Citeste si...

Beatrice Urucu

CONCERT REGAL DE CRĂCIUN, LA SEVERIN

Publicat în Actualitate Joi, 15 Decembrie 2016 17:17 0

15193589 648531428662428 8011034522321833885 nVineri, 16 decembrie 2016, ora 19.00, în  Sala Mare a Teatrului ”Teodor Costescu” (Palatul Culturii) din Drobeta – Turnu Severin va avea loc un CONCERT REGAL DE CRĂCIUN susținut de CORUL REGAL. 

Este vorba despre ansamblul cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, studenți și absolvenți ai Universității Naționale de Muzică din București.

Dirijor: EDUARD DINU
La pian: RĂZVAN APETREI

Tinerii muzicieni invită publicul severinean într-o frumoasă călătorie muzicală pe tărâmul fermecat al sărbătorilor de iarnă.
Repertoriul muzical va valorifica minunata creație cultă, tradițională și religioasă românească destinată acestei mari sărbători, dar și sonorități ale colindelor de pe alte meridiane ale globului, toate reunite într-o emoționantă celebrare muzicală a celei mai importante sărbători creștine – Crăciunul.

 

Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de Bilete a Teatrului (intrarea din spate).
Costul biletelor:
Parter: 15 RON
Balcon: 10 RON

Accesul publicului la eveniment va fi permis începând cu ora 18.30. 

BANI PENTRU ŞOMERII CARE SE ANGAJEAZĂ

Publicat în Actualitate Miercuri, 14 Decembrie 2016 19:29 0

someri simbol 18105600Din 4 decembrie 2016, noi măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă au fost adoptate de catre Guvernul Romaniei, acestea vizând atât persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cât şi angajatorii (prin diferite forme de stimulare a creării de noi locuri de muncă), fonduri europene și de la bugetul de stat urmind a fi îmbinate și direcționate pentru susținerea măsurilor active de ocupare. Practic, aceste măsuri  au fost regândite și includ mai multe categorii de beneficiari, astfel încât să aibă efecte reale pe piata muncii.

Astfel, prin modificările legislative, este inclusă în rândul beneficiarilor de măsuri active de ocupare categoria tinerilor care nu au loc de muncă și nici nu urmează vreo formă de învățământ sau de formare profesională (Not in Employment, Education or Training – NEET). Această categorie, una dintre cele mai vulnerabile de pe piața muncii, nu a fost țintită până acum prin programele de ocupare a fortei de munca. O altă categorie nou inclusă în pachet pentru a beneficia de măsuri active de ocupare este cea a șomerilor de lungă durată, de asemenea un grup vulnerabil puțin sprijinit până în prezent.

Între măsurile concrete incluse în noul pachet se găsesc măsuri active destinate ocupării ce încurajează mobilitatea lucrătorilor prin acordarea unor prime (de activare, de încadrare sau de instalare) sau decontarea navetei. Spre exemplu, șomerii care decid să își schimbe domiciliul la o distanță mai mare de 50 kilometri, pentru a deveni angajați, vor beneficia de o primă de instalare de 12.500 de lei. Finanțarea acestor măsuri active se va face, pentru prima dată, din fonduri externe nerambursabile și din fondurile publice naționale aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj. Totodată, OUG nr 60/2016,care completează și modificăLegea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă majorează și cuantumul subvențiilor acordate angajatorilor.

 

Principalele propuneri de modificare și completare se referă la:

- acordarea uneiprime de activare în valoare de 500 leineimpozabilă șomerilor înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni;

- schimbarea cuantumului și modalității de acordare aprimei de încadrare– cuantumul primei se calculează la 0,5 lei/km dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă; această primă de încadrare se va acorda lunar, pentru o perioadă de 12 luni, șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 15 km de localitatea în care îşi au domiciliul stabil sau reședința;

- schimbarea cuantumului și modalității de acordare a primei de instalare – aceasta se acordă persoanelor înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care îşi au domiciliul sau reședința şi ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia; prima de instalare se acordă în cuantum diferențiat:

a) 12.500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul;

b) 15.500 lei pentru persoanele care sunt însoțite de membrii familiei care își schimbă domiciliul;

c)în cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare, unul va primi 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei;

d) în situația în care persoanelor care îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare li se asigură de către angajator sau autoritățile publice locale sau centrale, locuință de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, acestea beneficiază, fiecare, doar de o primă de instalare în cuantum de:

-3.500 lei pentru situațiile prevăzute la punctele a) și c);

-6.500 lei pentru situația prevăzută la punctul b).

