Citeste si...

Beatrice Urucu

brancusi 11Institutul Cultural Român de la Varșovia a organizat, joi, 9 martie, un eveniment dedicat lui Constantin Brâncuși, pentru publicul cracovian, cu titlul Brâncuşi x 100. Între avangardă şi naţionalism. Receptarea operelor lui Constantin Brâncuşi. Gândit ca o prezentare completă a artistului Brâncuși, dar și a omului Brâncuși, evenimentul a cuprins o prelegere despre viața și creația sculptorului român, susținută de istoricul de artă polonez Tomasz Ogiński, un fin cunoscător al artei românești, în special a celei din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, proiecția filmului documentar În căutarea tatălui pierdut, în regia lui Ionuț Teianu, și prezentarea colecției de convorbiri purtate între scriitorul Romulus Rusan și douăsprezece persoane care l-au cunoscut pe Brâncuși, reunite sub titlul O discuție la Masa Tăcerii, publicație realizată recent de ICR Varșovia în varianta poloneză. 

MAE SALUTĂ ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII

Publicat în Actualitate Miercuri, 08 Martie 2017 21:03 0

mesaje de 8 martie ziua femeiiLa 8 Martie sărbătorim Ziua Internațională a Femeii, ca simbol al recunoașterii rolului extraordinar al femeilor în istoria și dezvoltarea comunităților și țărilor din care provin. Prin implicarea, devotamentul și profesionalismul dovedite, femeile ocupă un loc central, ca mame, fiice, soții, dar și colege de nădejde în profesiile în care activează.

Un domeniu distinct al implicării femeilor din România este acela al problematicii internaţionale, prin participarea activă și responsabilă pe care o au în aplicarea politicii externe a României, în reprezentarea diplomatică, dar și în ceea ce privește contribuția nemijlocită la asigurarea păcii şi securităţii internaţionale, în cadrul organizațiilor internaționale și prin acțiunea curajoasă a acestora la misiuni în teren.

Femeile reprezintă în prezent mai mult de jumătate din personalul Ministerului Afacerilor Externe și aproape un sfert din şefii misiunilor diplomatice ale României în străinătate sunt femei. O altă confirmare a capacității și profesionalismului femeilor din România îl reprezintă faptul că femeile reprezintă cca. 15 la sută din personalul român care participă la misiuni ale ONU în teren.

Adresăm mulțumirile și recunoștința noastră tuturor femeilor din toate domeniile cu care Ministerul Afacerilor Externe colaborează pe linie instituțională, dar și tuturor femeilor din România, care prin profesionalism, creativitate, implicare, acțiunea discretă, dar perseverentă, contribuie în mod definitoriu la imaginea țării noastre în lume.

Ministerul Afacerilor Externe adresează cu gratitudine tuturor femeilor din România un călduros La Mulți Ani!

 

Informații suplimentare:

Ziua Internațională a Femeii (denumită generic “Ziua Femeii”) este sărbătorită anual la data de 8 Martie pentru a marca atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, dar și pentru a atrage atenția cu privire la discriminarea și violența, inclusiv la adresa femeilor, care încă se manifestă în multe părți ale lumii.

Ziua Internațională a Femeii a fost evocată pentru prima dată de organizațiile sindicale la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea în America de Nord și în Europa. De atunci, această celebrare a dobândit o dimensiune globală, în etape succesive  - hotărârea, în 1910, ca Ziua Femeii să fie sărbătorită în aceeași zi peste tot în lume, alegerea, în 1913, a datei de 8 Martie pentru această sărbătoare,  proclamarea, în 1977, de către ONU, a Anului Internațional al Femeilor și declararea perioadei 1976–1985 ca Deceniul ONU pentru condiția femeii, adoptarea Zilei Internaționale a Femeii, în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. 

ZIUA DE OPT MARTIE, ÎN VOIVODINA

Publicat în SERBIA Marți, 07 Martie 2017 21:43 0

8 martie hoteldiesel ro 98389500În Voivodina, la Satu Nou, ziua de 8 Martie a fost sărbătorită în avans. Cu ocazia acestei sărbători a avut loc cea de-a treia expoziție intitulată „U SUSRET OSMOM MARTU”, organizată de Asociația Femeilor „Boboacele”. Evenimentul s-a desfăşurat la Casa de Cultură "3 Octombrie", din Satu Nou şi a constat în vernisarea expoziţiei intitulată, în limba română, "În întâmpinarea Zilei de 8 Martie". 

