Trimite-ne stirea ta!
Eveniment cultural, la Chişinău, cu participare internaţională. Între 3 şi 5 mai, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova va organiza Festivalul Internațional „Primavara Europeană a Poeților”. ICR Chișinau sprijină participarea în cadrul manifestărilor a următorilor invitați: Jan H. Mysjkin (Franța), Michael Vandebril (Belgia), Vladimir Poiata (Ucraina), Doina Ioanid, Florina Zaharia, Coman Șova, Victor Munteanu, Dumitru Brăneanu (Romania).
Programul manifestărilor va debuta miercuri, 3 mai, începând cu ora 10.00, cu depunerea de flori la busturile scriitorilor de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române. Deschiderea Festivalului va continua la sediul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, unde Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii, îi va prezenta pe invitații la ediția din acest an. Punctul de interes al zilei va fi simpozionul „Dialoguri europene: poeți și traducători”, de la orele 11.30.
Ziua de joi, 4 mai, se va deschide, în jurul orei 11.00, printr-un „desant poetic” în școli și facultăți din Chișinău. În aceeași zi, la orele 15.00, va avea loc simpozionul „Poetul și Cetatea”. Ziua se va încheia cu un „podium poetic” – recital susținut de participanții la festival. De asemenea, la finalul zilei, vor fi decernate premiile Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, ediția a VII-a.
Vineri, 5 mai, participanții la Festival vor vizita Cetatea Soroca.
La această ediție a Festivalului vor participa poeți și traducători din Cehia, Franța, Belgia, Turcia, Lituania, Georgia, Serbia, Marea Britanie, Ucraina şi Azerbaidjan.
Ambasada României în Republica Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova vor organiza duminică, 7 mai 2017, cu începere de la ora 18.00, la Filarmonica Naţională "Serghei Lunchevici" din Chisinău un concert festiv dedicat Zilei Europei. Evenimentul se desfășoară în cadrul Turneului Internațional al Laureaților Concursului Național de Compoziție și Interpretare Muzicală ”Mihail Jora”.
Manifestarea se va desfășura în colaborare cu Societatea Muzicală, cea care a preluat din anul 2016, finanțarea, managementul logistic al competiției, precum și promovarea laureaților Concursului ”Mihail Jora”, atât în România, cât și în străinătate. De asemenea, este important de menționat faptul că la acest concurs participă și tineri concurenți din Republica Moldova, iar maestrul Mihail Munteanu este președintele juriului secțiunii de Canto.
Concertul festiv va avea loc duminică, 7 mai 2017, cu începere de la ora 18.00, la Filarmonica "Serghei Lunchevici" din Chisinău.Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Expoziţia „Carpethian“ semnată de artista vizuală Felicia Simion este prezentată până 6 mai la galeria Bartcelona din Belgrad în cadrul festivalului de fotografie Belgrade Photo Month Festival.
De-a lungul istoriei, covorului i s-au atribuit numeroase funcții, fie ele practice sau simbolice. De la material izolator pentru corturile triburilor nomade, la obiect de cult și, în același timp, ca obiect pur decorativ, simbol al bogăției și al prestigiului, covorul a fost dintotdeauna o parte a vieții zilnice pentru multe civilizații. „Carpethian“ analizează rolul covorului în cadrul unei societăți în continuă schimbare, explorând cum semnificația covorului tradițional a evoluat în mentalul comunității rurale românești. (Felicia Simion)
Felicia Simion s-a născut în 1994 la Craiova şi locuieşte în Bucureşti. A absolvit Universitatea Națională de Arte din Bucureşti – Departamentul imagine dinamică şi fotografie, iar în prezent urmează masterul Etnologie, antropologie culturală și folclor la Universitatea din Bucureşti. Felicia Simion a început să fotografieze la 13 ani, când a primit primul aparat de fotografiat. A participat la numeroase concursuri, iar printre cele la care a fost premiată se numără: International Photography Awards (IPA), Paris Prix de la Photographie, Sony World Photography Awards, Travel Photographer of the Year, The Irish Times Photography Awards, Moscow International Photo Awards şi PDN Faces. Mai multe detalii despre artistă şi lucrările sale: www.feliciasimionphotography.com/
Aflat anul acesta la cea de-a doua ediție, Belgrade Photo Month Festival se desfăşoară în perioada 30 martie – 30 aprilie şi își propune organizarea de expoziții de fotografie în diverse locuri din capitala Serbiei. De asemenea, în cadrul festivalului vor avea loc proiecții de filme, workshopuri și sesiuni de discuții pe tema fotografiei.
