Citeste si...

REPREZENTANȚII POLITICI ÎN PROCESUL DE REGLEMENTARE TRANSNISTREANĂ S-AU ÎNTRUNIT LA TIRASPOL

Punctele de înmatriculare din orașul Râbnița și Tiraspol (în care proprietarii mijloacelor de transport din unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului vor putea obține plăcuțe cu numere neutre) urmează să fie dotate din punct de vedere tehnico-material. Pentru personalul ce va activa în aceste puncte urmează să fie organizate cursuri de perfecționare.

Subiectul a fost discutat la întrevederea reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului și Tiraspolului, Cristina Lesnic și Vitalii Ignatiev, care s-a desfășurat pe 2 iulie la Misiunii OSCE din Tiraspol, transmite IPN, citată de Radio Chișinău.

La ședință au participat și reprezentanții mediatorilor și ai observatorilor din cadrul formatului de negocieri 5+2. Printre subiectele discutate a fost și situația curentă în sfera telecomunicațiilor. Pe 28 iunie, la nivelul coordonatorilor grupurilor de lucru, a fost semnat planul „Privind implementarea prevederilor Deciziei protocolare „Cu privire la organizarea interacțiunii în domeniul telecomunicațiilor” din 25 noiembrie 2017, în corespundere cu prevederile Protocolului de la Roma, Italia, în perioada 29-30 mai 2018.

Biroul politici de reintegrare menționează într-un comunicat de presă că discuțiile s-au axat și pe potențialele mecanisme de import al medicamentelor în regiunea transnistreană și de achiziționare a preparatelor medicale pentru persoanele ce suferă de HIV/SIDA și de tuberculoză, menționează Radio Chișinău.

 

sursa: BucPress

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1