Trimite-ne stirea ta!
Etapa din weekend a adus rezultate diferite pentru fotbaliștii republicani severineni. Pe plus au ieșit doar juniorii de la CSS Drobeta, care au învins fără probleme „lanterna roșie” a seriei, în vreme ce grupa de la Luceafărul Drobeta a pierdut dramatic, în prelungiri, în fața liderului din Mioveni.

Disputa de pe stadionul Termo dintre CSS Drobeta și CSM Dacia Orăștie a fost doar o simplă formalitate pentru juniorii pregătiți de Mihai Calițoiu (foto). Ultima clasată a seriei a X-a din campionatul național U17 a fost învinsă cu 6-1, un rezultat tras la indigo cu cel din meciul tur. Remus Țurai, cu o triplă, Dănoiu, cu o dublă, și Amzulescu au fost marcatorii „setului” administrat modestei echipe din Orăștie.
„A fost un joc bun chiar dacă adversarul a fost net inferior. Suntem încă în căutări și încercăm să formăm un grup unit, cum nu am fost până acum. Băieții trebuie să realizeze că trebuie să dea mult mai mult fotbalului, pentru a putea face cu adevărat performanță. Avem doi jucători în atenția Lotului Național, Mogoș și Cerbu, lucru care ma bucura iar pe ei trebuie sa îi responsabilize si sa îi ambiționeze”, a precizat antrenorul Mihai Calițoiu.
CSS Drobeta: Mișu (41' Nohaiu) - Bordea, Popa, Curea (60' F. Popescu), Birovescu- C. Țurai (41' Amzulescu), Mogoș (41' Burcu), Cerbu, Toader (50' Lohon) - R. Țurai, Dănoiu.
Trei penaltyuri au întunecat Luceafărul!
Meci pe care vor să-l uite cât mai repede. Chiar dacă a marcat prin Ștefan Pătraşcu (42) şi Petruţ Rădulescu (46), Luceafărul Drobeta a pierdut, cu 2-3, împotriva liderului CS Mioveni, într-o partidă în care toate golurile adversarilor au venit în urma unor lovituri de pedeapsă. Severinenii consideră că brigada de arbitri din Târgu Jiu, condusă de la centru de Laurențiu Lupulescu, a influențat rezultatul.
„Nu obișnuiesc să comentez maniera de arbitraj sau unele decizii la limită, dar să primești împotriva ta trei penalty-uri într-o repriză, un cartonas roșu, și toate controversate, mi se pare ceva special, în sens negativ. Sunt în fenomen de peste 20 de ani și așa ceva nu am văzut. Nu știu ce se întâmplă, nu am avut norocul de nici macar o greșeala și în favoarea noastră în aceste 10 etape. Este prima dată când vorbesc de arbitaj, dar pentru mine acest meci, și acest tur de campionat, este o premieră negativă din acest punct de vedere. Nu ne rămâne decât să privim spre viitor cu încredere”, a declarat managerul Alex Sitaru.
ACS Luceafărul Turnu Severin: Rota – Cojocaru, Tunsoiu, Pătrașcu, Schinteie (40' Bîcleșanu) – Bosoancă, Mohora, Albușel (60' Iacob), Habet (40' Moescu) - Rădulescu, Răducănița.
Etapa viitoare, pe 22 octombrie, ACS Luceafărul evoluează pe terenul Daciei Orăștie, în timp ce CSS Drobeta întâlnește pe teren propriu pe cei de la ACS Viitorul Argesș Alexandru Duminica.
Două deplasări în județul Argeș, două înfrângeri pentru juniorii republicani de la CSS Drobeta și Luceafărul Drobeta. Deplasările nematerializate în caștigarea măcar a unui punct s-au înregistrat în etapa intermediară, din cadrul seriei a X-a.