Vizitatorii  au putut admira obiecte de uz casnic, obiecte istorice autentice din sat, costume populare vechi și  picturi ce ţin de istoria localităţii. de asemenea, cei prezenţi au avut prilejul de a gusta  prăjituri pregătite de organizatoarele expoziţiei.

Produsele expuse ţin de istoria, cultura și obiceiurile boboacelor de origine română şi  sârbă din Satu Nou.

"MAGIC NAŢIONAL" LA CHIŞINĂU

Publicat în MOLDOVA Marți, 07 Martie 2017 21:28 0

icr afis chisinau modificatmic 1Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău susţine prezenţa Teatrului Naţional "I.L.Caragiale" din Bucureşti, cu spectacolul-eveniment MAGIC NAȚIONAL în regia lui Ion Caramitru, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu" din Chişinău. Cele două reprezentaţii vor avea loc pe data de 11 şi 12 martie 2017, ora 18.00. Actori îndrăgiți ai Teatrului Național din Bucureşti şi muzicieni de marcă îşi vor pune semnătura, vizibilă şi atât de personală, pe repertoriul unei seri ce va încălzi inimile spectatorilor, animată şi de ritmurile unui mare virtuoz al acordeonului, Emy Drăgoi, muzicianul supranumit în Franţa „Regele jazzului la acordeon". 

Aylin Cadîr, Medeea Marinescu, Tania Popa, Anca Sigartău vor trece, într-un  periplu muzical alert,  de la repertoriul popular la şansonetă, de la romanţă şi cântece ruseşti la jazz. Acompaniamentul este asigurat de  Emy Drăgoi 3D Pro'ect & Jazz Hot Club Romania, precum şi de un percuţionist de mare clasă, Lucian Maxim. Trei dintre cei mai tineri actori ai trupei Naţionalului bucureştean, Emilian Mârnea, Petre Ancuța și Florin Călbăjos surprind publicul  cu cel mai scurt, vesel şi ritmat concert, iar Eduard Adam cu momentul lui de step. 

Turneul este susţinut de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale din România, de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu" la Chişinău şi de Tarom.

În perioada 2-5 martie 2017, a avut loc la Budapesta târgul UTAZAS 2017, la care România a participat cu un stand naţional de 120 mp. Târgul este cea mai importantă manifestare de acest gen din Ungaria. La deschiderea și pregătirea târgului au participat activ atât șeful de misune, cât și consilierul economic din cadrul Ambasadei României la Budapesta.

1 ecoÎn standul României au fost  prezenţi 32 de expozanţi reprezentând agenţii de incoming, destinaţii turistice şi prestatori de servicii turistice, Consilii Județene și Primării. Regiune parteneră în standul României, în acest an, a fost  Bihorul, care şi-a prezentat  oferta sa turistică, cu meşteri populari (ţesător covoraşe şi împletitor nuiele) şi produse gastronomice tradiţionale.

În premieră, la standul României de la Budapesta şi-a  prezentat oferta turistică și Bucovina, care şi-a promovat frumusețea tradițiilor și meșteșugurilor zonei, aducând acolo un încondeietor de ouă de Paşti. Turismul de sănătate a fost  reprezentat de către staţiunea Borsec. De asemenea, turiștilor unguri li s-au prezentat atracțiile Deltei Dunării și Litoralului românesc. 

Pe durata târgului, la standul organizat de Ministerul Turismului au fost organizate zilnic degustări de vinuri româneşti.

MARTISOR 1Palatul Academic al Universității Bucovinene de Medicină din Cernăuți a găzduit duminică cea de-a XXII-a ediție a festivalului „Mărțișor”, organizat de Societatea pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”.

În cadrul festivalului au evoluat pe scenă Corul „Dragoș Vodă” al Societății pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” (conducător artistic – Dumitru Caulea), Ansamblul Vocal „Fetele din Bucovina”, orchestra din Vicovul de Sus (România), colective artistice din raioanele populate de români din Carapciu, Pătrăuți, Ceahor, Ropcea, Dinăuți, Mahala și Ostrița. În fața spectatorilor din Cernăuți au mai evoluat Fanfara din Hudești, județul Botoșani, dar și artiști din Briceni, Republica Moldova, scrie Euromedia.
La eveniment a fost prezent și corpul diplomatic al Consulatului General al României la Cernăuți, condus de Eleonora Moldovan. 

