Citeste si...

ROMÂNII DIN CERNĂUŢI AU IEŞIT ÎN STRADĂ PENTRU A-ŞI APĂRA LIMBA

În data de 17 octombrie 2017, românii din regiunea Cernăuți au organizat un protest în fața Administrației Regionale de Stat împotriva Legii Educației, care reduce prin art. 7 dreptul minorităților naționale de a studia în limba maternă – informează Agenția BucPress.

 

Organizatorii acestui protest: reprezentanți ai societăților pentru cultura română din regiunea Cernăuți, părinți ai elevilor, preoți și profesori, scriitori, reprezentanți ai intelectualității au adresat un memoriu de protest guvernatorului regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, solicitându-i să ceară Președintelui țării sesizarea Curții Constituționale pentru a examina corespunderea art. 7 al legii cu normele constituționale; să ceară întregii conduceri ai statului abrogarea de urgență a Legea Educației, care prin art. 7 reduce dreptul constituțional al etnicilor românilor de a studia în limba maternă.

   „Școlile cu limba română de predare există în Bucovina de sute de ani și niciun regim politic, nicio formațiune statală, care a administrat acest ținut în trecut nu au îndrăznit să priveze comunitatea românească, care este una autohtonă, de a studia toate materiile în limba maternă” – se spune în memoriul de protest, citat de corespondentul Radio Cernăuți.

   La miting au luat cuvântul Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzaki”, Aurica Bojescu, secretar responsabil al Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească” din Ucraina, Iurie Levcic, președintele  Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, Ilie T. Zegrea, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți, Dumitru Caulea, dirijorul Corului „Dragoș Vodă”, Elena Nandriș, primarul comunei Mahala, Alexandrina Cernov, director general al Editurii „Alexandru cel Bun”, reprezentanți ai comitetelor părintești ș.a. Un sobor de preoți români s-au rugat în limba română pentru pace și liniște în întreaga țară - notează Agenția BucPress.    

   Participanții la protest au amintit de faptul că mitingul este unul pașnic și nu înțeleg de ce dreptul de a studia în limba maternă le este luat. Cu protestatarii s-a întâlnit șefa Direcției de Învățământ din cadrul Administrației Regionale de Stat Cernăuți, Oksana Paliiciuk, care a încercat să liniștească românii nemulțumiți de ignorarea sistematică a opiniei lor referitoare la noua lege. Oksana Paliiciuk a argumentat, fără nici un succes, că legea este bună, menționând că este garantată predarea tuturor materiilor în limba română în școala primară, iar în clasele 5-9 – doar unele materii într-o limbă UE. Declarațiile doamnei Paliiciuk au trezit o și mai mare indignare a românilor adunați la protest.

   Vorbitorii la miting au subliniat că art. 7 al Legii Educației va determina asimilarea lingvistică a comunității românești prin faptul că o întreagă generație de copii români „va rămâne analfabetă”. Românii din regiunea Cernăuți au condamnat cu fermitate această lege, care, după părerea lor, este un act de „etnocid”. A fost amintită rezoluția APCE, care a criticat Legea Educației din Ucraina.

O adevărată provocare a fost prezența la miting, chiar la intrarea în clădirea Administrației Regionale, a unor reprezentanți ai „Corpului național”, partid de extremă dreaptă, care au scandat „Moarte dușmanilor!”, „Statul nostru, legile noastre!”, „Români, sunteți cu Ucraina sau cu Putin?”. Aceștia au încercat să provoace un conflict, certând românii pentru inițiativa de a organiza acest protest.  

   Reprezentanții comunității românești au fost invitați după miting în audiență la guvernatorul regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, căruia i-au înmânat memoriul de protest și pe care l-au întrebat în mod direct cum au nimerit ultranaționaliștii ucraineni la mitingul autorizat și pașnic al românilor? Spre mirarea comunității românești, aceștia au blocat accesul protestatarilor români la improvizata tribună din fața Casei cu Lei, cum mai este numită Administrația Regională de Stat Cernăuți. Mai mult decât atât, ei intrau și ieșeau liber din această clădire. Din păcate, guvernatorul regiunii nu a reacționat la această nedumerire…

 

Sursa: BucPress   

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1