Citeste si...

Beatrice Urucu

ce trebuie sa faca primaria turnu severin pentru ca municipiul sa aiba caldura in aceasta iarnaDe câteva ore, severinenii au rămas, din nou, fără căldură. Surse apropiate societății care asigură agentul termic la Drobeta Turnu Severin susțin că stocurile de păcură s-au epuizat, deja. Din această cauză, a fost întreruptă furnizarea căldurii în locuințele severinenilor. Pentru funcționarea cazanelor de la Termo este necesară o cantitate foarte mare de păcură, căci spre deosebire de cărbune, aceasta are o putere calorică mai mică. Ca să nu mai vorbim de costuri, care sunt cu mult mai mari! Păcura trebuie să fie încălzită la 50-55 de grade, ca să se depoziteze în cazane, operaţie destul de dificilă şi care ia timp. De exemplu, un cazan, care funcţionezaă cu cărbune, are nevoie de 3000 de tone  de combustibil. Aceasta înseamnă şase milioane de lei pentru toată luna, pe când un cazan ce funcţionează cu păcură consumă, pe oră, 7 tone. Un simplu calcul ne arată că dacă înmulţim cu 24 de ore avem168 de tone pe zi, iar o tonă fără accize şi TVA, conform bursei de valori, este 1356 de lei, adică în total, pe zi, 227.808 lei.
Aburul oferit de arderea cărbunelui are 540 grade,  iar cel de păcură, doar 200 de grade. De aici nevoia de cantităţi foarte mari de păcură. Pentru rezultate bune, în calorifere, ar trebui sa vină în mod continuu convoaie de trenuri cu păcură.
Trebuie menţionat faptul că păcura asigură 50 de gigacalorii pe oră, faţă de un necesar minim de 80, ca sa simţim căldura în calorifere şi să facă faţă la tot oraşul. Până acum, Severinul a primit căldură doar 6 zile și a rămas, deja, fără păcură. Primarul Marius Screciu anunța, zilele trecute, că vom avea apă caldă de la 1 Decembrie. Până una alta, trebuie rezolvată problema căldurii, în condițiile în care stocurile de păcură se pare că au fost insuficiente. Totuși, autoritățile speră să primească în orele următoare un transport de păcură, pentru a se relua furnizarea căldurii în locuințele severinenilor.    

15205572 1891910191042937 1903016985 oChinezii de la Huawei par să fie interesați de Mehedinți. Marți, reprezentanții companiei din China au avut programate mai multe întâlniri cu autoritățile locale, pentru a discuta despre oportunitățile de a dezvolta, în Mehedinți, o investiție durabilă. Una din întâlnirile programate  a avut loc la Instituția Prefectului. Cristinel Pavel, prefectului județului Mehedinți, a purtat  discuții cu delegația chineză, care prospectează piața. 

„Am primit astăzi vizita unei delegații a companiei chineze Huawei, dumnealor prospectează piața și au ținut să aibă o întâlnire cu mine. Le-am spus că în Drobeta Turnu Severin sunt posibilităţi formidabile pentru investiţii datorită poziției geografice ca județ de graniță cu Serbia și Bulgaria, dar mai ales ca oraș-port la Dunăre. De asemenea, le-am explicat că în momentul de față există forță de muncă disponibilă suficientă și bine pregătită, pe fondul închiderii Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, dar și a altor unități economice de stat”, a declarat prefectul Cristinel Pavel. 

Reprezentanții companiei chineze s-au arătat interesați de Mehedinți, întrucât consideră că aici ar putea să dezvolte conceptul de comunitate inteligentă. 

“Unul din subiectele abordate a fost conceptul de comunități inteligente, care are loc atât la nivel de oraș sau la nivel de județ și pot fi dezvoltate multe soluții în această zonă. Luăm în considerare și oportunitățile care ne-au fost prezentate de a investi în județ”, a declarat, la rândul său, Vlad Doicaru de la Huawei Technologies. 

Huawei este una dintre cele mai mari companii producătoare de telefoane la nivel global, dar și un important furnizor de soluții IT. 

IMG 6029Jandarmii severineni au depistat, noaptea trecută, un tânăr care a spart o mașină, din care a sustras mai multe bunuri. Bărbatul de 22 de ani a fost identificat de jandarmii, aflați în misiune de patrulare, la scurt timp după ce a spart autoturismul, parcat pe o stradă din cartierul Crihala,din Drobeta Turnu Severin. La vederea oamenilor legii, tânărul a  încercat să fugă și să arunce bunurile pe care le avea asupra sa: o stație de emisie-recepție, un încărcător auto pentru telefonul mobil, o lanternă de mână și o lampă reflectorizantă.  După efectuarea controlului corporal, s-a constatat că  tânărul deținea  o pereche de mânuși și un cuțit tip briceag.  

