Trimite-ne stirea ta!
Ministerului Educației Naționale (MEN) a lansat oferta de burse pentru Cursurile de Vară - România 2017 la Universitatea din Craiova, Universitatea ”Ovidius” din Constanța și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara.
Perioada și locul de desfășurare, condițiile de participare și programul cursurilor, pentru fiecare din cele patru universități coorganizatoare, sunt prezentate, pe site-ul ministerului www.edu.ro/summercourses.htm, începând cu data de 10 martie 2017.
Reprezentanțele străine, diplomatice sau culturale, aflate la București, vor putea transmite la MEN, dosarele candidaților nominalizați de organismele proprii, abilitate pentru acordarea burselor în baza documentelor interguvernamentale și interministeriale, aflate în vigoare și care conțin prevederi privind acordarea de burse la Cursurile de Vară (i.e. ministerul afacerilor externe, respectiv ministerul educației sau oficiul de burse), începând cu data de 20 aprilie 2017, dar nu mai târziu de 5 mai 2017, în format electronic la adresa de email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. .
Dosarul electronic de candidatură va trebui să conțină următoarele elemente, scanate și arhivate individual cu numele candidatului:
Conform Calendarului Cursurilor de Vară – România 2017, MEN va comunica pe aceleași canale diplomatice prin care au sosit solicitările, la MAE, respectiv la instituțiile partenere, gestionare ale burselor pentru cursurile de vară, lista candidaților acceptați si distribuția lor pe universități, până la data de 23 mai a.c..
Bursierii străini primiți la Cursurile de Vară - România 2017 beneficiază de cazare, masă, program de studiu și program cultural, cu excepția excursiilor și vizitelor, care se plătesc de către participanții interesați.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.