Citeste si...

REPUBLICA MOLDOVA SE ÎNTOARCE ÎN ANUL 2000

alegeriCurtea Constituțională a Republicii Moldova a decis ca șeful statului să fie ales direct de către popor. Astfel judercătorii Înaltei Curți a anulat modificările aduse Legii Supreme a Republicii Moldova în anul 2000, când statul a devenit Republică Parlamentară cu președinte desemnat de 2/3 din aleșii poporului.

Judecătorii au examinat o sesizare depusă de un grup de deputați PLDM care au contestat medificările la Legea Supremă din 2000.

Astfel, pentru funcția supremă în stat poate candida orice cetățean al Republicii Moldova care a depășit vârsta de 40 de ani.

Articolul 78 din Constituția Republicii Moldova va conține următoarele aliniate:

Alegerea Preşedintelui

(1) Preşedintele Republicii Moldova este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. 

(2) Pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova pot candida cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 40 de ani, au locuit sau locuiesc pe teritoriul ei nu mai puţin de 10 ani şi posedă limba de stat. Modul de propunere a candidaţilor este stabilit prin lege organică. 

(3) Este declarat ales candidatul care a întrunit cel puţin jumătate din voturile alegătorilor ce au participat la alegeri. 

(4) În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. 

(5)Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi, cu condiţia că numărul acestora e mai mare decît numărul voturilor exprimate împotriva candidatului. 

(6) Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică.”

 

Constatin Uzdriş

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1