Citeste si...

  miss_romania.jpg   Kristina Ciasovschih din Chișinău, Republica Moldova, a câștigat, vineri seara, titlul de Miss România 2015, concurs organizat în cadrul festivalului Bucharest Fashion Week, organizat la Ambasad'Or Events din Otopeni, potrivit Agerpres.

În vârstă de 23 de ani, Kristina Ciasovschih este model și a câștigat în trecut Miss New Model Today Moldova și Miss Celebration Moldova. Locurile doi și trei în concursul Miss România au revenit Denisei Mladin (Brașov), respectiv Iulianei Doroftei (Mangalia). Au mai fost premiate Andreea Stan (București) — Miss Fotogenie, Alina Rugină (București) — Miss Ambasad'Or și Anastasia Petrache (Chișinău).

Citeşte mai departe ...

iohannisciolosPreședintele Klaus Iohannis l-a delegat pe premierul Dacian Cioloș să participe la reuniunea Consiliului European, care va avea loc în perioada 17-18 decembrie, la Bruxelles. Este pentru prima dată când președintele deleagă premierul să participe la Consiliul European. În trecut a existat un scandal de proporţii între fostul preşedinte, Traian Băsescu și fostul premier, Victor Ponta, pe această temă. "În virtutea dispozițiilor art. 80 alin. 1 din Constituția României și conform principiului cooperării loiale dintre autoritățile statului, așa cum acesta a fost interpretat și în jurisprudența Curții Constituționale, Președintele României poate delega în mod expres Prim-ministrului atribuția participării la reuniunile Consiliului European", se precizează în comunicatul Administrației Prezidențiale. Unul dintre subiectele de dezbatere, la această reuniune, va viza posibilitatea ca Spațiul Schengen să fie suspendat pe o anumită perioadă. Franța se numără printre țările care au venit cu această propunere, în urma atentatelor de la Paris.

Citeşte mai departe ...

statuie eminescuŞi românii din regiunea Cernăuţi, Ucraina, au sărbătorit Ziua Naţională a României printr-o serie de manifestări organizate de Consulatul General al României. La Muzeul Regional de Artă a avut loc, în dimineaţa zilei de 1 Decembrie, vernisajul expoziţiei realizate de fotograful Vasile Paladean. Programul manifestărilor dedicate Marii Uniri a continuat cu o  depunere de flori la monumentul lui Mihai Eminescu şi la cel al poetului naţional ucrainean, Taras Sevcenko, din centrul  Cernăuţiului. Potrivit Radio România Actualităţi, la orele prânzului  a avut loc un concert extraordinar la Filarmonica Regională din Cernăuţi, urmat de un spectacol oferit de Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi.

Citeşte mai departe ...

iohannisPreşedintele României, Klaus Iohannis, a adresat de la Palatul Cotroceni un mesaj tuturor românilor, cu ocazia Zilei Naţionale. Redăm mai jos textul integral al mesajului.

                                                                                                                               

 

„Dragi români,

1 Decembrie reprezintă aniversarea Marii Uniri și sărbătoarea noastră de suflet. 1 Decembrie este ziua în care ne amintim cu gratitudine și solemnitate de trecut, de jertfa înaintașilor noștri care a făcut posibilă realizarea unui ideal național.
S-au scurs 97 de ani de la înfăptuirea Marii Unirii în 1918. În acest răstimp, națiunea română a fost încercată de provocări, de război și dictatură, de tranziție, de revoltă și dezamăgire, de criză și austeritate, de nevoia schimbării și căutarea speranței.
De fiecare dată, națiunea noastră și-a regăsit energia interioară, forța și determinarea pentru a-și construi un viitor mai bun, s-a ridicat pentru a împlini aspirația spre unitate și libertate, iar românii și-au regăsit, mereu și mereu, curajul și vocea.

1 Decembrie nu este doar o celebrare a trecutului, ci și prilejul cel mai bun pentru a ne conecta mai puternic la prezent, la locul pe care îl avem în Europa și în lume, de a fi conștienți de noi înșine. România se definește astăzi mai activ și cu mai multă hotărâre, într-o regiune complicată, într-o lume în care și-au făcut loc, din păcate, războiul și amenințarea teroristă. Lucrurile s-au schimbat față de acum 20 sau 10 ani și chiar față de anul trecut. Într-o vreme incertă și imprevizibilă, România oferă certitudine și predictibilitate - certitudinea democrației în interior și predictibilitatea parteneriatului în exterior.

Putem spune, fără teama de a greși, că democrația este astăzi un bun național, că avem deja o conștiință civică democratică puternic înrădăcinată. Cei care au trăit în vremea dictaturii și au experiența unui trecut marcat de autoritarism știu să prețuiască valorile câștigate prin jertfă, iar cei mai tineri dintre noi, născuți liberi, nu ar mai concepe o altfel de viață decât cea trăită în spiritul afirmării propriilor aspirații, al dreptului de a vorbi, de a alege, de a contesta și participa. România este o democrație pe care cetățenii o fac puternică.

Țara noastră este astăzi și un partener credibil pentru aliații săi din NATO și Uniunea Europeană. Avem această capacitate de a furniza încredere și stabilitate într-o zonă cu tensiuni și riscuri de toate felurile. Ultimul an a însemnat întărirea statutului de membru al NATO și al Uniunii Europene, pe care l-am asumat ca proiect național, dar și o prezență constantă a României în această calitate și o contribuție la eforturile comune de a face mai sigură și mai pașnică lumea în care trăim.
Pentru aceste motive și nu numai, cred că este momentul să redescoperim mândria națională, dar nu ca pe un slogan prea des și nepotrivit folosit, nu ca pe o etichetă care acoperă o lipsă de încredere în noi înșine, ci în mod sincer.

