Trimite-ne stirea ta!
Reporter: Ce reprezintă Carmina Balcanica pentru dumneavoastră personal ca redactor- şef al revistei şi pentru echipa dumneavoastră?Aveţi un comitet de organizare impresionant!
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Revista noastră – și subliniez acest lucru, adică este o publicație colectivă - , așadar, revista noastră este pentru mine unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am realizat în plan cultural. Revista este în primul rând un unicat în lume, nu numai la noi în țară. Și nu o spunem noi, ci mulți profesori universitari, cercetători, scriitori, cititori din multe alte țări. Este un unicat deoarece este o oglindă a specificului cultural al țărilor din sud-estul european, fiecare contribuție fiind înscrisă în limba țării respective cu un duplicat în limba engleză, în acest fel putând fi distribuită în multe zone. Comitetul de organizare, precum și cel științific este format din scriitori și cercetători cu nume deja bine definite în țara lor, mulți dintre ei și peste hotare. I-aș aminti pe acad. Katica Kulavkova de la Skopje, pe acad. Român Răzvan Theodorescu, pe Thede Kahl de la Academia de Științe a Austriei, pe profesorii și scriitorii Heinz-Uwe Haus (Delaware University), Sanda Golopenția (Brown University), Theodor Damian (Metropolitan College, New York) ș.a.
Reporter: Cui se adresează?Targhetaţi în general literatura şi cultura Diasporei şi a comunităţilor istorice de români, având în vedere preocupările dumneavoastră deosebite şi îndelungate legate de această adresabilitate?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Revista se adresează tuturor care – astăzi sau mâine – doresc/ vor dori să aibă o privire de ansamblu asupra a ceea ce se întâmplă cultural în acest spațiu geografic (ignorat de Vest sau, oricum, mai puțin cunoscut). Comunitățile istorice de români intră implicit în preocupările noastre, pe viitor intenționând să dedicăm câte un număr de revistă fiecărei comunități.
Rep.: De cât timp există şi care este frecvenţa de apariţie?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Revista a apărut în 2008 și este bianuală.
Rep.: Articolele publicate respectă o anumită temă sau tematică?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Am dedicat mai multe numere câte unei țări din spațiul sud-est european (România, Bulgaria, Grecia, Cipru, Serbia, Macedonia, Albania), apoi culturii minorităților din România (publicate în ordine alfabetică). O parte a fiecărui număr – Miscellanea – include studii, poezii, recenzii, interviuri care nu intră în tematica numărului respectiv, dar se încadrează în tematica generală, aceea a reflectării culturii spațiului sud-estic din Europa.
Rep.: Autorii articolelor publicate provin exclusiv din mediul academic?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Având o adresabilitate mai largă, autorii sunt scriitori, cercetători, dar și din mediul academic, desigur.
Rep.: Unde poate fi gasită Carmina Balcanica pentru a fi citită de publicul larg?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Revista este trimisă prin Biblioteca Universității din Craiova, la schimb, la 20 de universități din țară și din lume. În plus, noi o trimitem autorilor, precum și la redacțiile unor reviste. Publicația noastră poate fi citită (primele 10 numere deocamdată) și pe site-ul www.carminabalcanica.org
Rep.: Fiecare număr este editat bilingv? Care este motivaţia?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Fiecare număr este … multilingv, în funcție de autorii care semnează în paginile acelui număr. Așa cum am specificat și anterior, deşi apare în România, revista nu este direcţionată numai către cititorii români, ci şi – aşa cum poate ar fi fost de aşteptat şi de la alte publicaţii cu adresabilitate similară, unor cititori din toate ţările lumii balcanice (şi de aceea semnatarii au fost invitaţi să scrie în limba maternă!). În plus, lărgind aria, prin fiecare studiu, eseu, poezie sau recenzie – care au şi o versiune în limba engleză – revista se adresează tuturor celor care, dincolo de Balcani, sunt interesaţi de fenomenul cultural (unitar în diversitate) zona, cunoscută lumii îndeosebi prin conflicte politice.
