Trimite-ne stirea ta!
Ziua Limbii Române va fi sărbătorită și în Serbia. Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, organizează atât în regiunea Voivodina, cât și în Timoc, o serie de evenimente culturale care să promoveze limba română și folclorul românesc specific comunităților românești din cele două zone. în Timoc, la Casa de Cultură din Podgoraţ – comuna Bolievaț, va avea loc, miercuri 30 august 2017, începând cu ora 19.00, un concert al interpretei de muzică populară Steliana Sima, alături de instrumentiştii Mirel Bria (vioară) şi Augustin Dinu (acordeon).
Duminică 3 septembrie 2017, de la ora 18.00, în Sala de Sport a Şcolii Generale din Satu Nou, în Voivodina, va avea loc concertul de muzică populară al interpretelor Valeria Arnăutu şi Florica Zaha. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Comunitatea Românilor din Serbia şi Consulatul General al României din Vârșeț.
Intrarea la concerte este liberă.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.