CSS Drobeta a fost învinsă cu 2-1 de liderul CS Mioveni și, după acest rezultat, se află pe locul 5 în campionatul național al juniorilor B. Învinsă la limită, 0-1, din duelul cu omologii de la FC Piteşti a fost și ACS Luceafărul Drobeta. De altfel, rezultatele pozitive ale celor două cluburi severinene se lasă așteptate de ceva vreme. Cel puțin în deplasare, acolo unde Luceafărul are contabilizată doar o victorie, ce datează de la sfârșitul lunii august, din prima etapă avută la ACS Hidro Râmnicu Vâlcea. De atunci a mai stâns un punct de pe teren „străin”, în derbiul local, cu CSS Drobeta, formație care a înregistrat doar un succes în deplasare (6-1, împotriva Daciei Orăștie). Echipa lui Mihai Calițoiu își poate îmbunătăți linia de clasament, în weekend, când primește vizita Daciei Orăștie, sâmbătă, de la ora 14, pe stadionul Termo. De partea cealaltă, Luceafărul are o misiune dificilă deoarece pe terenul din Șimian poposește liderul CS Mioveni.
Primul meci pe teren propriu nu a fost de bun augur pentru fotbalistele severinence. ACS Atletic Drobeta a cedat toate punctele de pe stadionul Termo, omoloagelor de la Banat Girls Reşiţa, singura formație din Liga a II-a de care nu a primit gol și a învins pe linie.
Învinse luna trecută, în Cupa României, mult mai drastic, 1-8, fetele pregătite de Daniel Ispas s-au ținut de această dată mult mai bine în fața reșițencelor și puteau obține chiar un rezultat pozitiv. Oaspetele au deschis scorul prin Denisa Burdan (25), și au mai avut ocazii de a-și majora avantajul, însă severinencele puteau reintra în meci, în repriza secundă, la scoul de 0-1, dar s-a opus goalkeeperul advers cu un reflex excelent. În finalul jocului, Banat Girls Reșița a mai punctat o dată, prin Oana Gheorghe (90), și i-a administrat Atleticului a doua înfrângere consecutivă în Liga a II-a.
„După victoria cu Venus Maramureș din debutul sezonului, iată că au urmat două eșecuri cu același scor, 0-2. Am pierdut la Râmnicu Sărat, iar, acum, am întâlnit Reşiţa, cea mai bună echipă din Liga a II-a. Am fi putut să obţinem un punct, am avut şansa egalării la scorul de 0-1, dar nu a fost să fie, iar, în ultimul minut, adversarele au marcat golul de 2-0. Capul sus pentru că trebuie să ne revenim și să obținem puncte”, a spus antrenorul Daniel Ispas.
ACS Atletic Drobeta: Lavinia Sporea – Paula Usturoi, Dara Bărzuică, Anastasia Vlad-Popescu, Cerasela Băluţă (60 Bianca Pîrvănescu), Gabriela Belciug (63 Alexia Piciorgros), Roxana Gogîlea, Lavinia Erceanu (39 Maria Urhuţ), Sidonia Giuverdea, Loredana Sîrbu (cpt.) şi Bianca Iacovici (80 Adelia Cherciu).
Etapa viitoare, Atletic Drobeta va juca, în deplasare, cu ACS Independenţa II Baia Mare.
Sursa foto: expressdebanat
Școala de lupte a Severinului continuă să țină steagul sus. La finalul săptămânii trecute, la Craiova, trei sportive de la CSM Drobeta au urcat pe podiumul balcanic la lupte libere.
Prezent în competiție cu patru sportive, clubul severinean a fost remarcat de toți cei prezenți la Campionatul balcanic de juniori. Deși a avut două sportive născute în 1999, CSM Drobeta a reușit să aducă cele mai multe medalii României. Denisa Breazu (48 kg), Mihaela Bărbulescu (55 kg) şi Larisa Niţu (72 kg) au obţinut bronzul în duelurile balcanice. CSM Drobeta a mai avut-o în concurs pe Roxana Dinică (67 kg), însă nu a prins podiumul, clasându-se pe locul al V-lea.
„Reușitele de la Balcaniadă reconfirmă valoarea luptelor din orașul nostru. Surpriza a venit din partea Denisei Breazu, care a prins podiumul, deşi e născută în anul 1999, la fel ca Niţu de altfel. Mă aşteptam mai mult de la Mihaela Bărbulescu, care are 18 ani, dar pot să spun că sunt mulţumit cu cele trei medalii. Suntem singurul club din România care a avut trei sportive pe podium. Per total, delegaţia ţării nostre a obţinut o medalie de aur, 3 de argint şi 6 de bronz. Turcia a avut cele mai multe campioane balcanice”, a spus antrenorul severinean Marin Dobrescu.