În urma verificărilor, s-a stabilit că tânărul a forțat portiera autoturismului,  a rupt mânerul și a spart încuietoarea, după care a pătruns în mașină,  de unde a sustras  bunurile. La fața locului a sosit o echipă operativă din cadrul Poliției Drobeta Turnu Severin, în vederea continuării cercetărilor.

Împortiva tânărului severinean, jandarmii au întocmit și înaintat organelor competente, actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și furt calificat.  

actualitate misiuni 800x600Ministerul Afacerilor Externe a elaborat o hartă interactivă dezvoltată pe platforma Google Maps şi accesibilă prin intermediul site-ului MAE cu adresele  secţiilor de votare din străinătate. Astfel, potrivit unui comunicat de presă al MAE, "pentru a facilita alegătorilor români din afara ţării accesul la adresele celor 417 secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, Ministerul Afacerilor Externe a elaborat o hartă interactivă dezvoltată pe platforma Google Maps şi accesibilă prin intermediul site-ului MAE la: http://www.mae.ro ".

La alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, din 11 decembrie 2016, alegătorii români din străinătate vor avea la dispoziţie 417 secţii de votare, cu 111 mai multe decât la alegerile parlamentare din 2012 şi cu 123 mai multe decât la alegerile prezidențiale din 2014.

Lista integrală a celor 417 secţii de votare din străinătate, poate fi consultată pe site-ul web al Ministerului Afacerilor Externe la adresa: http://www.mae.ro/

Informații suplimentare privind votul în străinătate sunt disponibile pe pagina de web a Ministerului Afacerilor Externe, la secţiunea dedicată alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016 (http://www.mae.ro), precum și pe site-urile misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României.

ALERTĂ DE GRIPĂ AVIARĂ LA GRANIȚA ROMÂNIEI

Publicat în UNGARIA Marți, 22 Noiembrie 2016 09:26 0

gripa aviaraUn focar de gripă aviară, apărut în sudul Ungariei, pune pe jar autoritățile din România. Autoritatea pentru siguranţă alimentară din Ungaria a ordonat sacrificarea a mii de păsări din cauza descoperii unor focare de gripă aviară în sudul Ungariei, potrivit MTI, citat de gândul.info.

Focarele de gripă aviară au fost descoperite în localităţile Bugac şi Kiskunmajsa, situate în sudul Ungariei.

Autoritatea pentru siguranţă alimentară din Ungaria a dispus intensificarea la nivel naţional a monitorizării stării de sănătate a efectivelor de păsări şi a controalelor privind aplicarea cerinţelor de biosecuritate în fermele de păsări şi gospodării.

În magazinele din România, mai ales în V și S-V țării, ajung produse din carne de pasăre din Ungaria, în cantitate mare. Autoritățile române monitorizează situația, pentru ca focarul să nu ajungă și în țara noastră.

entryIntrarea Maicii Domnului în Biserică sau Ovidenia este sărbătorită în fiecare an la 21 noiembrie şi este considerată a fi o zi magică. Acum se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. În tradiţia populară, se spune că în ziua de Ovidenie se dechid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor. În popor, sărbătoarea este asociată cu simbolurile luminii: candela, lumânarea, focul şi soarele. Pentru reuşita copiilor din acea familie, candela trebuie să fie aprinsă în căminul fiecărui credincios, iar focul să ardă în cămin toată noaptea. Tot în această noapte se fac farmece şi descântece, se află ursita şi se fac previziuni meteorologice. Conform tradiţiei populare, dacă ziua Intrării Maicii Domnului va fi înnorată, peste an vor fi epidemii. Dacă va ninge pe 21 noiembrie vom avea parte de o iarnă lungă şi grea. Pe 21 noiembrie, ortodocşii merg la biserică la slujbă şi cinstesc această zi prin rugăciune şi ofrande: bucate de post, peşte şi lumânări pe care preoţii le sfinţesc. Toţi cei care respectă această sărbătoare vor avea parte de sănătate, bucurii şi reuşite, iar în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.
Intrarea în biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut, prima dată, în secolul al VI-lea când, lângă ruinele templului unde a crescut, a fost construită o biserica închinată Fecioarei Maria. Praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului este numit şi Aducerea Maicii Domnului la Templu. Conform tradiţiei, Fecioara Maria a fost dusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la templul evreiesc din Ierusalim pe când era copilă, la vârsta de 3 ani, unde a trăit şi a slujit ca fecioară în templu până la logodna ei cu Sfântul Iosif. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copiăarie, crescând în curăţenie sufletească, rugându-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi. Fecioara Maria a petrecut astfel, 12 ani, până când acelaşi Arhanghel Gavriil, care l-a anunţat pe Ioachim că va avea un copil care se va umple de Duhul Sfânt, a vestit-o că-L va naste pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămână nepătată în fata lumii, Fecioara Maria părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.








