Citeste si...

SFATUL ŢĂRII 2 A VOTAT FOAIA DE PARCURS A REUNIFICĂRII

sfatul tarii 2La Chişinău, peste 1700 de delegaţi din toate raioanele Republicii Moldova şi reprezentanţi ai minorităţilor din Basarabia au participat, duminică, 27 martie 2016, la constituirea Sfatului Ţării 2. Împreună au  adoptat Foaia de parcurs a Reunificării până în 2018 și pașii ulteriori acestui act. Informarea întregii populații din Republica Moldova privind beneficiile unui stat comun cu România, demararea proiectului investițional pentru R. Modova, aprobarea de către Parlamentul de la București și cel de la Chișinău a principiilor Reunificării sunt câteva etape ale Foii de parcurs votate de reprezentanți ai tuturor categoriilor sociale: intelectuali, tineri, ofițeri, agricultori, veterani. Printre numele marcante din Sfatul Țării 2 se regăsesc Nicolae Dabija, Mircea Druc, Ion Ungureanu, Alexandru Moșanu, Alecu Reniță, Mihai Cimpoi, Ion Negrei, Eugen Doga, Arcadie Suceveanu, Nicolae Botgros, Ion Varta, Petru Hadârcă, Iurie Colesnic, Gheorghe Mustea, Ninela Caranfil, Ion Iovcev, Octavian Țîcu, Sandu Grecu, Vasile Iovu, Petru Bogatu, Silviu Tănase. Din listă mai fac parte și reprezentanți ai fiecărui raion și ai minorităților naționale. La final, participanţii au votat, în mod simbolic, o declaraţie de Reunificare.

                                   

                                     

                                   Proclamație de constituire:

                                          SFATUL ȚĂRII 2

 

Congresul unioniștilor din R. Moldova, forul reprezentativ format din toate categoriile sociale: intelectuali, tineri, ofițeri, agricultori, veterani etc.

 

Noi, adepții mișcării de reunificare, delegați ai Congresului Sfatului Țării 2,

Pornind de la aspirațiile naturale de a locui într-un stat european și prosper;

Având în vedere dreptul oricărei națiuni la autodeterminare, fără niciun amestec din afară;

Considerând statul de drept, democrația, dreptul internațional, drepturile omului, dreptatea și pluralismul politic ca valori supreme;

Reafirmând devotamentul nostru față de valorile general umane, dorința de a trăi în pace și bună înțelegere cu toate statele, conform normelor unanim acceptate ale dreptului internațional;

Condamnând actele criminale şi ilegale de dezmembrare teritorială din 1775, 1812 şi Pactul „Ribbentrop-Molotov” din 1939, între regimul fascist și sovietic;

Luând act de mișcarea de renaștere națională din 1988 - 1992 și de protestele anti-comuniste din 2009;

Luând act de Constituția R. Moldova, care stipulează că Suveranitatea naţională aparţine poporului;

Apreciind, din aceste considerente, că a sosit clipa astrală a săvârşirii unui act de justiţie, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional;

Subliniind dreptul constituțional al concetățenilor noștri la păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale și lingvistice ;

Subliniind dreptul suveran al statelor la formarea unor entități statale noi;

adoptăm această Proclamație, declarând-o actul fondării Sfatului Țării 2.

 

 

Congresul din 27 martie, de la Chișinău, la care au participat 1700 de delegați,          PROCLAMĂ crearea SFATULUI ȚĂRII 2 și investirea membrilor săi pentru îndeplinirea obiectivelor de mai jos:

-   Implementarea etapelor și principiilor prevăzute în „Foaia de parcurs - REUNIREA 2018;

-   Informarea tuturor ambasadelor, privind proiectul Reunificării României și R. Moldova într-o entitate statală comună, precum și a consecințelor acestui fapt pentru securitatea regională și europeană;

-   Înfrățirea tuturor localităților din R. Moldova cu localități din România;

-   Promovarea în teritoriu a  beneficiilor pentru culturile agricole ca urmarea reunificării;

-   Promovarea avantajelor reformei administrative și revenirea la județe, în R. Moldova;

-   Promovarea avantajelor introducerii punctelor vamale comune R. Moldova – România;

-   Promovarea avantajelor unificării valutare prin instituirea unei valutei comune și preluarea de către BNR a gestionării segmentului financiar-bancar al  R. Moldova;

-   Promovarea avantajelor unificării vamale și a politicilor fiscale după modelul UE;

-   Promovarea avantajelor unificării activităților diplomatice;

-   Introducerea unui serviciu militar profesionist după standarde NATO în R. Moldova;

-   Pregătirea unei agende precise pentru rezolvarea conflictului transnistrean, prin obținerea unor negocieri directe între București și Moscova;

-   Facilitarea procesului de redobândire a cetățeniei române;

-   Dialogul cu autoritățile competente pentru finalizarea urgentă a lucrărilor de interconectare și obținerea independenței energetice până în 2017;

-   Dialogul cu autoritățile competente pentru construcția unei linii de căi ferate

Chișinău – Iași, cu ecartament european și construcția unei linii de căi ferate de mare viteză Bălți – Chișinău – București – Timișoara;

-   Construcția autostrăzilor Chișinău - București și Chișinău – Iași – Cluj-Napoca;

-   Crearea unui spațiu audiovizual unic: România – R. Moldova;

-   Unificarea programelor educaționale din România și R. Moldova;

-   Adoptarea programelor educaționale din România în instituțiile de învățământ din R. Moldova;

-   Unificarea sistemului de telefonie, serviciul de urgență 112 și a serviciilor poștale;

-   Promovarea avantajelor constituirii în România a unui Fond pentru Moldova.

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1