 

 

sursa: infoprut

 

maePotrivit unui anunţ al Ministerului Afacerilor Externe, Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate, nu va mai funcţiona, în perioada următoare. Având în vedere interesul din ce în ce mai crescut  al solicitanţilor de servicii consulare pentru obţinerea de informaţii și asistență consulară  prin intermediul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS), în perioada 10 - 20 martie 2017, aplicaţia informatică ce deservește CCSCRS va fi supusă unor actualizări tehnice, ce au ca obiectiv principal mărirea capacităţii operaţionale în beneficiul cetăţenilor români. În perioada lucrărilor tehnice (10 - 20 martie 2017) aplicaţia CCSCRS nu va funcţiona pentru public.

Cetăţenii români vor putea, în continuare, să solicite informații consulare apelând numerele de telefon afișate pe paginile web ale fiecărui consulat, intrând astfel în contact direct cu un lucrător consular.

Pentru situaţii de urgenţă, accidente, îmbolnăviri, dispariţii, decese sau alte situaţii în care viaţa persoanei poate fi pusă în pericol, Ministerul Afacerilor Externe recomandă apelarea telefoanelor de urgenţă existente la fiecare consulat, acestea fiind afişate pe website-ul fiecărui consulat la rubrica Contactaţi-ne, ramura Telefon de urgenţă.

AMERICANII CAUTĂ PETROL ŞI GAZE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Publicat în MOLDOVA Duminică, 05 Martie 2017 15:02 0

forajeO companie americană va efectua, în următorii 5 ani, explorări în Republica Moldova pentru a găsi petrol şi gaze naturale. Potrivit radiochisinau.md,  un acord în acest sens a fost semnat  de către Guvernul moldovean și reprezentanții companiei. Autoritățile sau asigurări că astfel Republica Moldova va obține independență energetică, în timp ce experții sunt mai rezervați.

Acordul semnat între Guvernul de la Chișinău și compania americană Frontera Resources prevede că în cazul în care va reuși să găsească petrol și gaze naturale, investitorul va obține dreptul să le exploateze timp de 45 de ani. Premierul Pavel Filip susține că astfel va fi asigurată independența energetică a țării și vor fi create noi locuri de muncă. 

Compania americană urmează să facă lucrări de explorare pe 1/3 din teritoriul Republicii Moldova: de la Ungheni până la Basarabeasca. 

Un astfel de demers, nu reprezintă o noutate pentru Republica Moldova. O altă companie americană a efectuat explorări, încă din 1995, dar contractul a fost reziliat, fără ca proiectul să fi avut vreo finalitate.

"ART JUNIOR", LA BUDAPESTA

Publicat în UNGARIA Duminică, 05 Martie 2017 14:42 0

icr 11 39Institutul Cultural Român Budapesta inițiază proiectul „ART JUNIOR" care cuprinde cursuri de pictură și desen dedicate exclusiv copiilor. Cursurile se vor desfășura în perioada 10 martie - 9 iunie 2017, participarea fiind gratuită. Înscrierile vor avea loc în perioada 14 februarie - 3 martie 2017 prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.. 

Cursul de pictură și desen este susținut de pictorița Ica Mária Zilahi, artist plastic originar din România, premiată în Ungaria pentru pictura sa fantastică, care amintește de personajele lui Lewis Carroll.Artista va încuraja copiii să se exprime prin desen, pictură şi colaj, va încerca să stimuleze creativitatea acestora. 

Pe parcursul acestui curs copiii se vor familiariza cu diferite tehnici ale picturii, vor face cunoștință cu spectrul culorilor şi îşi vor însuși cunoștințe de bază legate de colaj.

Cursurile de pictură şi desen se vor desfășura o dată pe săptămână, la sediul ICR Budapesta, din str. Izsó nr. 5, sectorul XIV.

La finalul cursurilor va avea loc o expoziție cu lucrările realizate de copii.

Orarul cursurilor în perioada 10 martie - 9 iunie, în fiecare zi de vineri în intervalul orar 17.30 - 19.00.

ACCIDENT CU ŞAPTE VICTIME, ÎN MEHEDINŢI

Publicat în Actualitate Duminică, 05 Martie 2017 14:23 0

AccidentUn cumplit accident de circulaţie a avut loc, duminică după-amiaza, în Mehedinţi, la câţiva kilometri de Drobeta Turnu Severin. Tragedia s-a petrecut în localitatea Şimian, pe DN6. Accidentul s-a petrecut din cauza unui conducător auto, care a circulat cu viteză, apoi a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un alt autoturism, ce se deplasa regulamentar. În urma impactului, două persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD şi de poliţie. Traficul a fost blocat, pentru efectuarea cercetărilor şi eliberarea carosabilului de rămăşiţele celor două autoturisme. 

Persoanele rănite au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin. Cercetările continuă pentru stabilirea exactă a cauzelor în urma cărora a avut loc accidentul. 

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1