Pâna la finalul sezonului, calendarul Federației Române de Lupte mai programează patru competiții: una în octombrie și trei în noiembrie. Pe 22-23 octombrie, la Botoșani, vor avea loc finalele juniorilor mici, pentru ca luna viitoare să se desfășoare, în ordine, Cupa României la cadeți (4-5 noiembrie, la București), Naționalele U23 (11-13 noiembrie, la Reșița) și Cupa României la juniori, (25 și 26 noiembrie, la Târgoviște).
ACS Drobeta a trecut cu bine peste un nou test dificil în lupta pentru vârful Ligii a IV-a Mehedinți.
Învingătoare în derbyul de etapa trecută, contra liderului AS Viitorul Șimian, echipa ACS Drobeta a izbutit un nou succes important. De data aceasta a câștigat pe terenul ocupantei locului secund, CS Strehaia, rezultat prin care a egalat-o la puncte și a intrat în lupta pentru șefia Ligii a IV-a Mehedinți. Andrei Enea (’60) și antrenorul-jucător Relu Țurai (’82) au punctat pentru cea de-a treia victorie stagională. Cele două combatante rămân la două lungimi în spatele AS Viitorului Șimian după ce liderul a câștigat, 2-0, în fața AS Corcovei. Prima sub podium rămâne Recolta Dănceu, care, surprinzător, a fost ținută în șah pe propriul teren de cei de la CS Dunărea Pristol. De semieșecul Dănceului nu a profitat AS Dierna Orșova, care a pierdut, cu 1-2, în deplasarea de la CS Viitorul Cujmir.
Rezultatele și marcatorii etapei a V-a
CS Strehaia – ACS Drobeta 0-2 (0-0)
Andrei Enea (’60), Relu Țurai (’82)
AS Viitorul Șimian – AS Corcova 2-0 (1-0)
Mihai Răzvan Istodor (’8), Mădălin Mătăsăreanu (’89)
CS Viitorul Cujmir – AS Dierna Orșova 2-1 (1-0)
Ionuț Cecă (’11), Marian Cebuc (’50) / Ionel Nicola (’60)
AS Recolta Dănceu – CS Dunărea Pristol 2-2 (1-0)
Cristian Boboescu (’34, ’63) / Răzvan Bonțoi (’83, ’86)
Etapă săracă în puncte pentru echipele de juniori republicani din Drobeta-Turnu Severin. Din cele trei formații, doar ACS Luceafărul a obținut o remiză, în timp ce reprezentanții CSS-ului au pierdut cu ambele grupe jocurile programate în cadrul etapei din weekend.
Desfășurat pe Stadionul Municipal, jocul dintre ACS Luceafărul Drobeta și ACS Hidro Râmnicu Vâlcea s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, deși severinenii au avut jocul în mână. Conform rezultatului din meciul tur, cânsd s-au impus cu 4-0, disputa din prima etapă a returului părea o formalitate pentru gazde. Nu a fost însă deloc așa, deoarece băieții pregătiți de Daniel Ispas s-au întrecut în ratări, au irosit chiar și o lovitură de pedeapsă, în vreme ce oaspeții au fost extrem de pragmatici și au plecat cu un punct nesperat.
„Este păcat că nu ne-am impus în fața vâlcenilor. E un rezultat care nu reflectă realitatea din teren. Oaspeţii au dat două goluri din două ocazii, iar noi am ratat enorm, inclusiv un penalty, la 0-0, prin Albuşel. Suferim în continuare la finalizare. Și acum, ca în precedentele jocuri, am primit goluri pe greșeli personale, în urma unor contraatacuri”, a precizat Alex Sitaaru, managerul clubului severinean.