- prima de instalare, in cuantumurile de la punctele a), b) și c) se acordă în două tranșe: o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data instalării și o tranșă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 12 luni de la angajare;

-  prima de instalare stabilită în cuantumul prevăzut la punctul d) se acordă într-o singură tranșă.

- prima de instalare se acordă și persoanelor de cetățenie română care și-au exercitat dreptul la libera circulației a lucrătorilor în spațiul UE și SEE pe o perioadă de cel puțin 36 luni, în cuantumurile și cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

- definirea grupului țintă eligibil pentru primele de mobilitate (prima de încadrare și prima de instalare), astfel încâtde aceste măsuri să poată beneficia toate persoanele șomere înregistrate la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care au domiciliul /reședința sau își stabilesc noul domiciliu/reședința în zonele prevăzute în Planul Național de Mobilitatecare se aprobă și se actualizează prin Hotărâre de Guvern, la propunerea MMFPSPV.

Pachetul de măsuri active de combatere a somajului adoptate in baza OUG nr 60/2016 majorează cuantumul subvențiilor acordate angajatorilor, prin plata unei valori nominale. În plus, aceste subvenții se vor da și pentru încadrarea în muncă a unor categorii noi, respectiv șomerii de lungă durată și tinerii NEET, astfel:

-angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat o sumă în cuantum de 900 lei;

-angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma în cuantum de 900 lei pe o perioadă de 18 luni;

-angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durata, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

-angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

-angajatorii care încadrează în muncă, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei;

-subvențiile se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate din categoriile prevăzute anterior, precum şi pentru perioadele în care persoanele se află în concediu de odihnă.

vot 1 07970400 36632100Mehedinţiul va fi reprezentat în Parlamentul României de 4 deputaţi şi 2 senatori. Scorul mare obţinut de PSD, în Mehedinţi, la alegerile din 11 decembrie aduce acestei formaţiuni politice 3 locuri la Camera Deputaţilor şi unul la Senat. PNL obţine cu chiu cu vai un loc la Camera Deputaţilor, iar ALDE un post de senator.

 

 

 

CAMERA DEPUTAŢILOR:

1. Constantin Truşcă (PSD)

2. Vlad Bontea(PSD)

3. Alexandru Bălănescu(PSD)

4. Virgil Popescu(PNL)

 

SENAT:

1. Liviu Mazilu(PSD)

2. Ionuţ Sibinescu(ALDE)

 

Co-preşedintele PNL Mehedinţi, Marius Bălu, cotat cu cele mai multe şanse pentru un nou mandat de senator, a rămas în afara Parlamentului. Din cauza procentului mic obţinut în Mehedinţi, liberalii abia au obţinut un singur post de deputat, în urma redistribuirii. Aşa se face că Virgil Popescu este singurul liberal din Mehedinţi care ajunge în Parlament. În schimb, pentru ALDE este o mare victorie trimiterea lui Ionuţ Sibinescu în Senatul României. ALDE Mehedinţi a obţinut 7,95% din voturile alegătorilor, cu mult peste colegii lor din judeţele vecine. În Dolj, de exemplu, ALDE condus de Ion Cupă,  abia a scos 5%. 

 