Participarea Feliciei Simion în cadrul festivalului de fotografie Belgrade Photo Month Festival este sprijinită de Institutul Cultural Român de la Viena şi Ambasada României în Republica Serbia.
Ambasadorul României, Marius Lazurca, a participat la Ziua Memorială Emanoil Gojdu organizată de Parohia Ortodoxă din Budapesta și ”Autoguvernarea Română din sectorul VII din Budapesta”. Evenimentul a fost dedicat memoriei marelui mecena Emanuil Gojdu (1802-1870), comemorat în fiecare an de Duminica Tomii de comunitatea română din Ungaria, la Capela Ortodoxă Română de la Curțile Gojdu și la monumentul funerar al familiei Gojdu de la Cimitirul Kerepesi din Budapesta.
Ambasadorul Marius Lazurca a depus o coroană de flori la mormântul lui Emanuil Gojdu și a rostit un discurs în care a arătat că "dimensiunea nepieritoare a moşternirii lui Emanoil Gojdu este voinţa lui testamentară ca românii să fie o naţiune europeană liberă, puternică şi mândră de propria istorie. Patriotul român a fost convins că acest obiectiv se poate atinge prin sprijinirea tinerilor studioşi şi formarea, în acest fel, a unei elite naţionale solide. România îşi propune să continue dialogul cu partenerii de la Budapesta pentru ca această dorinţă a marelui Gojdu să îşi găsească împlinirea practică prin cooperarea celor două state".
Autorităţile bulgare anunţă restricţii de circulaţie pentru pregătirea infrastructurii rutiere, pentru minivacanţa de 1 Mai. Agenția ”Infrastructura Rutieră” din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice a anunțat pe site-ul www.api.bg că începând din data de 25 aprilie până pe 27 aprilie, orele 17:00, se oprește circulația pe ambele sensuri pe autostrada HEMUS, pe sectorul de drum care leagă Sofia de Yablanitsa (segment al rutei Sofia-Ruse), în zona limitrofă tunelului Vitiniya, din cauza activităților de reparare și îmbunătățire a situației echipamentelor de siguranță, lucrări care au drept scop final îmbunătățirea nivelului de siguranță a circulației rutiere, înaintea începerii mini-vacanței de 1 mai.
Mai multe informații pot fi accesate la: http://www.mae.ro/node/41537
România a participat la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta, printr-o serie de manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane. Evenimentul s-a desfăşurat între 21 şi 23 aprilie şi a cuprins 3 lansări de carte românească. Este vorba despre romanul lui Max Blecher: „Întâmplări în irealitatea imediată/Történetek a közvetlen irrealitásban”, ce a fost prezentat publicului, vineri, 21 aprilie. El a fost urmat de „Raiul găinilor /Tyúkok a mennyben” , cunoscutul volum semnat de Dan Lungu şi de „Singurătate gonflabilă”, oantologie de proză contemporană în care Judit E. Ferencz a selectat scriitori din Transilvania care scriu în limba maghiară și pe care le-a tradus în limba română. Volumul cuprinde povestiri semnate de autori din mai multe generații: Péter Demény, Szilárd Demeter, Zsuzsanna Ferencz, Attila György, Zsolt Láng, Evelin Márton, Vilmos Molnár, Attila Mózes, Zsolt Koppány Nagy, Sándor Zsigmond Papp, László Potozky, Zsuzsa Selyem, Róbert Csaba Szabó, István Szilágyi, Andrea Tompa, Gábor Vida, Ferenc Zsidó.
În ceea ce priveşte romanul „Raiul Găinilor”, acesta a fost patru luni în topul vânzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediția germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania.
Urgiile naturii, care s-au abătut asupra Chişinăului în 20 şi 21 aprilie, au lăsat în urmă un bilanţ înfiorător: peste 10 mii de arbori au fost culcaţi la pământ, 250 de automobile și 150 de apartamente au fost avariate, iar acoperișurile mai multor instituții de învățământ au cedat. La toate acestea se adaugă 130 stâlpi de electricitate distruşi, iar peste 1000 de fire de electricitate, rupte.
Potrivit primarului municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, un simplu calcul arată că pagubele se ridică la 50-70 de milioane de lei.
„Peste 10.000 de copaci au fost rupți, 130 de piloni au fost doborâți, peste 1100 fire de electricitate au fost rupte, iar 250 de automobile au fost avariate. Pagubele se ridică la 50-70 de milioane de lei”, a declarat Dorin Chirtoacă în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipiului Chișinău.