LOCURI DE MUNCĂ DISPONIBILE ÎN MEHEDINŢI

Publicat în Actualitate Luni, 21 Noiembrie 2016 08:56 0

ajofm mehedintiAgenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Mehedinti pune la dispoziţia persoanelor aflate în cautarea unui loc de munca un număr total de 299 locuri de munca vacante (aceste oferte fiind solicitate de către angajatorii participanţi la bursa locurilor de munca din 20.10.2016). Dintre acestea, 22 de posturi sunt pentru persoanele cu studii superioare,  în diferite domenii de activitate precum industria prelucrătoare, textilă, bancar, asigurări, construcţii, comerţ, alimentaţie publică, transporturi, diverse activităţi de prestări servicii. Cele mai multe locuri de munca vacante sunt in industria componentelor auto, confecţii/textile, alimentaţie publică, construcţii navale, construcţii, prelucrarea lemnului şi comerţ.

 

Numar locuriCalificare
5consultant financiar
6specialist calitate
4inginer
4programator logistica
1economist
1medic veterinar
1inginer sudor
5dispecer
5lucrator bucatarie
5ospatar
5bucatar
3barman
1ajutor bucatar
5ajutor ospatar
2ajutor pregatire produse fast food
5femeie de serviciu
4vinzator
2lucrator gestionar
1operator calculator
1motostivuitorist
2manipulant mobila
2montator mobila
2vinzator mobila
1sofer autobuz
1coordonator transport
1secretara
5confectioner imbracaminte
1mecanic intr si reparatii masini cusut industriale
5muncitor necalificat confectii
2fierar betonist
5zidar
3dulgher
1fochist
5agent vinzari
4mecanic intr utilaje
5brutar
5cofetar
8patiser
5lucrator gestionar
5ambalator
40muncitor necalificat
10manipulant marfa
2agent securitate
2ingrijitor cladiri
10taietor silvic (drujbist)
5muncitor necalificat silvicultura
1maistru mecanic
1decupator furnire
2masinist masini mobile
4agent asigurari
1operator vinzari
5lucrator comercial
1casier comercial
4tehnician
9lacatus mecanic
2electrician
10confectioner imbracare volane piele
4cusator piese piele si inlocuitori
5sofer
1asistent manager
1asistent veterinar
8masinist (ifronist)
3mecanic auto
5sudor
5dulgher
2macaragiu
5tubulator naval
5lacatus constructii metalice si navale
5sudor CO2
1sablator
2vopsitor
2AMC-ist
2operator instalatii fabricare celuloza si hirtie
299

 

