Citeste si...

Atletic Drobeta a schimbat liderul în Liga a II-a de fotbal feminin. Severinencele au încurcat Atletic Onix Râmnicu Sărat, după un 2-2 spectaculos înregistrat, duminică, pe stadionul Termo.

fete ispas

Rezultatul înregistrat avea să fie surpriza rundei a IX-a. Fotbalistele pregătite de Daniel Ispas au intrat bine în joc și au deschis scorul prin golghetera Loredana Sîrbu, însă oaspetele au avut puterea de a întoarce scorul în decurs de câteva minute. Scorul final, 2-2, avea să fie stabilit de Ionelia Matei, după un assist al Loredanei Sîrbu. Egalul menține echipa severinencelor pe locul 4 în clasament, în vreme ce Atletic Onix Râmnicu Sărat a cedat fotoliul de lider celor de la Piroș Security.    

 

„La fel cum o arată și scorul, meciul a fost foarte echilibrat, în compania unei formații valoroase, care își dorește să promoveze în Liga I. Am fost mulțumit pentru atitudinea și efortul depuse. Nu ne-a fost deloc ușor deoarece adversrele sunt cu experiență la acest nivel, selectate din Buzău și din zona de sud a Moldovei. Cu puțin noroc puteam să le provocăm prima înfrângere stagională. Sperăm ca și în meciul următor, la o altă candidată la promovare, să avem aceiași atitudine și, cu siguranță, nu ne vom întoarce fără cel puțin un punct”, a declarat antrenorul Daniel Ispas.

 

Atletic Drobeta a utilizat jucătoarele: Lavinia Sporea, Paula Usturoi (cpt.), Sidonia Giuverdea, Dara Bărzuică, Roxana Safta, Ionelia Matei, Bianca Pîrvănescu, Roxana Știubei (Larisa Cimpuieru), Lavinia Erceanu (Anastasia Vlad Popescu), Loredana Sîrbu, Cerasela Băluță (Alexandra Amza).

 

Reprezentantele Severinului se vor deplasa duminică, 9 aprilie, pe terenul celor de la Banat Girls. Bănățencele le-au învins în campionat în manșa tur (2-0), dar și în Cupa României (8-1).

Citeşte mai departe ...

DSC 0226Ziua Jandarmeriei Române a fost marcată în Mehedinţi prin avansări în grad, diplome şi felicitări. Luni, 3 aprilie, la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mehedinţi, s-a desfășurat  ședința festivă,  prilejuită de aniversarea a 167 ani de  la înființarea Jandarmeriei Române.

Cu această ocazie,  au fost prezentate  ordinele de avansare  în gradul militar următor, înainte de expirarea stagiului minim, a doi ofițeri și cinci subofițeri, care s-au remarcat  în activitatea profesională.   De asemenea, mai mulți ofițeri și subofițeri au fost recompensați cu mulțumiri, felicitări și diplome de merit pentru  îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu.

Câștigătorii competițiilor sportive organizate la nivelul unității cu prilelul Zilei Armei au fost felicitați si recompensați cu premii oferite de Asociația Sportivă ,,Cleante Davidoglu”.              

Citeşte mai departe ...

locuri de munca 56732700Vineri, 7 aprilie, la Drobeta Turnu Severin, va avea loc Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Astfel, începând cu ora 10,00, persoanele aflate în căutarea unui job pot să-şi găsească unul la agenţii economici prezenţi la Hotel Parc, unde va avea loc Bursa Locurilor de Muncă. 

Potrivit reprezentanţilor AJOFM Mehedinţi, sunt aşteptaţi să participe peste 200 de angajatori. "Din cei peste 220 angajatori contactaţi, pana la aceasta data 58 dintre aceştia si-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de munca oferite de acestia fiind de 510, din care 16 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate ca industria prelucratoare, uşoară,  asigurari, construcţii, comerţ, alimentaţie publică, transporturi, diverse activităţi de prestări servicii", se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Mehedinţi.

Informaţii suplimentare privind modul de organizare şi desfăşurare a acestei noi ediţii a bursei locurilor de muncă pot fi obţinute de la sediul AJOFM Mehedinţi din Drobeta Turnu Severin, bd Carol I nr 3, etaj 2, camera 30.

Citeşte mai departe ...

111_800x366.jpg 

Momente emoţionante pentru studenţii din cadrul Facultăţii de Litere ai Universităţii din Craiova- Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, care au avut bucuria să participe la o dublă lansare de carte, luni, 3 aprilie, 2017, în Aula Magna. Protagonişti ai evenimentului au fost Eleanor Mircea şi Silviu Gongonea, semnatari ai volumelor de poezie „Visând sub iarbă” şi „A doua natură”, apărute la Editura Aius. În deschiderea manifestării culturale, prodecanul Facultăţii de Litere, prof.univ.dr. Mirela-Codruţa Stănişoară, a adresat un cuvânt de bun-venit celor doi poeţi craioveni, invitaţilor acestora, cadrelor didactice şi studenţilor, exprimându-şi dorinţa ca astfel de evenimente să fie găzduite periodic de centrul universitar.