Rep.: Care sunt ţările unde este trimisă Carmina Balcanica?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Albania, Bulgaria, Serbia, Grecia, Cipru, SUA, Franța, Germania, Rep. Moldova, Ucraina ș.a.
Rep.: Cât de dificilă este editarea unei reviste culturale?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Dificultatea este foarte mare – de la contacte la strângerea materialelor la timp și până la traducere, editare, corectură, tipărire. Drumul e lung și anevoios, cere multă muncă, răbdare, pricepere, exigență etc., etc.
Rep.: Pe viitor intenţionaţi să sporiţi numărul apariţiilor sau al ţărilor unde se găseşte revista?Consideraţi ca ţările din comunităţile istorice pot reprezenta o piaţă bună de vânzare/distribuire a lor? Cu ce impact?
Prof. univ. dr. Mihaela Albu: Având în vedere dificultatea cu care se editează fiecare număr, nu intenționăm să sporim numărul aparițiilor într-un an. Dorim totodată să păstrăm formatul și numărul de pagini (200). Cum am amintit mai sus, vom consacra numerele viitoare comunităților istorice, în așa fel încât să le facem cunoscute realizările culturale, deopotrivă în România, dar și în alte zone ale lumii.
Rep.: Vă mulţumim şi vă dorim mult succes pe mai departe!
A consemnat Beatrice Urucu.
Ministerul Afacerilor Externe condamnă în mod ferm atacurile care au avut loc astăzi, 22 martie 2016, la Bruxelles, Regatul Belgiei, soldate cu pierderi de vieți omenești şi numeroşi răniţi.
"Suntem şocaţi de aceste incidente violente şi îmi exprim regretul profund pentru pierderile de vieţi omeneşti. Transmit condoleanţe sincere familiilor afectate şi întreaga noastră compasiune persoanelor care au fost rănite în aceste tragice evenimente. În aceste momente dificile, este important să facem dovada solidarităţii la nivel european pentru a lupta cu determinare şi întreaga noastră putere împotriva acestui flagel al secolului XXI, care continuă să distrugă vieţi nevinovate. Reafirm angajamentul ferm al României în lupta împotriva terorismului la nivel european şi internaţional. În acelaşi timp, MAE depune toate eforturile pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români aflaţi în Bruxelles şi familiilor acestora, fiind declanşate toate mecanismele aplicabile în astfel de situaţii de criză", a declarat ministrul afacerilor externe Lazăr Comănescu.
MAE pune la dispoziția cetățenilor români precum şi rudelor acestora, contactele telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854. Potrivit autorităţilor, printre victime nu se află niciun român.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Belgiei, este în legătură permanentă cu autorităţile locale în vederea obţinerii unor elemente de noutate cu privire la existenţa unor cetăţeni români afectaţi ca urmare a exploziilor din Bruxelles.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României în Regatul Belgiei, menţine legătura permanentă atât cu reprezentanţii biroului TAROM din România, cât şi de la Bruxelles.
Două deflagrații puternice au avut loc pe aeroportul Zaventem din capitala Belgiei, marți dimineață. Guvernul belgian a anunțat că investighează un atac terorist. Bilanțul este sumbru. Televiziunea publică belgiană precizează că cel puțin 13 persoane au murit și 35 au fost rănite.La o oră după exploziile de pe aeroport, o nouă explozie a avut loc la metrou. Între timp, gradul de alertă teroristă în Belgia a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă, iar Bruxelles-ul a fost complet paralizat.
Potrivit Het Laatste Nieuws, exploziile au avut loc la biroul de check-in al American Airlines și la Brussels Airlines. Agenția de presă Belga spune că la fața locului, înainte de explozii, s-au auzit focuri de armă și strigăte în arabă.
Un fum negru putea fi văzut deasupra clădirilor aeroportului la puțin timp după ce martorii au auzit deflagrațiile, care au avut loc la câteva secunde una după cealaltă. Pe rețelele de socializare au putut fi văzute imagini cu terminalul afectat de explozii, cu persoane rănite și cu mulțimea disperată alergând din clădire. La o oră de la incidentele de pe aeroport, o nouă explozie a avut loc la metrou. Explozia s-a produs la stația de metrou Maelbeek, care este situată aproape de sediile mai multor instituții europene. Întreaga rețea de metrou a fost oprită în urma exploziei, au anunțat autoritățile. De fapt, întregul oraș a fost plasat în stare de alertă, iar sistemul de transport în comun, oprit complet.
