Hotărât lucru, să fii român nu-i treabă uşoară! În minte îţi vin tot felul de obstacole care pot să-ţi apară în drumul reuşitelor tale. Dar să te fi născut în Serbia, într-o familie unde se vorbeşte româneşte  pare a fi mult mai greu. În primul rând trebuie să găseşti răspunsul la o întrebare deosebit de complexă: ce sunt eu? Român sau vlah? Şi ce înseamnă să fii vlah, dacă eu vorbesc româneşte? În puţine cuvinte aceasta este realitatea omului simplu, în Valea Timocului, unde se spune că există aproximativ 100.000 de români. Sunt cifre optimiste care dau un număr şi mai mare, deşi ultimul recensământ a consemnat circa 37.000 de persoane care s-au declarat români si vlahi.  Aceste ultime date nu sunt concludente, în condiţiile în care sunt sate întregi unde se vorbeşte româneşte, dar oamenii  îşi asumă greu identitatea românească.  Statul sârb nu trece testul toleranţei, iar presiunile sunt multiple. Oamenii sunt speriaţi pentru viitorul lor şi al copiilor lor, se tem că-şi vor pierde locurile de muncă într-o ţară, unde problemele economice sunt multe şi greu de surmontat. În plus, să fii minoritar în Serbia nu este tocmai bine de recunoscut, ştiute fiind  conflictele care au zguduit ţara, în ultimii 20 de ani. Dar cu toate acestea, în Valea Timocului, oamenii „tăinuie rumuneşte” . Primele echipe de etnologi şi lingvişti care au ajuns aici, după 1990, au găsit în zona Negotin sate întregi unde se vorbeşte româneşte, iar oamenii de acolo au fost foarte surprinşi să afle că o ţară întreagă, România, vorbeşte limba lor, pe care au moştenit-o de la părinţi şi de la bunici. Bogăţia etnografică a satelelor timocene este impresionantă. Portul popular, obiceiurile şi graiul lor demonstrează apartenenţa la identitatea românească. Lucrurile, însă, sunt deosebit de complicate în Timoc. O parte a acestei comunităţi se declară românească, iar cealaltă spune că este vlahă, adică urmaşa populaţiei vechi româneşti, pe care slavii au găsit-o aici în secolele V-VII, când au venit în valuri şi s-au aşezat, printre altele, în sudul Dunării. Lor li s-au adăugat, de-a lungul secolelor, alţi români, care au migrat la sud de Dunăre, aşa cum au făcut şi sârbii, care s-au aşezat la nord de Dunăre şi alcătuiesc minoritatea sârbilor din România.  În ceea ce-i priveşte pe cei care spun că sunt români din Valea Timocului, lucrurile sunt cât se poate de clare: îşi asumă identitatea românească şi luptă pentru recunoaşterea drepturilor lor, în Serbia. Situaţia devină confuză atunci când vine vorba despre cei care se declară vlahi. Mulţi dintre ei susţin că vorbesc româneşte, dar mai sunt o parte care au inventat o aşa-numită limbă vlăhcească. Autorităţile de la Belgrad s-au grăbit să sprijine grupul care „vorbeşte vlăhceşte”. A fost scos un dicţionar, a fost inventat un alfabet vlăhcesc, care foloseşte semne grafice chirilice, iar disciplina limba vlăhcească a fost introdusă în programa şcolară. Reprezentanţii asociaţiilor româneşti din Serbia, spun că a primit atestat să predea limba vlăhcească oricine a vrut. De precizat este faptul că legislaţia din Serbia prevede că o persoană devine profesor doar dacă a absolvit cursurile unei facultăţi de profil. În Serbia, nu există facultate de limba vlăhcească, ba mai mult, a fost desfiinţată şi Facultatea de Romanistică, de la Belgrad.  Aşadar, cine sunt aceşti profesori şi de ce statul sârb permite existenţa lor? În schimb, profesorii de limba română, care au absolvit atât facultate, cât şi cursuri de master,  duc o adevărată luptă.  În Timoc, sunt doar trei profesori de limba română.  Cursurile sunt facultative şi se desfăşoară după-amiază.  Părinţii decid la începutul anului şcolar dacă  îşi înscriu copiii la aceste cursuri. În prezent, fiecare dintre aceşti trei profesori învaţă aproximativ 200 de elevi, de vârste diferite.  Statul român a cerut, încă din 2004, un consulat la Zajecar. Abia în 2012, statul sârb a dat curs solicitării. Prezenţa  Consulatului Român la Zajecar a mai limpezit apele în Timoc. Lucrurile, însă, sunt deosebit de complexe, iar misiunea consulului  Iulian Niţu nu este una uşoară, pentru că problemele românilor timoceni sunt diferite de cele ale altor comunităţi. Ei au nevoie de şcoală şi de educaţie în limba română, să fie recunoscuţi ca grup minoritar şi să le fie respectate drepturile.  În ultimii ani, Iulian Niţu împreună cu asociaţiile din Valea Timocului au reuşit să obţină de la statul sârb acceptul ca limba română să se predea în şcoli. A fost primul pas, iar acum se doreşte introducerea ei  în programa şcolară, pentru a deveni obligatorie. Dar pentru că s-au înregistrat aceste victorii, au fost inventate noi obstacole. Aşa  a apărut o nouă provocare: inventarea aşa-numitei limbi vlăhceşti.  Scopul apariţiei ei  vizează scindarea comunităţii, pentru a fi mai uşor de manipulat în luptele politicienilor sârbi. La Belgrad, nimeni nu doreşte o comunitate românească puternică în Valea Timocului, ce ar putea să schimbe datele problemei. Românii din Valea Timocului au, acum, nevoie de statul român pentru a-şi păstra identitatea. Dacă în Voivodina, există şcoli, licee şi facultăţi în limba română, în Timoc este pusă în pericol chiar şi predarea facultativă a cursurilor de limba română. Specialiştii în lingvistică explică foarte clar faptul că limba vorbită de cei din Timoc este un grai al limbii române, este un amestec  între graiul oltenesc şi cel bănăţean, îmbogăţit cu arhaisme. Se poate spune că Valea Timocului este un veritabil laborator lingvistic, unde poate fi cercetată limba română, neafectată de neologisme. Un caz asemănător se înregistrează chiar în România, în Mehedinţi, în comunitatea pemilor. Este vorba despre cehii veniţi aici în urmă cu 200 de ani, care vorbesc o limbă cehă veche şi pe care specialiştii din Cehia o studiază intens, pentru că are o valoare inestimabilă, din punct de vedere cultural. Cercetările lingvistice începute în Timoc trebuie continuate, iar comunitatea de acolo trebuie susţinută pentru a-şi păstra identitatea. În ultimii ani, tot mai mulţi tineri timoceni vin la studii în România. Universităţile româneşti au locuri alocate pentru ei. Trebuie doar să facă o cerere în acest sens. Mulţi dintre cei care descoperă România sunt impresionaţi de ceea ce găsesc, de oameni, de şcoală, de libertatea de aici. Este o deschidere care a apărut în ultimii ani, mai ales după înfiinţarea Consulatului de la Zajecar, care trebuie continuată, pentru că educaţia este un factor esenţial  în păstrarea identităţii româneşti în Timoc.

Beatrice Urucu