Trimite-ne stirea ta!
Dan Stoenescu, ministru delegat român pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, remarcă o îmbunătăţire în ceea ce priveşte situaţia privind identitatea românească în Republica Moldova. Aprecierile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica în direct” de la postul public de televiziune „Moldova 1”, transmite IPN.
„Am fost în Republica Moldova acum19 ani. Acum remarc schimbări considerabile, în oraşe se vorbeşte mai mult limba română, tinerii vorbesc o limbă română curată. Diferenţa faţă de acum 20 de ani este foarte mare”, a spus oficialul de la Bucureşti.
Stoenescu a spus că România va ajuta în continuare Republica Moldova atât economic, cât şi socio-cultural, pentru a se integra în spaţiul european. „România a muncit mult pentru a aduce Republica Moldova în Europa şi pentru a aduce Europa în Republica Moldova. Anual, statul român acordă tinerilor din Republica Moldova 5000 mii de burse, au fost reparate 800 de grădiniţe, teatrul din Cahul. Suntem interesaţi să vedem cum se schimbă lucrurile. Preconizăm organizarea unor stagii pentru jurnalişti. Sperăm că vor fi deschise centre române de informare la Bălţi şi Taraclia”, a declarat ministrul delegat pentru relaţii cu românii de pretutindeni.
Totodată, Dan Stoenescu şi-a exprimat regretul că un număr mic dintre moldovenii care deţin cetăţenia română s-a înscris în Registrul electronic al alegătorului.
Sursa: IPN
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.