Bruxelles-ul este un oraș aglomerat care găzduiește sediile NATO și ale instituțiilor UE. Capitala Belgiei a fost tulburată în ultimele luni de operațiunile antiteroriste care au vizat celulele jihadiste ce își găsiseră adăpost la Bruxelles.
Românii ortodocşi de stil vechi din Serbia şi Republica Moldova îi sărbătoresc marţi, 22 martie, pe sfinţii 40 de mucenici, soldaţii romani, care au fost omorâţi pentru credinţă.Cu acest prilej, în lăcaşurile sfinte vor fi oficiate liturghii.
În anul 313 după Hristos, împăratul roman Constantin a emis un edict, prin care legaliza creştinismul. Cumnatul lui Constantin, Liciniu, era însă păgân şi a hotărât să stârpească această religie.El se temea de o eventuală trădare şi a decis să scape de creştinii din armata sa. În cetatea Sevastiei, din Armenia, erau 40 de oşteni, care împărtăşeau creştinismul. Ei au refuzat să se închine idolilor. De aceea, au fost aruncaţi în apa îngheţată a lacului Sevastie. O minune divină i-a salvat însă, pentru că apa s-a dezgheţat.Dimineaţa, au fost scoşi vii. Chiar şi aşa, le-au fost zdrobite picioarele şi au fost arşi de vii. Când s-a stins rugul, oasele sfinţilor mucenici erau intacte. Atunci, călăii le-au aruncat în râu, de frică să nu vinăoamenii să se închine la sfintele moaşte. De atunci creştinii îi cinstesc pe sfinţii mucenici.
Ortodocşii de rit nou marchează această sărbătoare importantă a creştinărăţii la 9 martie. În România, atunci se împart colaci împletiţi în forma cifrei opt, peste care se pune miere şi se presară nucă zdrobită.
În 31 martie 2016, între orele 19.00 şi 23.00, Institutul Cultural Român Budapesta organizează lecturi în limba maghiară din romanul„Provizorat"/ „Futó Viszony" semnat de Gabriela Adameșteanu, în cadrul evenimentului EUNIC Literature Night, în prezența autoarei. Lecturile vor fi susținute de Kiss Eszter, actriță la Teatrul Katona József, la Biblioteca Națională de Limbi Străine.
Evenimentul este organizat de Clusterul EUNIC Ungaria, din care face parte și ICR Budapesta, împreună cu reprezentanți ai ambasadelor străine acreditate la Budapesta, reprezentând 22 de țări. Acestora li se adaugă și instituții de cultură, învățământ, organizații nonguvernamentale și Primăria Budapestei.
Gabriela Adameșteanu,scriitoare și jurnalistă. Vicepreședintă și apoi președintă a Centrului Român PEN (2000-2006). Premiul Hellman-Hammett pentru curaj în jurnalism atribuit de Human Rights Watch (2002). Chevalier des Ordres des Arts et des Lettres (2013). Reeditate constant, romanele („Drumul egal al fiecărei zile", „Dimineaţă pierdută", „Întâlnirea", „Provizorat") și nuvelele sale („Dăruieşte-ţi o zi de vacanţă",„Vară-primăvară"), au primit nenumărate premii naționale. Au fost traduse în 15 limbiși bine primite de critica internațională. În Ungaria, Gabriela Adameșteanu are trei cărți traduse („Întâlnirea"/ „A Találkozás", Editura Palamart, 2007, trad. Csiki László, „Dimineaţă pierdută"/ „Az Elveszett Délelőtt", Editura Európa, 2010, trad. Koszta Gabriella și „Provizorat" / „Futó Viszony", la aceeași editură în 2013).
