Citeste si...

    guvernul-romaniei.jpg     Nou înfiinţatul Minister pentru dialog civic a făcut sinteza consultărilor publice avute în cele trei săptămâni de activitate. A rezultat, practic, o listă a transparenţei, care cuprinde informaţii la care cetăţenii nu au acces acum, dar despre care consideră că ar trebui să fie publice. Printre acestea, contractele de achiziţii ale ministerelor, execuţia bugetară sau agenda zilnică a demnitarilor, informează Digi24.ro

La discuţiile cu oficialii Ministerului pentru Consultare publică, reprezentanţii societăţii civile au cerut mai multe informaţii despre contractele de achiziţii ale tuturor ministerelor, inclusiv lista celor neefectuate la timp sau deloc. De interes au fost şi execuţia bugetară semestrială şi planurile de investiţii, potrivit unui comunicat al Ministerului. Instituţiei i s-a mai solicitat publicarea numelor celor care reprezintă statul în consiliile de administraţie ale întreprinderilor şi regiilor autonome, dar şi a salariilor pe care le primesc aceştia.

Cetăţenii mai vor să ştie cum arată organigrama fiecărui minister în parte, cine ocupă respectivele posturi, dar şi indemnizaţia care vine odată cu funcţia. În plus, au cerut să fie informaţi ce întâlniri au miniştrii în fiecare zi, precum şi lista documentelor care intră în mapa şedinţelor de guvern. Lista transparenţei este în dezbatere publică, până la jumătatea lunii ianuarie. Toţi cei care vor să aducă sugestii pot face acest lucru inclusiv pe pagina de Facebook a Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Social.

Instituţia, la conducerea căreia se află Violeta Alexandru, a fost înfiinţată în urmă cu trei săptămâni şi - deocamdată - pe lângă ministru, mai are şi un secretar de stat. Miercuri, Executivul a alocat Ministerului pentru Dialog Social, din fondul de rezervă bugetară, 35.000 de lei, bani care ar trebui să acopere cheltuielile până la sfârşitul acestui an.

Citeşte mai departe ...

bani 1366701736Salariul minim ar putea creşte, în România, de la 1 ianuarie. Concret, acesta ar urca de la 1050 lei, cât este în prezent, la 1200 lei. Potrivit realitatea.net, sunt luate în calcul douaă variante: una consensualizată, adică 1.200 de la 1 ianuarie, dar cu condiţia ca pentru salariaţii care sunt cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată şi 8 ore zilnice,  impozitele şi taxele aferente la 1.200 de lei să fie egale cu cele plătite azi pentru 1.050 de lei. A doua variantă este necondiţionată de 1.200 de lei, variantă susţinută de toată partea sindicală.

Guvernul va decide după Crăciun ce variantă va fi aleasă. 

Citeşte mai departe ...

     big-a-demarat-o-campanie-de-informare-privind-provocarile-migra-iei.jpgZiua internațională a migranților ("International Migrants Day") este aniversată în fiecare an, la 18 decembrie, de către toate statele membre ale ONU, pentru a recunoaște eforturile, contribuțiile și drepturile migranților din întreaga lume.

În 2015, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) a stabilit ca Ziua migranților să fie marcată printr-un apel la comunitatea internațională de a-și aminti de refugiații și migranții care și-au pierdut viețile pe parcursul acestui an, scrie site-ul www.iom.int.

În acest sens, OIM invită comunitatea internațională să țină aprinsă o lumânare, pentru a-i comemora pe aceia care au murit sau au dispărut pe parcursul acestui an, în timp ce încercau să se salveze după zile obositoare de traversat mări sau deșerturi.

Tot pentru a comemora viețile pierdute ale migranților și refugiaților în 2015, OIM încurajează distribuirea de brățări albe care poartă inscripția #Iamamigrant, cu scopul de a crea un hashtag puternic în social media.

Ziua internațională a migranților a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, la 4 decembrie 2000, în contextul numărului foarte mare și în continuă creștere a migranților, dar și pentru a atrage atenția asupra dificultăților cu care se confruntă aceștia în țările de origine sau în țările gazdă.

Potrivit site-ului ONU, un.org, există migranți care decid să migreze, pentru a trăi și a munci în altă țară, deși în țara lor sunt în siguranță și demnitatea umană este respectată. Pentru alții, în schimb, sărăcia, lipsa unui loc de muncă decent, încălcarea drepturilor omului, conflictele armate, persecuțiile etc. sunt motivele care îi determină să își părăsească țara, iar în lipsa unor oportunități normale de emigrare, ei ajung să folosească și căi ilegale. În țările gazdă, mulți se confruntă cu exploatarea, discriminarea și xenofobia, în timp ce contribuțiile la societățile în care se integrează rămân ignorate.

La 18 decembrie 1990, ONU a adoptat Convenția internațională pentru protecția drepturilor tuturor muncitorilor imigranți și a membrilor familiilor acestora.

De asemenea, în octombrie 2013, statele membre ale Convenției au adoptat o declarație prin care se face apel la respectarea drepturilor omului și a standardelor internaționale de muncă, reafirmând totodată angajamentul luptei împotriva rasismului și a intoleranței.

sursa: agerpres.ro

Citeşte mai departe ...

ps_M.JPG     În săptămâna premergătoare sărbătorii Crăciunului Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei poposeşte alături de membrii Corului Kinonia în mai multe localităţi din Mehedinţi şi din alte judeţe. A devenit deja o tradiţie ca an de an, Întâistătătorul Eparhiei să însoţească formaţia corală care aduce vestea Naşterii Mântuitorului şi bucuria sărbătorii sfinte, mai aproape de sufletele credincioşilor. Programul de colinde se continuă de fiecare dată cu un cuvânt de învăţătură şi de binecuvântare al ierarhului pentru tot poporul drept-credincios.