Eleanor Mircea şi Silviu Gongonea sunt filologi, absolvenţi ai aceleiaşi Facultăţi de Litere a Universităţii din Craiova, în studenţie frecventând acelaşi cenaclu literar unde au descifrat frumuseţea cuvântului înnobilat de trăiri sufleteşti. Prezent la eveniment, directorul Editurii Aius, Nicolae Marinescu, i-a prezentat pe cei doi tineri poeţi ca fiind înzestraţi cu har şi multă dăruire pentru scris, adevărate modele pentru actualele generaţii de studenţi. Cu privire la preocupările literare şi conţinutul celor două volume au făcut aprecieri prietenii celor doi autori: Florina Ungureanu, Daniel Dumitru, Dana Jenaru şi Mihai Ene.

Eleanor Mircea s-a născut la Drobeta Turnu Severin în 1978, a obţinut doctoratul în filologie în 2012 şi este profesor de limba engleză în învăţământul liceal craiovean. Preocuparea permanentă pentru poezie i-a adus în anul 2000 premiul revistei „Familia” la Concursul Naţional de Poezie „Ovidiu Hulea”(Aiud) şi participări la Colocviile naţionale studenţeşti de critică literară de la Sibiu şi Iaşi. Poemele sale şi articolele literare au fost publicate de-a lungul timpului în mai multe reviste de cultură din ţară: „Familia”, „Mozaicul”, „Ramuri”, „Scrisul românesc” etc. În anul 2016 a câştigat cu volumul de versuri ”Eram bătrână şi-am murit”, prima ediţie a Concursului Naţional de Poezie „Constantin Nisipeanu”, organizat de Editura Aius. Tot atunci a debutat şi în critica literară cu lucrarea „Proza fantastică românească sub comunism”. Volumul „Visând sub iarbă”, dedicat memoriei tatălui său, provoacă cititorul la descoperirea simultană a poeziei de dragoste, şi a celei inspirate de marea trecere. Autoarea nu ezită să ironizeze într-o formă gingaşă sau fermă, după caz, personaje ratate ce împânzesc societatea contemporană, poeziile sale stârnind un interes permanent pentru cititor.

Poet şi eseist, Silviu Gongonea, născut la Drăgăşani în 1980, este lector univ.dr. la Universitatea din Craiova, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin. În 2009 a publicat la Editura Aius, primul volum de versuri „Încălzirea mâinilor”, iar în anul 2013 studiul monografic Gellu Naum: aventura suprarealistă. De-a lungul timpului a colaborat cu studii şi articole la revistele „Mozaicul” şi „Ramuri”. Cel mai recent volum, „A doua natură”, îi aduce maturizarea poetică, după cum apreciază cei care îi cunosc parcursul literar. Poeziile sale îl invită pe cititor să descopere versul ancorat în întâmplările realităţii cotidiene. Studenţii au avut şansa să poată schimba impresii cu cei doi semnatari ai volumelor de poezie şi să obţină autografe.

Cu ocazia evenimentului cultural, directorul Editurii Aius a dăruit mai multe cărţi bibliotecii Centrului Universitar din Drobeta Turnu Severin.

 

Alexandra Dediu

Citeşte mai departe ...

17506147 1072800969491841 20283240 nUn jandarm mehedințean a participat la un meci caritabil pentru ajutorarea unui tânăr fotbalist. Duminică, 2 aprilie,  pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin a avut  loc meciul caritabil dintre fotbaliștii echipei Steaua, din perioada 2005-2006, şi cei de la ACS Luceafărul Drobeta.

Plutonier major Cosmin Munteanu a facut parte din echipa gazdă ACS Luceafărul Drobeta. Meciul a fost organizat pentru a-l ajuta pe juniorul Călin PÎSLEA, un tânăr fotbalist foarte talentat, care are nevoie urgentă de o operație de ligament încrucișat anterior.   

Jandarmul mehedinţean este pasionat de fotbal şi antrenează zeci de tineri  în timpul liber,  în cadrul Clubului Sportiv Luceafărul Drobeta. A investit în ei încredere, timp și speranțe pentru dezvoltarea sportului mehedințean. A participat de-a lungul timpului la numeroase turnee naționale și internaționale, mărturie fiind nenumăratele medalii şi trofee câştigate.  Viața i-a arătat că trebuie să fie alături de oameni nu numai ca militar, prin prisma atribuțiilor de serviciu, ci și atunci când semenii săi trec printr-un moment de cumpănă. Alături de colegi, iubitori ai sportului și oameni cu suflet mare, plutonierul major Cosmin Munteanu s-a implicat în organizarea unor acțiuni menite să strângă fonduri pentru susţinerea unor cazuri sociale sau a persoanelor cu grave probleme de sănătate.


Citeşte mai departe ...

explozie Sankt PetersburgAmbasadorul României în Federaţia Rusă, Vasile Soare, a făcut  un apel, pe pagina sa de Facebook, după explozia de la metroul din Sankt Petersburg, transmiţând că, în situaţia în care sunt români implicaţi în incident, să îl contacteze personal, sau să ia legătura cu ambasada.

"Sper că sunteţi bine, voi, românii din Sankt Petersburg şi nu a fost nimeni în acel tren şi nici în staţiile de metrou. Dacă Doamne fereşte de ceva, anuntaţi Ambasada-pe mine personal, Consulatul din Sankt Petesburg. Rog să urmăriti ce s-a întamplat şi eventuale evoluţii", a scris ambasadorul Vasile Soare pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după explozie.

Citeşte mai departe ...

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1