Citeste si...

Sergiu Cioclea, noul guvernator al BNM: „Cetățenia română este una de suflet”

Candidatul la funcția de Guvernator BNM, Sergiu Cioclea a răspuns în plenul Parlamentului despre situația cetățeniilor care le deține. Acesta a explicat că cetățenia română a obținut-o „pentru suflet”, cea franceză a obținut-o abia în 2009, iar realizările din întreaga carieră a sa au fost obținute în calitate de cetățean moldovean. Întrebările au venit de la liderul PCRM, Vladimir Voronin.
„Cetățenia română este o redobândire. Este o cetățenie de suflet. Nu am nici pașaport, nici buletin de identitate. Nu am folosit această cetățenie. A fost un demers familial. Pentru cea franceză, eu am așteptat până în 2009 și am cerut-o și am obținut-o. Mă simțeam bine în Franța și nu credeam că o să ajung în fața voastră”, a explicat Cioclea.
Sergiu Cioclea a primit vot de încredere din partea Parlamentului, fiind desemnat guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.
El a fost votat de către 61 de deputați PD, PL, PLDM și neafiliați. Cioclea va prelua atribuțiile funcției doar de la 11 aprilie, la cererea sa. El a solicitat acest lucru motivând prin faptul că „până atunci are nevoie de timp pentru a-și rezolva anumite probleme”.
„Sunt convins că experiența pe care o am este de mare folos. Eu aș vrea să fiu guvernatorul unui nou sistem bancar. Pe timpul dlui Voronin am avut ocazia să atrag un investitor mare care a fost susținut de conducerea politică de pe vremuri. Deci scopul meu este ca la sfârșitul mandatului să avem un sistem bancar modernizat. Stiu că mandatul va fi afectat de puterea leului, dar nu vreau să merg în Europa ca reprezentant al celei mai sărace țări”, a mai declarat Cioclea.
Amintim că Sergiu Cioclea are 42 de ani și și-a făcut studiile și a muncit în Franța în ultimii aproape 20 de ani. Este economist specializat pe Piețele Emergente, în special din Europa Centrală și de Est, Rusia, CSI și Turcia.

sursa: Libertv.md

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1