Potrivit unor surse neoficiale, la Primăria din Drobeta Turnu Severin, se desfăşoară percheziţii. Se pare că la primele ore ale dimineţii doi procurori DNA au venit să verifice contractele privind anveloparea blocurilor din Drobeta Turnu Severin. Surse din Primăria Drobeta Turnu Severin susţin că tocmai cineva din interiorul instituţiei ar fi depus reclamaţia la DNA. Procurorii verifică patru contracte încheiate pentru reabilitarea blocurilor. Neregulile ar reieşi inclusiv dintr-un raport al Curţii de Conturi, despre care presa a mai vorbit şi în urmă cu ceva timp.
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a participat în perioada 19 - 20 martie 2016, în cadrul vizitei întreprinse în Republica Elenă, la o serie de întrevederi organizate la sediile asociaților românești.
În cadrul dialogului cu reprezentanții mediului asociativ, ministrul delegat Dan Stoenescu a subliniat contribuția semnificativă pe care o are comunitatea românească din Republica Elenă în cadrul societății și economiei din această țară. Consolidarea identității etnice, culturale, lingvistice și spirituale în rândul comunităților românești din Grecia reprezintă un factor cu relevanță sporită în menținerea legăturii dintre aceste comunități și țară.
Aflat în vizită la mai multe asociații românești din Atena și Aspropirgos, unde a participat la lecții de limba română pentru copii, demnitarul român a arătat că rolul educației este esențial în păstrarea unității de limbă și cultură în rândul comunităților românești din diasporă. Acesta a reliefat utilitatea organizării cursurilor non-curriculare de limbă, cultură și civilizație românească la nivelul asociațiilor românești de pe teritoriul Republicii Elene și a subliniat că autoritățile române vor sprijini în continuare aceste inițiative menite să stimuleze promovarea valorilor românești în rândul tinerilor români din Grecia.
În cadrul întâlnirilor, oficialul român a încurajat coagularea în rețele profesionale românești, forme asociative cu rol în stimularea contactelor între profesioniștii dintr-un anumit domeniu din țara de reședință și cea de origine. Totodată, ministrul delegat Dan Stoenescu a arătat utilitatea înființării de asociații profesionale ale cetățenilor greci cu studii efectuate în România și a recomandat valorificarea resurselor de prestigiu ale acestora, în calitate de purtători de mesaj identitar românesc, contribuind la promovarea relațiilor bilaterale.
Oficialul român a apreciat activitatea deosebit de dinamică a asociațiilor comunității românești din Grecia, precum și pluralismul asociativ, care contribuie la creșterea calității și a ofertei educaționale.
Comunitățile românești din străinătate reprezintă un vector de promovare a profilului identitar românesc, iar în acest sens, ministrul delegat a subliniat importanța promovării consecvente a membrilor comunității în structurile de reprezentare și administrative, la nivel local și central, pentru a contribui la afirmarea multiculturalismului. De asemenea, și-a exprimat satisfacția în ceea ce privește alegerea a cinci cetățeni români în Consiliul Local din Aspropirgos, reprezentând un model de implicare în viața publică a societății din care fac parte.
La 27 martie, la Chișinău, va avea loc Congresul de constituire a Sfatului Țării 2, forul reprezentativ al unioniștilor din Republica Moldova. Grupul de inițiativă pentru crearea acestui organ care va pregăti ReUnirea celor două state românești anunță că sunt deja cunoscuți primii 30 de membri ai forului. Lista este formată din candidații selectați în urma votului online pe www.sfatultarii.md. Pe lângă Congresul de constituire a Sfatului Țării 2, care va începe la ora 10:00 și va fi organizat la Palatul Național „Nicolae Sulac", unioniștii pregătesc și cel mai mare marș organizat vreodată la Chișinău. Marşul va începe la ora 13:00 și va avea ca punct de plecare scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu", continuând pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. Manifestația se va încheia în scuarul Gării feroviare din Chișinău.
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" de la Chișinău în colaborare cu Muzeul Național de Artă al Moldovei organizează, cu prilejul aniversării Zilei Unirii Basarabiei cu România, o expoziție specială de sculptură, a tânărului artist plastic român Vlad Basarab.