BIS 1Recent a apărut cea de-a patra carte a Editurii Românii Independenţi din Serbia (RIS) care funcţionează în cadrul Asociaţiei obşteşti cu aceeaşi denumire sugestivă - RIS. Este vorba de cartea preotului Gheorghe Dolinga "Pictura de pe lemn şi tinichea bisericii din Râtişor secolul XVIII-XIX-lea” (Contribuţii la monografia parohiei din Râtişor II). Cuvântul preliminar este scris de preotul iconom stavrof Cornel Juică, iar cartea are 94 de pagini în culori. Editura"Românii Independenţi din Serbia" din Vârşeț a scos de sub tipar lucrări şi studii de referinţă, capitale pentru identitatea şi spiritualitatea românilor din Serbia. Amintim – ”Societăţile cultural-artistice româneşti din Voivodina 1945-1962” - autor dr. Dorinel Stan, ”Pictura murală de pe pereţi bisericii din Râtişor” - autor Gheorghe Dolinga, ”Aşezământul Monahal Srediştea Mică„ - autor dr. Dorinel Stan. La sfârşitul anului Domnului 2016, albumul iconografic al autorului Gheorghe Dolinga, tipărit cu binecuvântarea Preasfinţitului Daniil, Episcop locţitor al Episcopiei "Dacia Felix", înfăţişează spiritualitatea unui lăcaş vechi românesc din Serbia şi ilustrează incursiunea în universul fascinat al picturii de pe lemn şi tinichea. Cartea conţine icoane, imagini de ansamblu, detalii ale picturilor şi este un excelent instrument pentru specialişti, dar se adresează totodată şi publicului larg iubitor de artă şi patrimoniu - prin introducerea cititorului în atmosfera locului. Cartea reprezintă o contribuţie originală în cercetarea picturii de pe lemn în general. Icoanele reprezintă un limbaj contradictoriu, care exprimă sensul venerării imaginilor şi miracul unei tradiţii în Banat, dar totodată aduc un alt cer pe pământ. Icoanele şi picturile bisericilor şi mănăstirilor ne înfățişează unirea firii umane cu harul dumnezeiesc într-o armonie cumpănită. Icoana lui Dumnezeu este mărturia întrupării Sale adevărate şi sfințitoare, respectiv Evanghelia în imagini. Sfintele icoane sunt pentru noi, creştinii, adevărate "ferestre spre cer" prin care noi privim spre Dumnezeu şi spre lumea nevăzută, şi prin care El priveşte spre noi cu dragoste şi bunătate. Cartea "Pictura de pe lemn şi tinichea bisericii din Râtişor secolul XVIII-XI” este un ajutor pentru cunoaşterea unei pagini din istoria bisericii din Râtişor, care prezintă ilustrativ şi detaliat pictura de pe lemn regăsită la Buserica Ortodoxă Română din Râtişor. 

Cele aproximativ nouăzeci de icoane păstrate în biserica din Râtişor zidită în anul 1736, cu hramul Sfântul Nicolae au fost executate pe lemn şi tinichea de pictorii celebrii: Gheorghe Diaconovici, (născut la Srediştea Mică), Rajko Stojanovici şi Nicolae Popescu. Datorită importanței majore a lăcaşului de cult din Râtişor, prin decizia Institutului pentru Protecția şi Cercetarea Obiectelor de Cultură a P. A. Voivodina, patrimoniul bisericesc a fost pus sub protecția statului la mijlocul secolului al XX-lea. Lucrarea preotului Gheorghe Dolinga constituie o temeinică punere în valoare a artei bănățene din Serbia, iar albumul publicat recent tot la Editura "Românii Independenți din Serbia" vine să confirme contribuția esențială a picturii de pe lemn şi tinichea din Banat în context european.

 

 

Prof. Natalia Stan

maia sandu1Maia Sandu a scris pe Facebook că preşedintele Curţii Constituţionale din Republica Moldova, Alexandru Tănase, declară că instituţia nu are resursele necesare să investigheze probele aduse de partidul său cu privire la fraudarea alegerilor prezidenţiale şi cere o astfel de investigaţie din partea PAS. "Prin urmare, înţelegem că nicio autoritate din Republica Moldova nu îşi poate exercita atribuţiile şi echipa noastră ar fi trebuit să facă munca integrală a autorităţilor, a poliţiei, a CEC-ului, a Guvernului, de la audierea martorilor, la investigare, la definitivarea deciziilor",  susţine  Maia Sandu, liderul Partidului Solidariate şi Acţiune (PAS). Ea a mai subliniat că "este cel puţin impertinent din partea Preşedintelui Curţii să insiste pe ora transmiterii scrisorii de informare" în contextul în care partidul său prezintă "situaţii grave ce au influenţat rezultatele alegerilor". 

