Citeste si...

CIRCA 13 KG DE MARIJUANA, TRANSPORTATE ILEGAL PRIN VAMA LEUȘENI

        media_146018398899765400.jpg    Circa 13 kilograme de marijuana au fost depistate de către patrupedul antidrog ,,Mary” din cadrul Serviciului Vamal la pista de control a postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat un autoturism de model ”VOLVO S80”, cu numere de înmatriculare străine.

În timpul staționării, șoferul, un cetățean moldovean în vârstă de 33 ani, originar din raionul Nisporeni, a prezentat un comportament suspicios.

În cadrul controlui vamal al autoturismului, la reacţia patrupedului antidrog a fost luată decizia de a efectua scanarea utilizând mijlocul de control ,,X-Ray Rapiscan”. Ca rezultat al prelevării imaginilor, în armatura barei de protecţie din faţă şi din spate modificate artizanal, şi lonjerouri la nivelul conexiunii cu armaturile barelor de protecţie, au fost depistate droguri.  

După extragerea acestora au fost numărate 35 de calupuri, cu greutatea totală de 12.600 gr, cu conținutul unei substanţe vegetale presate, de culoare verde, cu miros de cînepă. Mai mult, acestea erau ambalate cu bandă adezivă de aluminiu și plasate în vid de polietilenă. Substanța a fost remisă pentru expertizare și ca rezultat s-a stabilit că în cele 35 de calupuri a fost presată marijuana.

În baza cazului dat a fost pornit dosar penal, iar bărbatul riscă pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani. La moment acesta este reținut pentru 72 de ore.

 

Sursa: realitatea.md

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1