Nu în ultimul rând, acest 1 Decembrie este încă un pas spre acel viitor pe care ni-l dorim cu toții și despre care voi vorbi mereu până când va deveni realitate – acela al unei Românii cu adevărat puternice!
Peste trei ani vom sărbători Centenarul Marii Unirii și vom avea prilejul unui bilanț al celor o sută de ani de modernitate. Dar, în același timp, va fi momentul pentru a proiecta următoarea sută de ani, pentru a afirma cu tărie ce fel de Românie vrem să lăsăm generațiilor care vin după noi.
Cred că din această viziune pentru următorul secol nu vor putea lipsi educația și cunoașterea, respectul pentru valorile materiale și spirituale, pentru moștenirea culturală și patrimoniu, pentru toate acele lucruri care definesc ingeniozitatea, creativitatea și ambiția acestui popor.

Dragi români,

Am ales anul acesta o celebrare mai puțin fastuoasă și mai mult ancorată în realitate, în care onorăm simbolurile naționale, pe cei ce servesc sub drapelul tricolor în teatrele de operațiuni militare, în care ne arătăm prețuirea față de cei care promovează și întruchipează valori în societatea românească și recunoaștem profesionalismul și efortul pus în slujba celorlalți.

Știu că a fost un an dificil pentru toată lumea, marcat chiar recent de evenimente tragice, care ne-au reamintit câte lucruri încă nu funcționează, câte lipsuri grave avem în toate sistemele. Dar au scos la iveală și exemple de curaj, dăruire și determinare, și mai ales o profundă dorință de schimbare.
Acestei dorințe de schimbare va trebui să îi răspundem în anul ce urmează cu toții – oameni politici, instituții, partide, societate civilă, presă. Putem privi Ziua Națională din acest an ca pe un nou început, în materie de practici, comportamente și mentalități.

Ne place sau nu, politica este cea care dă direcția unei societăți și prin care se exprimă interesele oamenilor. Avem nevoie de un nou început în politică. Dar aceasta nu înseamnă să ștergem cu buretele lucrurile bune care s-au întâmplat, ci să încercăm cu toții o înnoire – idei noi, abordări și atitudini noi, oameni noi, păstrând în același timp stabilitatea și echilibrul sistemului politic românesc. 2016 va putea fi astfel anul în care reconstruim încrederea cetățenilor în instituții, în partide, dar și în oamenii care candidează în numele lor.

Dragi români,

Vă îndemn să purtăm în suflet ziua de azi ca pe una specială, în care suntem conștienți de ceea ce ne apropie și ne face mai buni, mai uniți, mai solidari!
Să fim mai generoși cu noi înșine și unii cu alții, pentru că niciodată ura și învrăjbirea nu au dus la prosperitate și nu au mișcat o societate înainte. Unitatea, solidaritatea și consecvența sunt căile care ne vor duce spre o Românie cu adevărat puternică în Europa și în lume!

La mulți ani, români!
La mulți ani, România!”

Citeşte mai departe ...

100 1279 800x600În toate oraşele ţării, Ziua Naţională a României a fost marcată prin depuneri de coroane la Monumentele Eroilor şi defilări ale forţelor militare. La Drobeta Turnu Severin, sute de oameni au participat la manifestările oraganizate pe Bulevardul Carol I. Oamenii au ieşit din case, cu mic cu mare, mai ales că un soare vesel a zâmbit  încă de la primele ore ale dimineţii. Oficialităţile au fost şi ele prezente în număr mare. Un sobor de preoţi, în frunte cu PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei au oficiat o slujbă în memoria celor care şi-au pierdut viaţa pe câmpurile de luptă pentru libertatea şi reîntregirea României. 100 1233 800x600Reprezentanţii administraţiei publice locale, ai partidelor politice şi ai instituţiilor publice au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor.Momentul mult aşteptat de toţi cei prezenţi a fost defilarea forţelor de ordine. Detaşamente de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali au bătut pasul de defilare pe Bulevardul Carol I, pe ritmurile fanfare militare. Atenţia tuturor a fost captată de autovehiculele structurilor militare din Mehedinţi care au defilat în aplauzele celor prezenţi. Anul acesta, militarii au decis să prezinte publicului şi partenerii patrupezi care le sunt alături în misiuni. Câinii aflaţi în autovehiculele militare au făcut deliciul copiilor prezenţi la defilare. Astfel de manifestări au fost organizate în toată ţara. La Bucureşti, au defilat peste 2600 de militari si 360 de mijloace tehnice, care aparţin Ministerului Apărării, de Interne, SRI, STS, SPP şi POliţia Locală. Militarilor Români li s-au adăugat detaşamente din Republica Moldova, Bulgaria, Polonia, SUA şi Turcia. De Ziua Naţională, drapelul tricolor va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale ale Forţelor Navale se va ridica Marele Pavoaz.


Citeşte mai departe ...

La multi ani RomaniaÎn urma cu 97 de ani, prin hotărârea Marii Adunări Naţionale întrunită la Alba Iulia se înfăptuia statul naţional unitar român. 1 Decembrie 1918 a fost momentul hotărâtor în istoria neamului nostru în care ţara noastră şi-a reîntregit graniţele şi s-a îndeplinit dorinţa românilor de a trăi liberi si uniţi. În fiecare an la Bucureşti, în orasul unirii, la Alba Iulia la Catedrala Reîntregirii sau Încoronării, dar şi în toate oraşele mari din întreaga ţară au loc parade militare, manifestări culturale şi ceremonii prilejuite de aniversarea acestei zile, evenimente care îi reunesc alături pe românii de pretutindeni.

Citeşte mai departe ...

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1