ACS Luceafărul Drobeta: Pavel (‘41 Napu) – Bîcleşanu (‘41 Tunsoiu), Berceanu (‘41 Bosoancă), Pătraşcu, Cojocaru (‘52 Schinteie), Mohora, Albuşel, Habet, Moescu, Rădulescu (‘59 Pîslea), Răducăniţa
Înfrângeri pe linie
CSS Drobeta a avut parte de o etapă neagră pe propriul teren. Dacă juniori republicani B au pierdut la limită, 2-3, în fața FC Piteștiului, grupa care evoluează în Liga Elitelor U19 a dezamăgit complet. Severinenii au ajuns la patru înfrângeri consecutive după ce LPS Bihor ia învins cu un usturător 7-1. La fel ca la precedentele înfrângeri, echipa condusă de Marian Brihac a primit golurile pe fondul unui joc foarte slab în repriza secundă.
Doi minori s-au „răzbunat” pe un indicator rutier din Drobeta-Turnu Severin. Cei certați cu simțul civic, și nu numai, au invocat un motiv pueril atunci când jandarmii i-au luat la întrebări.

Echipajul de jandarmerie care acționa în cadrul dispozitivului de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Drobeta-Turnu Severin, a surprins zilele trecute, doi tineri care au distrus un indicator de informare cu numele străzilor, în zona Pădurea Crihala.
„La vederea echipajului, cei doi tineri au încercat să fugă abandonând stâlpul, dar au fost în scurt timp interceptați de către jandarmi. În urma verificărilor s-a stabilit că este vorba de doi minori, de 14, respectiv 16 ani, care au declarat jandarmilor că, în timp ce se jucau, stâlpul s-a smuls, iar în cădere s-a rupt”, se preconizează într-un comunicat de presă al IJJ Mehedinți.
La fața locului au fost chemați tutorii legali ai celor doi minori, în prezența cărora, jandarmii au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârșirii faptelor de distrugere și tentativă de furt. Documentele au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, în vederea continuării cercetărilor.
Se anunță o toamnă bogată în medalii pentru secția de lupte de la CSM Drobeta. Sportivii severineni sunt angrenați în mai multe finale naționale, dar și la două competiții importante din Balcani, și, conform tradiției anilor trecuți, vitrina clubului va fi și mai strălucitoare la finalul evenimentelor sportive.
Zilele trecute, 12 sportivi au trecut de etapa zonală de la Băile Herculane, calificându-se în finala Campionatului Național de lupte libere, pentru juniori III și IV, de la Buziaș. Patru dintre ei au avut parte de o repetiție fără greșeală. Astfel, Cristina Ungureanu (52 kg) și Sabin Stegaru (60 kg), la juniori IV (copii născuți în 2003-2004), alături de Oana Vânturache (37 kg) și Roxana Capezan (65 kg), la juniori III (copii născuți în 2001-2002) s-au calificat de pe primul loc. Ceilalți opt, Georgiana Zarescu (44 kg), Patricia Manofu (48 kg), Andrei Bărbulescu (32 kg) și Darius Ungureanu (50 kg), la juniori IV, Larisa Cercel (48 kg), Mădălin Praja (38 kg), Mihai Mărgărit (42 kg) și Adelin Cureteu (55 kg), la juniori III, s-au clasat pe locul secund. „Sunt mulţumită de prestația copiilor. Au fost 4 etape zonale, iar primii 6 sportivi de la fiecare categorie au obținut dreptul de a lupta în finale. Noi am calificat 12 copii, toți de pe locul I și II, astfel că suntem îndreptătiți să sperăm la cât mai multe medalii în finala de pe 28 octombrie, la Buziaș”, a spus antrenoarea de la CSM Drobeta, Nicoleta Bogasieru.
Caută medalii balcanice
Între timp, alți sportivi ai secției de la malul Dunării vor încerca să-și arate calitățile pe saltea. Antrenorul emerit Marin Dobrescu se află în aceste zile în Craiova cu Denisa Breazu (48 kg), Mihaela Bărbulescu (55 kg), Roxana Dinică (69 kg) și Larisa Nițu (72 kg), pentru a se duela în cadrul Balcaniadei de Juniori I. Săptămâna viitoare, la Bursa, în Turcia, va avea loc și Campionatul Balcanic pentru juniori III și IV, unde CSM Drobeta le va avea în concurs pe Cristina Ungureanu (52 kg) și Roxana Capezan (62 kg). „De la cele două Balcaniade, sperăm să ne întoarcem cu cel puțin 2 medalii”, a precizat antrenorul Dobrescu.
