Trimite-ne stirea ta!
În Moldova, a fost insitutită Ziua Portului Popular. Evenimentul va fi sărbătorit în ultima duminică, din luna iunie. Parlamentul Republicii Moldova a aprobat completarea Hotărârii cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare şi la zilele de odihnă. În acest context a fost adoptată şi Ziua Portului Popular. Ministrul Culturii, Monica Babuc, a declarat că portul popular reprezintă o marcă a unui popor precum limba, imnul şi steagul. „În decursul a două decenii de independenţă instituţiile în domeniul culturii şi societatea au contribuit la cunoaştarea costumului tradiţional. Promovarea costumului tradiţional au scos în valoarea frumuseţea şi autenticitatea acestuia. În societatea contemporană există un interes sporit faţă de portul popular. Acesta este sursă de inspiraţie pentru artiştii vestimentari din întreaga lume”, a precizat Monica Babuc.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.