Trimite-ne stirea ta!
Secretarul de stat pentru afaceri europene, Cristian Bădescu, a avut miercuri, 25 mai 2016, consultări bilaterale cu omologul său ungar, Szabolcs Takács. Agenda întâlnirii a inclus teme de actualitate la nivel european – viitorul Europei, problematica migrației, aspecte privind piața internă, revizuirea Cadrului Financiar Multianual, securitate energetică.
Secretarul de stat român a pledat pentru continuarea integrării europene și menţinerea solidarităţii între Statele Membre, în vederea prezervării unităţii şi principiilor fundamentale ale Uniunii Europene. Totodată, a evidenţiat importanţa unor proiecte comune, în spiritul valorilor europene, menite să revigoreze încrederea cetăţenilor în proiectul european.
Cu privire la gestionarea migraţiei, Cristian Bădescu a reiterat importanţa identificării de soluţii europene, agreate de comun acord. A arătat că, în spiritul solidarităţii, România contribuie semnificativ la protecția frontierelor externe ale UE, la activitatea agențiilor europene în materie, precum și la eforturile UE de susținere a statelor aflate în prima linie. De asemenea, a arătat că România a susținut, încă de la început, plasarea accentului asupra cooperării cu statele de origine şi de tranzit şi asupra dimensiunii externe a migraţiei, prin măsuri care să abordeze la sursă cauzele profunde ale migrației.
Consultările au abordat şi aspecte legate de piața internă și de problematica detaşării lucrătorilor, asupra cărora cele două state împărtășesc opinii similare, pronunțându-se pentru evitarea creării de obstacole pe piața internă în vederea stimulării creşterii economice, prin implementarea măsurilor prevăzute în Strategia privind piaţa unică, cu respectarea celor patru libertăți fundamentale ale UE.
În contextul discuţiilor privind revizuirea Cadrului Financiar Multianual, secretarul de stat român a exprimat susţinerea pentru păstrarea alocărilor deja agreate pentru politicile tradiţionale ale bugetului Uniunii, în special a celor atribuite coeziunii şi agriculturii, care și-au demonstrat valoarea adăugată.
Cu privire la securitatea energetică, cei doi interlocutori au exprimat sprijinul pentru Uniunea Energiei și pentru obiectivul diversificării rutelor și surselor de aprovizionare cu energie, reiterând, totodată interesul pentru promovarea proiectelor regionale de interes comun.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.