Țara mea de jale, țara mea de dor! Ai fost cântată de poeți, ai fost pictată de maieștri ai penelului, ai fost văitată de mamele și văduvele războaielor, ai fost hulită de cei ce și-au pierdut speranța! Dar ai rămas, aici,  și ne-ai primit pe fiecare să ne naștem și să creștem. De 100 de ani asculți răbdătoare reproșurile noastre aduse ție, iar neîmplinirile personale ți le strigăm fără milă. Uităm că tot ceea ce-ți reproșăm ție este produsul nostru, al oamenilor mărunți cu gânduri deșarte. Eminescu s-a întrebat ce să-ți dorească, pe când nu erai întregită. Răspunsurile lui au venit prompt și sigure, ca un balsam pentru inimile fremătoare ale românilor. Acum, eu, un trăitor al Centenarului Marii Uniri, mă întreb ce să-ți urez. Primul răspuns este: liniște. Da! Îți urez liniște, pace și o lume cu mai puțină patimă. Își urez să-ți vezi copiii acasă, să le poți da înțelepciunea de a-și schimba destinul, de a construi o țară corectă și onestă. Dacă stau bine să mă gândesc, cred că toate urările pe care vreau să ți le fac, dragă României, au legătură cu oamenii tăi, căci ei sunt cei care greșesc! Țara aceasta este alcătuită din oamenii care o populează, este imaginea lor. Tu ne dai locuri unice și peisaje rupte din Rai, dar noi nu știm să le prețuim. Îți tăiem pădurile, te devastăm, te furăm, te îngropăm în gunoaie, în corupție și în venalitate! Te distrugem și nici măcar nu ne pare rău! Continui să ne ții, așa copii răi cum suntem, lângă inima ta și ne dai casă și masă, nu ne lași pierduți în lume. Ne dai un acasă, unde să ne întoarcem, oricât am umbla prin străinătățuri, hotărâți să uităm de tine! Ești blândă și iertătoare, ca o mamă ce-și strânge la piept copilul nepăsător la dorul ei. Așa că, tot ceea ce îți urez eu ție,  Românie, este ca pruncii tăi să-și amintească de tine, să-ți vadă bunătatea și să lupte, din nou, pentru tine! Să te curețe de mizeria care te-a acoperit, să te primenească și să te arate lumii așa cum ești tu, frumoasă, bună și dreaptă!

La mulți ani, Românie! 

Beatrice Urucu