"Este cel puţin impertinent din partea Preşedintelui Curţii să insiste pe ora transmiterii scrisorii de informare (care, apropo, abia ieri a precizat ziua şedinţei, prima scrisoare din 9 decembrie nu specificase nimic despre ziua desfăşurării şedinţei), în contextul în care prezentăm situaţii grave ce au influenţat rezultatele alegerilor. Astfel, a fost viciat votul multor cetăţeni şi au fost supuşi batjocurii alte câteva zeci de mii care nu şi-au putut exprima votul. Asta este mai puţin important pentru domnul Tănase.
Domnul Tănase face tot posibilul să mute discuţia în detalii birocratice şi are o poziţie părtinitoare, încercând din răsputeri să demonstreze că toate temeiurile prezentate sunt inacceptabile, deşi, pe de altă parte, declară că nu are capacitate de a le analiza.
Poate din acest motiv, mass-media lui Plahotniuc scria de la 10:30 despre faptul că CC a validat alegerile. Probabil, doar noi cu dumneavoastră nu am ştiut că şedinţa de astăzi este un spectacol de prost-gust, cu decizii stabilite dinainte şi fără intenţia de a evalua măcar probele prezentate"
, a scris pe Facebook Maia Sandu.

Curtea Constituţională din Republica Moldova (CCM) a decis amânarea anunţării hotărârii cu privire la rezultatele scrutinului prezidenţial pentru ora 16.00, în urma depunerii unei contestaţiei din partea concurentului electoral, Maia Sandu. Marţi, reprezentanţii Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) au depus o sesizare la CCM în care contestă rezultatele scrutinului prezidenţial. Într-o postare pe Facebook, Maia Sandu a scris că motivul pentru care s-a recurs la sesizarea Curţii Constituţionale ar fi refuzul Comisiei Electorale Centrale de a examina contestaţiile şi că "instanţa a stabilit că nu sunt de competenţa ei". Ea a adăugat că alegerile nu au fost libere şi corecte. Reprezentanţii PAS au declarat în cadrul şedinţei CCM că lipsa unor reacţii din partea Comisiei Electorale Centrale (CEC) la multiple încălcări a influenţat rezultatul final. Printre acestea se numără „transportarea ilegală” a cetăţenilor către secţiile de votare destinate cetăţenilor din stânga Nistrului şi numărul insuficient al buletinelor de vot pentru Diaspora.

 

ion cupaDeputatul Ion Cupă îşi păstrează locul în Parlament. Fostul director al Finanţelor Publice Mehedinţi a candidat în judeţul Dolj, din partea ALDE. Numărul voturilor strânse de partidul lui Tăriceanu, în Dolj, depăşeşte 14.000, iar acest rezultat îl plasează pe Ion Cupă pe locul al zecelea pe ţară. În aceste condiţii, Cupă îşi păstrează locul de deputat obţinut în urmă cu 4 ani, în Gorj, din partea PDL. 

La nivel naţional, ALDE a obţinut, potrivit datelor oferite de BEC la ora 10,00, pentru Camera Deputaţilor - 5,62%, iar pentru Senat - 6,22%, din voturile alegătorilor. Mandatele sigure obţinute de ALDE sunt: 1 loc la Senat şi 3 locuri la Camera Deputaţilor. Totuşi, numărul mandatelor va spori, în urma redistribuirii. Ion Cupă este unul din parlamentarii care obţine mandatul în urma redistribuirii.

k2 items src 284638becb07bf744b16f4e61f0b701eInformaţii de ultimă oră arată că PSD Mehedinţi întruneşte, înainte de finalizarea numărării voturilor, scorul necesar obţinerii a 3 mandate  de parlamentar. Aceasta înseamnă, că la această oră se ştie sigur faptul că PSD Mehedinţi a obţinut un mandat de  senator şi două de deputat. Scorul mare înregistrat de social-democraţi, în judeţul Mehedinţi, îi îndreptăţeşte să spere şi la alte mandate, dar după finalizarea procesului de numărare a voturilor, la redistribuire.

La PNL, situaţia este delicată. Liberalii aşteaptă încheierea centralizării voturilor şi  redistribuirea pentru a şti cine merge în Parlament. Totuşi, calculele indică faptul că Virgil Popescu va obţine un mandat de deputat. Rămâne de văzut câte mandate vor obţine liberalii în Mehedinţi, în condiţiile în care PSD a câştigat fără drept de apel, iar ALDE se îndreaptă spre un scor rezonabil.

