Citeste si...

FACULTATEA DE ÎNVĂŢĂTORI DIN BELGRAD ORGANIZEAZĂ CURSURI ÎN LIMBA ROMÂNĂ

hederÎncepând din anul universitar 2015 – 2016, la Facultatea de Învăţători a Universităţii din Belgrad se organizează studii universitare de licenţă şi de master, cu frecvenţă, pentru formarea profesorilor din învăţământul primar în limba română.
Pregătirea academică a profesorilor pentru învăţământul primar în limba română se asigură prin parcurgerea noului Modul acreditat, care aduce un surplus de credite – 75 şi o dublă specializare.  Astfel, la finalul studiilor, absolvenţii dobândesc specializarea de profesori în învăţământul primar cu predare în limba română şi în limba sârbă, calificare atestată prin Diploma acordată după finalizarea studiilor.
Este important de menţionat că modulul de limba română subînţelege realizarea cursurilor  şi examenelor  în limba sârbă, iar paralel se vor studia obiectele opţionale obligatorii în limba română.

 

ÎNSCRIEREA LA CONCURSUL DE ADMITERE LA CICLUL UNIVERSITAR DE LICENŢĂ – ANUL UNIVERSITAR 2016/2017

1.    Depunerea documentelor
Depunerea documentelor pentru concurs va avea loc pe 22, 23, și 24 iunie 2016, între orele 10.00-13.00.

2.    Verificarea aptitudinilor
Probele de aptitudini (verbale, muzicale şi fizice) se vor desfăşura pe data de 27 iunie 2016.

3.    Examenul de admitere
Candidații care îndeplinesc  cu succes verificarea aptitudinilor, vor susţine examenul de clasificare pe data de 30 iunie 2016.

-9:00 TESTUL DIN LIMBA SÂRBĂ/ROMÂNĂ
-10:30 TESTUL DIN CULTURA GENERALĂ ŞI INFORMARE

Lista finală a candidaţilor la examenul de admitere va fi publicată pe 6 iulie 2016.

4.    Înscrierea candidaţilor
Înscrierea candidaţilor care au susţinut cu succes examenul de admitere se va desfăşura în perioada 7-8 iulie a.c.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Prof dr. univ. Marinel Negru (vicepreședinte „Românii Independenți din Serbia” – Facultatea de Învățători , secția în limba română din Vârșeț. – 0646710955
Viorel Dolha – președinte AGIRo din România – 004074419515
Dr Dorinel Stan – președinte „Românii Independenți din Serbia” (RIS) – 0641195384
Jiva Momirovici – Asociaia Cadrelor Didactice de Etnie Românească din Serbia – 0637763671
Irimia Popa – Asociația „Concordia Transilvani” – 0040 729038203

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Adaugă comentariu

Prezenta Politică stabileşte regulile şi principiile pe care trebuie să le respecte orice utilizator al site-ului. Sarcina moderatorilor este aceea de a NU permite apariţia de comentarii care nu respectă prezenta Politică.
- Comentariile trebuie făcute la subiect şi în termeni decenţi. Cele vulgare, injurioase, xenofobe, rasiste sau instigatoare la ură sau violenţă nu sunt permise.
- Comentariile care conţin ameninţări sau atacuri la adresa unei persoane sau a unui grup de persoane nu sunt permise.
- Comentariile calomnioase sau cele prin care sunt făcute publice nu vor fi validate.
- Comentariile care conţin propuneri sau oferte de afaceri, comentariile cu conţinut publicitar sau trimiteri către site-uri comerciale nu vor fi validate.


TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1