Ninsorile puternice care s-au abătut asupra Republicii Moldova în zilele de 20 şi 21 aprilie au afectat grav Grădina Botanică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Dezastrul ecologic a afectat circa 80% din genofondul exotic de arbori si arbuști, din care cca 605 sunt distruși totalmente, după cum anunţă timpul.md. De asemenea, au fost distruse si multe specii de plante din colecțiile sectorului de floricultura, plante medicinale, aromatice etc.
Potrivit directorului Grădinii Botanice, Alexandru Teleuță, acesul este blocat de arborii doborați la sol. Principalele specii exotice care au fost afectate de acest dezastru au fost introduse în Republica Moldova din regiunile floristice ale continentului Nord-American (munții Cordilieri), din zonele Asiei de Sud-Vest, din munții Altai, regiunea Mediteraneana, speciile de Liliac, arborii de conifere (Picea pungens, Abies concolor, 5 specii de Picea, 4 specii de Pinus, 2 specii de Larix).
Administrația Grădinii Botanice a întreprins unele măsuri, pentru a diminua consecințele grave ale aceste calamități, însă multe acțiuni necesare a fi întreprinse, sunt peste puterile instituției. Gradina Botanică necesită măsuri urgente, dar și costisitoare pentru restabilirea Colecțiilor și Expozițiilor, întrucât pagubele sunt mult prea mari.
În acest sens, conducerea Grădinii Botanice apelează la ajutorul voluntarilor pentru evacuarea arborilor doborâți şi a resturilor vegetale care au blocat accesul pe teritoriul instituției. Astfel, la Grădina Botanică va fi deschis un cont, iar donații pot fi făcute și la casa centrală a instituției care va funcționa, începând de marți, 25 aprilie 2017.
Asociaţia de interes obştesc "Românii independenţi din Serbia" anunţă printr-un comunicat de presă că eforturile pentru salvarea Cancelariei Locale de la Grebenaţ au avut succes. Acest organism, ce are o existenţă îndelungată, s-a aflat în pericol să fie eliminat. La începutul acestui an au început demersurile de ataşare a Cancelariei la o aşezare sârbească, fapt care ar fi afectat decisiv comunitatea românească de aici.
În urma demersurilor, scrisorilor Asociației reprezentative "Românii Independenți din Serbia" (RIS) adresate autoritățiilor republicane, provinciale, corpului diplomatic românesc în Serbia, privind stoparea şi anularea deciziei privitor la desființarea Cancelariei locale din localitatea românească Grebenaț şi ataşarea ei aşezării sârbeşti - Jasenovo, protestul a dat roade şi a reuşit. Cancelaria Locală din Grebenaț, la ora actuală funcționează două zile săptămânal (luni şi miercuri), iar celelalte zile ale săptămânii , şeful cancelariei locale din Grebenaț, Sava Avram lucrează la Jasenovo. Interesant de subliniat că în timpul campaniei electorale, Cancelaria Locală din Grebenat a funcționat zilnic, iar ulterior s-au stabilit două zile săptămânal. Registrele matricole în continuare se găsesc la Jasenovo, iar prin revizuirea decizei vor reveni la Grebenaț. Menționăm că Asociația obştească RIS este singura care a reacționat şi a luat poziție fermă în apărarea drepturilor şi intereselor româneşti în localitatea Grebenaț. Însă, trebuie remarcat precum Consiliul Național Român (CNMNRS), preşedinte Daniel Petrovici, cu toate că primăria din Grebenaț s-a adresat printr-o scrisoare să intervină, respectiv să ia măsuri în baza ingirențelor, acest organism efectiv a rămas simplu spectator (şi nu este prima dată), precum şi organizația satelit din Voivodina subordonată RGN-ului din Bucureşti. Indiferent de imprejurări, prejudiciu şi oportunitați, Cancelaria Locală care există de aproape o sută de ani în aşezarea românească Grebenaț, nu este desființată spre bucuria şi satisfacția locuitorilor, respectiv beneficiarilor, iar protestele RIS-ului s-au materializat. Asociația "Românii Independenți din Serbia" va apăra şi pe mai departe interesele majore ale românilor pe întreg teritoriul Serbiei.
Biroul de presă RIS
În Duminica Floriilor, Mântuitorul intră în Ierusalim şi este primit triumfal. După numai câteva zile, El va fi ucis. Acelaşi popor care L-a aclamat, va striga: „Răstignește-L, răstignește-L!" . Începe Săptămâna Patimilor, sau Săptămâna Mare, de luni.
Este perioada cea mai plină de încărcătură din tot anul. Pentru a-l scoate pe Om din Moarte, în care singur a intrat prin păcatul originar, şi a-l aduce înapoi la Viaţă, pentru care a fost creat, Dumnezeu-Creatorul parcurge drumul invers: de bună voie gustă El Însuşi Moartea, se pogoară la Iad, ale cărui porţi le distruge cu Lumina Sa explozivă şi îi scoate de acolo, din bezna păcatului, pe protopărinţii Omului, Adam şi Eva, dimpreună cu toţi cei ce au urmat după ei.
