Citeste si...

ISTORIA UNIFORMEI MILITARE ROMÂNEŞTI EXPUSĂ LA VARŞOVIA

ICR VARSOVIAInstitutul Cultural Român de la Varșovia în colaborare cu Serviciul Istoric al Armatei, Muzeul Militar National 'Regele Ferdinand I' din București și Direcția Informare și Relații Publice a MApN a vernisat în data de 22 octombrie, la Varșovia, expoziția de fotografie cu titlul Istoria uniformei militare românești de la 18,30 până în prezent. Evenimentul a fost organizat cu prilejul sărbătoririi Zilei Forțelor Armate și a fost deschis de E.S. Ovidiu Dranga, Ambasadorul României în Republica Polonă, și Col. Romeo Tăbârcă, atașatul militar al Ambasadei României. Sub forma unor planșe de dimensiuni mari, cu texte explicative în limbile polonă și engleză, expoziția ilustrează toate etapele importante parcurse, începând din anul 18,30, de uniforma militară românească, marcând schimbările ei majore. Planșele conțin importante fotografii de epocă, desene ale uniformelor vechi, o parte dintre ele realizate de pictorul polonez Tadeusz Ajdukiewicz. În anii '90 ai secolului al XIX-lea, artistul s-a stabilit în România, ca pictor de curte al regelui Carol al II-lea. Deschiderea expoziției a marcat festiv Ziua Forțelor Armate, fiind urmată de o recepție în saloanele Ambasadei României la Varșovia. La eveniment au participat atașați militari, membri ai corpului diplomatic, jurnaliști și reprezentanți ai comunității românești din Polonia. Un element care a dat culoare întregului eveniment au fost membrii grupului de reconstituire istorică 'Armata Română', înființat în urmă cu câțiva ani de mai mulți tineri polonezi, pasionați de istoria României. Îmbrăcați în uniforme de soldați din al Doilea Război Mondial, membrii grupului au defilat printre invitați, prezentând și o serie de efecte militare, recondiționate sau confecționate după original, folosite de Armata Română în perioada războiului.

Sursa: comunicat ICR Varşovia

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1