TOTAL

harta banatul sarbesc valea timoculuiSâmbătă, 19 noiembrie 2016, în sala festivă a Primăriei Vârşeț, a avut loc o masă rotundă a mediului asociativ românesc din Serbia pentru costituirea unei federatii unice şi reprezentative -UNIUNEA ROMÂNILOR DIN SERBIA(URS)-UNIJA RUMUNA SRBIJE(URS). După mai multe întâlniri , negocieri şi mese rotunde prealabile, Vârşețul-centrul cultural, economic, politic şi spiritual românesc din Serbia, a reunit la aceeaşi masă asociațile şi organizațiile  reprezentative de pe întreg teritoriul Serbiei, cu un singur scop-Unirea românilor din Serbia.
Românii din Serbia parcurg un proces specific al reorganizării şi coagulării  societații civice, iar fondarea URS-ul este o necesitate şi reprezintă un act istoric pentru minoritate. Uniunea Românilor din Serbia în curs de constituire, este puntea neamului, o singura voce -Vocea etniei româneşti din Serbia.
La Vâtşeț, eveniment premergător constituirii URS-ului, au fost prezente asociațiile: Românii Independenți din Serbia (prşedinte - Dr.Dorinel Stan, vicepreşedinte-Milan Micşa şi secretar-Călin Iorga) ,Asociația "Uniunea Românilor" (prşedinte-Ljubomir Brânduşan), Asociația" Renaşterea Românilor din Serbia"(preşedinte-Vlada Savici), Asociația pentru Tradiția şi Cultura Românilor "Dunărea" (preşedinte- Tihan Matasarevici, vicepreşedinte- Alexandar Najdanovici), Asociația "Familia" (preşedinte-Traian Trifu- Căta), Asociația "Banatica"( preşedinte-Octavian Suciu) şi Asociația Cadrelor Didactice de Etnie Română din Serbia (vicepreşedinte-Cristian Cacovan). Din motive obiective, asociațiile Inițiativa Românilor din Serbia (preşedinte-Bojan Barbuțici), Centrul Cultural Informativ al Românilor (preşedinte-Daniel Petcovski), Asociația"Dacia Aureliană" - Zajeciar şi Uniunea Românilor din Serbia "Dunărea"(preşedinte- Bojko Stankovici), n-au fost prezente la întâlnirea de la Vârşeț, dar sprijină demersul şi înființarea URS-ului. Evenimentul a fost onorat de prezența senatorului independent Ioan Iovescu, membru al Comisiei românilor de pretutindeni şi Dan Constantin,  interimar al Consulatului General al României la Vârşeț. Adunarea de la Vârşeț a fost urmărită de TVR Timişoara, TV şi Radio Panciova, Radio Far din Alibunar, Revista"Familia"din Petrovăsâla şi publicația de actualitate, cultură şi istorie a românilor din Serbia "Glasul Cerbiciei".
UNIUNEA ROMĂNILOR DIN SERBIA(URS) este un nucleu puternic al mediului asociativ românesc, constituit din organizații si asociații de pe ambele maluri ale Dunării, care îşi păstrează autonomia, dar care vor reprezenta şi apara într-un mod unic şi reprezentativ interesele majore ale românilor din Serbia. O singură voce reprezentativă pe întreg teritoriul Serbiei, care urmează să devină partener de încredere al Statului Român.
Reprezentanții organizațiilor şi asociațiilor au adoptat Statutul în formă finală, modul de organizare şi funcționare al URS-ului, obiectivele, Platforma de activitate şi sediul central, s-au stabilit principiile de bază şi asociațiile fondatoare, respectiv constitutive ale URS-ului. În baza hotărârilor s-a fixat ca Adunarea Costitutivă a Uniunii Românilor din Serbia se va desfăşura pe 1 Decembrie -Ziua Marii Uniri, la Centrul Cultural Românesc din Kladovo, de la ora 15,00. Fiecare asociatie fondatoare  va delega cinci membrii cu drept de vot, respectiv cinci delegați pentru fiecare asociație.
Moment deosebit în viața neamului românesc încercat din greu prin dăruire aprigă în agonia eforturilor pentru UNITATE. Un vis secular al românilor din Serbia, pe 1 Decembrie anul Domnului 2016 , devine realitate. Românii din Serbia se unesc!

dinuConstantin Dinu, fostul primar al municipiului Drobeta Turnu Severin, a încetat din viaţă. În vârstă de 83 de ani, Constantin Dinu, a murit din cauza unor multiple tumori la cap. Surse apropiate familiei au declarat că boala nu a avut niciun simptom până în urmă cu aproximativ o lună de zile. Moartea fulgerătoare a luat prin surprindere familia şi cunoscuţii. În ultimii ani, Constantin Dinu s-a retras la Ploieşti, unde avea alături membrii familiei.

 Dinu este unul dintre cei mai cunoscuţi edili, pentru care severinenii au avut, la un moment dat, un adevărat cult. A venit pentru prima dată, la Severin, înainte de 1989, când a ocupat pentru mai mulţi ani funcţia de prim-secretar al judeţului Mehedinţi. S-a remarcat prin schimbările aduse Severinului, care au rămas în memoria colectivă şi au dus la apariţia unor legende urbane. De exemplu, o zonă a oraşului este şi astăzi cunoscută drept "Valea lui Dinu" , pentru că el a fost cel care a luat decizia de a o reamenaja. După Revoluţie, imaginea bună de care se bucura Constatin Dinu, a fost adoptată de PSD, care l-a propulsat spre funcţia de primar, deşi, la primul său mandat, în 1996, a candidat ca independent. A câştigat atunci alegerile cu un zdrobitor 80%. Au urmat alte două mandate, dar sub egida PSD. Constatin Dinu ar fi împlinit anul acesta 84 de ani.

plati numerar cashZi neagră pentru leul românesc! Euro a urcat la maximul din ultimele 4 luni, iar dolarul a atins maximul istoric în raport cu leul. 

Dolarul american nu a fost niciodată mai puternic în fața leului decât azi. BNR a anunțat, miercuri 16 noiembrie, un curs oficial de 4,2246 lei/dolar, nivel maxim istoric în raport cu moneda românească.

Ultimul record atins de dolar a fost în data de 3 decembrie 2015, când dolarul era cotat la 4,2220 lei.

Dolarul american s-a scumpit cu 4% în raport cu leul după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale. Dolarul american este cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar. Dolarul a câștigat miercuri teren în fața euro.

BNR a anunţat miercuri un curs de referinţă pentru euro de 4,5218 lei, depășind nivelul maxim din ultimele 4 luni. Și francul elveţian a urcat uşor miercuri, până la 4,2071 lei.

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1