Citeste si...

ROMÂNCE CARE AU SCHIMBAT LUMEA: ELENA DENSUŞIANU-PUŞCARIU

12764555 1133986883286946 6740214246218548694 oMărțișorul de azi din cadrul campaniei ‪#‎RomânceCareAuSchimbatLumea derulată de DPRRP, îi aduce un omagiu Elenei Densușianu-Pușcariu, prima femeie doctor în medicină din România și prima femeie din lume care a devenit profesor la o clinică de oftalmologie.

Născută la Iași la 1875, fiica celebrului lingvist Aron Densuşianu şi a scriitoarei Elena Circa şi-a susţinut teza de doctorat în 1899 la Universitatea din orașul natal. A plecat la specializare la Paris, unde a lucrat alături de importante personalităţi medicale, profesorul André Victor Cornil, Émille Roux şi Ilia Ilici Mecinikov. Întoarsă în ţară, a fost preparator la Laboratorul de Anatomie Patologică al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, medic secundar al Eforiei, medic secundar al Spitalului „Sf. Spiridon” din Iaşi, medic secundar al Serviciului de „Boale de Ochi”, docent în oftalmologie al Facultăţilor de Medicină din Iaşi şi Bucureşti, asistent al „Clinicei Oftalmologice” din Bucureşti, apoi şef de clinică, pentru ca, în 1920, să devină şef al Clinicii de Oftalmologie din Iaşi. A publicat peste 100 de lucrări de specialitate ca unic autor sau în colaborare cu personalităţi din lumea medicinii, cum ar fi Victor Babeş, Gheorghe Marinescu sau G. Socor, în ţară sau în străinătate. Dincolo de medicină, Elena Densuşianu-Puşcariu a fost şi scriitoare, artist plastic şi traducătoare.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1