Expoziția „Arheologia Memoriei: Cărțile Pământului", care va rămâne la Chișinău în perioada 25 martie - 17 aprilie 2016, face parte dintr-un circuit de expoziții (instalații multi-media cu sculpturi din lut și ceramică, precum și video art) prezentat în varii stadii de investigare, precum și conferințe din ciclul „Arheologia Memoriei" inițiat în 2013 la West Virginia University Creative Arts Center, continuat în 2015 la ICR New York și la Pittsburgh Center for the Arts, Muzeul Național Brukenthal (2015-2016) și în 2016 la Muzeul de Artă din Arad. Expoziția va fi ulterior prezentată în octombrie la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia, București.
Ideea proiectului o reprezintă cultura ca bază a civilizației, expoziția având un caracter educațional prin folosirea pământului ars și nears în construirea unui sit arheologic în formă de bibliotecă arhetipală din cărți de ceramică. Cartea ca simbol sintetizează istoria cunoașterii și a memoriei colective. Cărțile din seria „Arheologia Memoriei"sunt în mod simbolic lăsate nescrise pentru a sugera absența, uitarea și a inspira publicul să-și imagineze ce ar putea conține. Cărțile sunt simboluri, instrumente ale memoriei. De la începutul istoriei a existat o legătură strânsă între cuvinte și lut, primele forme de scriere fiind pe tăblițe de lut. Noţiunea de timp istoric și permanență, dată de cărțile din ceramică, apare în contrast cu vulnerabilitatea culturii și cunoașterii, sugerate de proiecții video care documentează procesul de degradare și eroziune al unor cărți din lut sub acțiuneacorozivă a apei.
Vernisajul expoziției va avea loc va avea loc vineri, 25 martie 2016, ora 15,00 la Muzeul Național de Artă al Moldovei.
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, aflat în vizită în Republica Elenă, între 18 şi 20 martie, s-a întâlnit vineri cu Ioannis Amanatidis, vice-ministru în cadrul Ministerului Afacerilor Externe elen. De asemenea, a discutat cu Athanasios Dimopoulos, rectorul Universității Naționale Kapodistria, cu reprezentanți ai Primăriei orașului Atena, precum și cu membrii Grupului de prietenie din Parlamentul elen.
În cadrul discuțiilor purtate cu reprezentanții autorităților centrale și locale elene, ministrul delegat Dan Stoenescu a subliniat caracterul foarte bun al relațiilor bilaterale româno-elene și a evocat utilitatea intensificării dialogului dintre cele două state. Demnitarul român a exprimat aprecierea pentru sprijinul pe care autoritățile elene îl acordă comunităților românești. Totodată, având în vedere legăturile istorice și spirituale dintre țările noastre, oficialul român a subliniat intenția autorităților de la București de a iniția o serie de proiecte educaționale și culturale dedicate acestora. În acest sens, a prezentat importanța continuării proiectelor în domeniul educației prin implementarea programului Limbă, Cultură și Civilizație Românească în Grecia.
Cu prilejul vizitei la Universitatea Națională Kapodistria din Atena, ministrul delegat a reconfirmat deschiderea părții române pentru intensificarea colaborării între universităţile din cele două țări. Astfel, în cadrul discuțiilor cu rectorul Athanasios Dimopoulos, oficialul român a arătat utilitatea inițierii demersurilor pentru înființarea unui lectorat de limba română la Universitatea Națională Kapodistria din Atena, similar celui inaugurat, la finalul anului 2015, la Universitatea Dimokritos din Komotini.
Agenda ministrului delegat a mai inclus o reuniune de lucru cu reprezentanți ai mediului asociativ românesc din Grecia, precum și o întâlnire cu membrii comunității românești. Cu această ocazie, reprezentanții Autorității Electorale Permanente au susţinut și o sesiune de informare cu privire la noile modalități de vot.
Vizita ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, în Republica Elenă, desfășurată în perioada 18 - 20 martie 2016, a cuprins şi o serie de întrevederi organizate la sediile asociațiilor românești din Grecia.