PNL MEHEDINŢI, SCOR SUB MEDIA PE ŢARĂ

Publicat în Actualitate Duminică, 11 Decembrie 2016 20:37 0

alegeri 67312100Numărătoarea paralelă efectuată de partide, confirmă datele furnizate pe surse. La PSD, bucuria este foarte mare, pentru că numărătoarea dă un procent cuprins între 68% şi 70%. În schimb, la PNL, s-a aşternut doliul, întrucât scorul pare să fie de aproximativ 15%. Este unul dintre cele mai mai scăzute procente obţinute de liberali, în Mehedinţi, în ultimele decenii. Acest fapt îi va costa scump şi îi va afecta la numărul reprezentanţilor pe care îi vor trimite în Parlament. Datele obţinute pe surse, la această oră, indică faptul că Marius Bălu pierde locul de la Senat. După cum arată numărătoarea paralelă, va fi o minune dacă Bălu va intra în Parlament. 

mihai stanisoara a demisionat din partidul lui tariceanu si din camera deputatilor 206347 1Fostul Ministru al Apărării, Mihai Stănişoară, a comentat în exclusivitate pentru romanipentruromani.org, exit poll-urile date publicităţii la încheierea votului pentru alegerea viitorilor parlamentari. 

 

Reporter: Cum comentaţi datele exit poll-urilor? Cum vi se par procentele partidelor?

 

Mihai Stănişoară: Un rezultat deloc surprinzător, având în vedere ce s-a întâmplat în ultimul an, de la predarea Guvernului către tehnocraţi. PSD demonstrează că este singurul partid cu structuri bine organizate, cu strategie. Este evident, pentru că a ales să vină în alegeri, din opoziţie. În plus, vorbim despre un parcurs predictibil pentru bazinul lor electoral! Acest lucru le asigură un procent de plecare de peste 30%, tot ce s-a adăugat până la 40%, provine din greşelile adversarilor.

 

Reporter: Cum vi se pare scorul obţinut de PSD în Mehedinţi?

 

Mihai Stănişoară: Pentru mehedinţeni va conta enorm felul în care noii parlamentari ai puterii vor reuşi să îndrepte atenţia viitorului Guvern căte rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm, noi, aici.

 

Reporter: Vă aşteptaţi la un scor atât de mic al PNL?

 

Mihai Stănişoară: Da! PNL a fuzionat cu PDL, nu din motive de doctrină sau strategie pur politică, ci ca soluţie de avarie pentru conducătorii lor de la vremea aceea. Greşeala fundamentală, apoi, a fost că nu au finalizat foarte rapid fuziunea şi în structurile locale, făcând compromisuri, care au dus la extrem de ineficienta infrastructură în teritoriu, care există astăzi. Să nu uităm, de asemenea, asumarea, în fapt, în faţa electoratului a unui Guvern care nu are nicio legătură cu partidul.

 

Reporter: Care este cea mai mare provocare a viitorului Guvern?

 

Mihai Stănişoară: Cea mai mare provocare este să propună rapid un proiect de buget şi să amorseze urgent buna funcţionare a aparatului de stat. România are nevoie urgent de o descătuşare a energiilor pozitive, ale entităţilor din subordinea Guvernului!  

 

Mihai Stănişoară a deţinut trei mandate de parlamentar, a fost consilier prezidenţial şi Ministru al Apărării. În urmă cu doi ani, s-a retras din viaţa politică şi şi-a dat demisia din Parlament. Mihai Stănişoară este considerat a fi cel mai important politician al Mehedinţiului, din ultimii 20 de ani. 

psdsigla14Scor record obţinut de PSD, în judeţul Mehedinţi. Social-democraţii au obţinut aproximativ 75% din voturile alegătorilor mehedinţeni, după cum susţin surse PSD. Scorul este zdrobitor, iar PNL suferă o înfrângere dureroasă. Se poate spune că PSD defilează în judeţul Mehedinţi, fără adversar. Un astfel de rezultat nu a mai fost obţinut din anii '90. După cum arată cifrele, cel puţin deocamdată, va fi greu pentru candidaţii  PNL  Mehedinţi să prindă un loc în Parlament. Surse liberale au declarat că nu se ştie sigur dacă Marius Bălu va prinde un loc la Senat. În condiţiile în care numărătoarea voturilor va confirma procentul foarte mare obţinut de social-democraţi, este posibil ca PSD Mehedinţi să trimită în Parlament cel puţin 3 reprezentanţi.

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1