Locuitorii din orașul Vânju-Mare, dar și din sudul județului, se pregătesc pentru o nouă ediție a tradiționalului eveniment al toamnei: Festivalul ,,Viei și Vinului”. Recolta a fost bogată, astfel că organizatorii se așteaptă la un număr ridicat de petrecăreți. Pentru siguranța tuturor nu vor lipsi echipele de jandarmi.
După un an de muncă, oamenii se vor relaxa și se vor distra vreme de două zile. Organizatorii vor avea un concurs de folclor în prima zi a festivalului și pot participa interpreți cu vârsta minimă de 16 ani. În cele două zile de festival vor fi invitați artiști renumiți ai muzicii populare românești. Pentru ca evenimentul să se desfășoare fără probleme, efective de ordine publică din cadrul Jandarmeriei Mehedinti vor acționa în perioada 6-7 octombrie, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice la manifestările cultural-artistice subscrise Festivalului ,,Viei și Vinului” de la Vânju-Mare, eveniment ajuns la cea de-a XXVIII-a ediție.
„Jandarmii vor avea în vedere asigurarea climatului de ordine și siguranță publică necesar desfășurării în condiții de siguranță a activităților programate, securitatea participanților, prevenirea și combaterea oricăror fapte care pot duce la tulburarea ordinii și liniștii publice”, a declarat mr. Claudia Mendea, purtătorul de cuvânt al IJJ Mehedinți.
Pentru evitarea situațiilor nedorite, Jandarmeria Mehedinți vă recomandă prudență și o atenție sporită modului de asigurare a bunurilor și obiectelor personale, precum și cele de valoare. De asemenea, oamenii legii transmit participanților la eveniment să sesizeze prompt forțele de ordine publică, în mod direct sau prin intermediul apelului unic 112, dacă sunt martorii sau victimele unei fapte antisociale.
Municipalul severinean devine în acest sezon singurul stadion pe care vor evolua simultan două echipe din Liga I! Chiar și pentru o etapă. O premieră pentru sportul mehedințean, care va fi aproape imposibil de egalat vreodată. Dacă este să extindem ideea, Severinul se poate mândri că găzduiește la nivel de regiune, în premieră, echipele de primă ligă ale Olteniei.
Arena de la malul Dunării se poate compara chiar și la nivel nsțional. Dacă excludem Arena Națională, în țară, nu sunt foarte multe exemple de acest gen. Cea mai recentă situație s-a înregistrat în urmă cu trei sezoane, atunci când arena de la Chiajna a fost împărțită de Concordia cu cei de la FC Viitorul. Conjunctura de la Drobeta-Turnu Severin vine ca urmare a faptului că, pe lângă Pandurii Târgu Jiu, își va face apariția în iarbă, în prima rundă după meciurile României din preliminarile Cupei Mondiale din 2018, și CSU Craiova. Oltenii din Bănie n-au primit acceptul de a evolua împotriva celor de la Dinamo București pe Extensiv deoarece nu dispun de o instalație de nocturnă.
Două meciuri în 48 de ore
Din câte se pare, craiovenii au avut posibilitatea să evolueze și pe stadionul de la Piteşti, acolo unde a jucat şi Steaua o perioadă meciurile de acasă, însă apropierea faţă de Bucureşti, şi implict aportul de fani dinamovişti, i-a determinat pe oficialii celor de la CS U să mute partida la Severin. Interesant este faptul că programul gorjenilor, dar și al doljenilor, face ca jocurile de „acasă” să se dispute în aceiași rundă. Asta conduce la o situație foarte ofertantă pentru spectatori, una din care își vor alege la ce partide se vor așeza pe unul din cele 20.000 de scaune. Potrivit programărilor postate pe siteul Ligii Profesioniste de Fotbal, Pandurii evoluează primii, sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 18, în cadrul rundei a XII-a din Liga I. Gorjenii, aflați pe locul 6 în clasament, cu 16 puncte, primesc vizita celor de la FC Botoșani (locul 4, 19 puncte). Apoi, luni, 17 ocombrie, de la ora 20.30, se va da startul jocului CSU Craiova – Dinamo București.