Fiecare dintre aceste zile este marcată de Biserică prin slujbe minunate, care „comentează” evenimentele ce au avut loc în Săptămâna Patimilor, până la Punerea în Mormânt a Mântuitorului.
Aceste slujbe se numesc Denii, de la slavonescul „vdenie” – veghe, și se țin în fiecare seară, pentru ziua ce urmează. Prima dintre Denii se ţine chiar în seara Duminicii Floriilor şi este Denia pentru Lunea Mare. (Ziua bisericească începe în seara anterioară.) Ultima are loc în Vinerea Mare şi este cutremurătoarea Denie a Prohodului Domnului.
Iată programul Deniilor şi ce conţin ele, pe scurt:
Duminică seara – Denia pentru Lunea Mare: Biserica ne aduce aminte de Patriarhul Iosif care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, un eveniment care anunță vânzarea lui Hristos de către Iuda. Tot la Denia de Luni se vorbește despre smochinul neroditor, blestemat de Iisus să se usuce, anunțând Judecata de Apoi. Omul, ca și pomul, se judecă după roadele pe care le dă în timpul vieții. La sfârșitul vremurilor, roadele (faptele ) sale îi vor stabili locul: în grădina Raiului sau aruncat în foc, ca o uscăciune nefolositoare.
Luni seara – Denia pentru Marţea Mare: se vorbește despre pilda celor zece fecioare, care aşteptau venirea Mirelui pentru Nuntă, cu candele în mâini. Dar numai cinci dintre ele au avut înţelepciunea de a lua şi ulei. Candela fără ulei „de rezervă” reprezintă grija exclusivă pentru viața pământească, neglijând viața veșnică. După modelul fecioarelor înțelepte, omul trebuie să aibă grijă în viața aceasta să-și facă „rezerve” (milostenii, fapte bune, iubire față de aproapele etc.), cu care își va ține aprinsă candela și la Jud
Marţi seara – Denia pentru Miercurea Mare: pomenirea femeii păcătoase care a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patimile Sale, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos. Aceasta, în contrast cu Iuda care, în Miercurea din Săptămâna Patimilor, L-a vândut pe Hristos fariseilor pentru treizeci de arginţi. Mai rău, însă, atunci când îi pare rău de trădare, orgoliul îl împiedică pe Iuda să cadă la piciorul Crucii, și să-i ceară iertare lui Iisus, asemenea tâlharului celui bun, ci preferă să-și ia zilele. Abia acesta este momentul în care Iuda este cu totul pierdut.
Miercuri seara – Denia pentru Joia Mare este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viaţa Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca pildă de smerenie, Cina cea de Taină, la care Mântuitorul a instituit Taina Împărtășaniei, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi începutul Patimilor prin vinderea Domnului.
Joi seara – Denia pentru Vinerea Mare. Este o slujbă splendidă și amplă, în care se citesc cele 12 pasaje din Evanghelii ce povestesc întreaga derulare a evenimentelor după prinderea lui Iisus: lepădarea lui Petru, judecata Mântuitorului, răstignirea la cererea aceluiaşi popor care Îl primise triumfal şi cumplitele Sale patimi. Denia, numită și a „Celor 12 Evanghelii”, împletește relatările celor 4 evangheliști în mod minunat, prin reluarea și completarea episoadelor, ca într-un film regizat cu măiestrie: spectatorului - participant la Denie i se relevă unghiuri noi, i se oferă explicații suplimentare, și flash-back-uri lămuritoare. Tot acum are loc scoaterea solemnă a Sfintei Cruci în naosul bisericii.
Vineri seara – Denia pentru Sâmbăta Mare: cutremurătoarea slujbă a Prohodului Domnului. Retrăim îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la Iad cu sufletul, pentru a ridica din stricăciune şi Moarte pe Adam şi Eva dimpreună cu toţi cei adormiți de-a lungul veacurilor.
Sâmbată seara – Slujba Învierii Domnului reprezintă încununarea celor șase Denii din Săptămâna Patimilor Omul este restaurat, este repus pe tronul Vieţii, pentru care dintru început a fost creat.
În Săptămâna Mare se postește aspru. Luni, marți și miercuri se mănâncă o singură dată pe zi, seara, pâine și apă. Joia Mare, când este pomenită Cina cea de Taină, este dezlegare la untdelemn. Vineri și sâmbătă este post negru.
Sursa: realitatea.net