   Sute de persoane, copii, tineri şi vârstnici au aşteptat cu emoţie în ziua de 14 decembrie, derularea acestui eveniment în parohiile Ţânţaru şi Strehaia. Cei mici au primit daruri din partea arhiereului, iar cei mari şi-au deschis inimile pentru a primi cuvântul de învăţătură al Preasfinţitului Nicodim. La concertul din catedrala oraşului Strehaia au venit foarte mulţi localnici dar şi preoţi şi diaconi din localităţile învecinate. Cei prezenţi s-au bucurat şi de prezenţa părintelui ieromonah Melchisedec, vieţuitor al renumitei mănăstiri Essex din Marea Britanie, care a subliniat în cuvântul duhovnicesc, cât de imporantă şi necesară este pacea şi unitatea creştinilor, mai cu seamă în vremurile atât de frământate pe care le traversăm. Cuviosul părinte, finlandez de origine, este doctor în Teologie şi a fost ucenic al binecunoscutului Părinte Sofronie Saharov, scriitor şi ascet, trăitor în secolul al XX-lea.

   Concertul de colinde al Corului Kinonia al Episcopiei Severinului şi Strehaiei, care anul acesta aniversează zece ani de la înfiinţare, s-a constituit şi într-un eveniment caritabil în vederea strângerii de fonduri pentru tratamentul medical al Adelinei Nicoleta Pârvan, o tânără orşoveancă de doar 24 de ani diagnosticată cu cancer ovarian cu metastază la ficat. Situaţia materială a familiei Adelinei este destul de precară, apropiaţii punându-şi acum nădejdea în Dumnezeu şi în semenii de bună-credinţă.

       Marţi, 15 decembrie 2015, după-amiaza, Preasfinţitul Părinte Episcop Nicodim a însoţit Corul Kinonia la biserica Maioreasa din Drobeta Turnu Severin. După eveniment credincioşii au fost anunţaţi că părintele Gheorghe Pace, vrednic slujitor la altarul acestei vechi biserici de mai multe decenii, se pensionează, momentul fiind încărcat de o emoţie generală. Tot cu acest prilej enoriaşii parohiei au asistat şi la instalarea noului preot slujitor al bisericii Maioreasa, părintele Marius Porumbel. Campania de strângere de fonduri pentru Adelina Nicoleta Pârvan a continuat şi aici.

 

 

 

Citeşte mai departe ...

a treia intalnireMinistrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a deschis marţi, 15 decembrie, a III-a ediţie din seria de întâlniri „Românii de Pretutindeni” cu tema „Bursierii statului român din Republica Moldova și Ucraina, rolul lor în comunitatea istorică românească și societatea națională din țările de proveniență”, organizată la sediul MAE, sala Grigore Gafencu.

La eveniment au participat în calitate de vorbitori directorul general al Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, Petre Guran, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii internaţionale al Academiei Române, Dan Dungaciu, prorectorul SNSPA, Liliana Popescu, și cercetătoarea în cadrul Institutului Diplomatic Român, Ileana Racheru.

Cu acest prilej ministrul delegat a subliniat importanţa acordării de burse de studiu pentru etnicii români din Republica Moldova și Ucraina în vederea păstrării identităţii culturale româneşti. De asemenea, a prezentat programele Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, reiterând faptul că educația reprezintă unul din pilonii principali în menţinerea identităţii româneşti.

În cadrul dezbaterilor au fost prezentate propuneri ale tinerilor bursieri pentru facilitarea parcursului lor academic în România. Totodată, s-a convenit asupra organizării unor reuniuni viitoare în care să fie abordate și chestiuni punctuale cu privire la situația bursierilor.

Întâlnirea face parte din seria dialogurilor „Românii de Pretutindeni”, găzduite de Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni, care își propun să constituie un for de dezbatere privind diversele aspecte ce definesc relația dintre România și românii de peste hotare. Edițiile anterioare au abordat teme precum „Românii din comunităţile istorice sud-dunărene: bursieri de succes ai statului român” și „De ce m-am întors în România”.

 

Sursa: http://www.dprp.gov.ro

Citeşte mai departe ...

16 decembrie16 Decembrie 1989 a însemnat pentru mulţi români, ziua în care Revoluţia Română a prins contur. După ce în 15 decembrie, timişorenii s-au adunat n număr mare în faţa partorului Laszlo Tokes pentru a împiedica evacuarea sa, a urmat ziua de 16 decembrie, când întreaga Timişoară s-a aflat sub semnul revoltei. Oamenii au început să se strângă din nou în faţa casei pastorului Laszlo Tokes. Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului. În jurul orei 15,00 s-a format o delegaţie care să meargă la Primărie, să vadă ordinul scris. În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Chiar şi Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă.


Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat "Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!" Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului. Se striga "Libertate, Dreptate", se cânta "Deşteaptă-te, române" şi s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române.

Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne. Oficialităţile locale hotărâseră, în şedinţă, să mobilizeze toate forţele, pentru a-i îndepărta pe manifestanţi, şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti. Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc. S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei, unde se simţeau mai protejaţi.

Forţele de ordine şterg imediat urmele atacului asupra Comitetului Judeţean şi apoi atacă manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş. Protestatarilor li se alătură studenţii şi sindicatele. A fost momentul în care protestul a devenit unul social. Oamenii au spart vitrinele magazinelor şi au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au distrus lozincile "Epocii de aur" de pe stradă.

Până după miezul nopţii, au loc adevărate lupte de stradă. Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă. Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie.

În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi: caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă.


Citeşte mai departe ...

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1