Trimite-ne stirea ta!
Reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova, cei ai Partidului Liberal și ai Partidului Democrat se vor întâlni, astăzi, la Chişinău, în cadrul ședinței Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană. Partenerii de alianță urmează să discute despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului, înregistrată de socialiști și comuniști. Presa din Moldova susţine că întâlnirea va avea loc miercuri seara, în condiţiile în care joi, în Parlamentul de la Chişinău, va fi dezbătută moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ. Liberalii au anunțat că nu vor susține moțiunea de cenzură, în timp ce democrații au spus că „se mai gândesc”. În tot acest context, europarlamentarul Siegfried Mureşan, care este purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, atrage atenţia formaţiunilor politice de la Chişinău asupra pericolului privind parcursul european al Moldovei.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.