Poveștile generațiilor de fotbaliști de dinainte de Revoluție sunt de-a dreptul savuroase. Numărul mare de echipe care reprezentau Turnu Severin în diviziile naționale, într-o perioadă încă romantică a fotbalului, dar și apropierea de suporteri datorită identității locale, au creat una din cele mai frumoase file din istoria fotbalului mehedințean. Florin Udrea este ultimul jucător de dinainte de 1990 care a evoluat în Divizia A. În decursul carierei a avut privilegiul de a fi antrenat de marele Ion Oblemenco, dar și să evolueze la AS Drobeta, una din cele mai iubite grupări severinene.

De mic, Florin Udrea a îndrăgit fotbalul. Ca orice puști, a fost fascinat de minge, pe care a „bătut-o” pe maidanele Severinului. A avut primul contact cu fotbalul „organizat” la vârsta de 15 ani și jumătate, când a fost înscris la echipa fanion a orașului, din anii 60.

„La Metalul Turnu Severin a fost prima legitimație de fotbalist din cariera mea. Am fost primit în grupa antrenorului-profesor Mircea Irinoiu. El mi-a fost primul ghid, mi-a îndrumat primii pași pe calea fotbalului”, își începea povestea Florin Udrea.

Debut la seniori de la o vârstă fragedă

Cu un fizic impozant, intuiție și tehnica lovirii mingiei cu ambele picioare, Udrea a făcut carieră pe postul de fundaș central. Era jucătorul pe care îl caută orice anrenor: de netrecut în defensivă și marcatorul surpriză din avanposturi. De la primele antrenamente s-a impus și, nu peste mult timp, avea să intre în vestiarul echipei de seniori a Metalului, care activa în Divizia B. Ca o carte, se dezvăluie, pas cu pas, lăsând impresia că toate episoadele marcante s-au petrecut recent, nu în urmă cu decenii.

„După nici măcar un campionat la juniori, în care am jucat meci de meci foarte bine, a venit promovarea la echipa de seniori. Se întâmpla la nici 17 ani, când profesorul Constantin Matache, antrenorul divizionarei B, Metalul, a avut încredere că pot face față noului nivel. Era o performanță să ajungi de la o vârstă așa fragedă într-o echipă în care evoluau Paul Boiangiu, Marin Peronescu, Constantin Trașcu, Gheorghe Săcui, Constantin Angelescu, Constantin Țîră... În plus, Divivia B de atunci era foarte puternică. Erau trei serii valoroase de 18 echipe, cu mulți jucători care aveau să devină mari nume. Pe postul meu de fundaș central am avut atacanți sclipitori și aici l-aș enumera pe Gojdaru, care a evoluat la Dinamo București și Râmnicu Vâlcea”, continuă povestea...

Experiențele începutului de carieră

Episoadele din cariera lui Florin Udrea au avut, ca la orice fotbalist, urcâșuri și coborâșuri. El avea să le depășească și să învețe din fiecare câte o lecție, care, mai târziu, să-l ajute să devină un personaj marcant în filele de istorie ale fotbalului mehedințean. Primul moment de cotitură a fost în 1976, după retrogradarea Metalului Turnu Severin în Divizia C. Din fericire, revenirea în eșalonul secund avea să survină extrem de repede, după o fuziune locală, între uzinele muncitorești importante ale orașului.    

„S-a depășit acel episod prin unificarea echipei Metalul, care era susținută de Șantierul Naval, cu cealaltă grupare severineană de eșalon trei, Meva, și așa s-a născut CSM Turnu Severin. Îmi aduc aminte că antrenorul Iulică Popa nu a reușit promovarea în primul sezon, însă, în anul doi, a fost adus un tehnician care avea multe promovări, Gheorghe Nuțescu, și a readus Severinul în Divizia B. Am câștigat seria la pas, la o distanță de 12 sau 14 puncte, asta în condițiile în care, la victorie, se obțineau, conform regulamentului de atunci, două puncte! Erau vremuri bune pentru fotbal, pentru sport în general, pentru că toți factorii erau implicați în fenomen. Oamenii erau angajați și majoritatea jucau de plăcere, nu era ca o obligație. De asta era și o perioadă pură a sportului și lumea venea pe stadion ca la o sărbătoare”, dezvăluie Udrea.

Golgheterul din apărare

Revenirea în eșalonul secund era pentru mulți șansa de a se face remarcați. După plecarea lui Gheorghe Nuțescu, avea să explodeze sub comanda lui Horia Marin și să devină un fundaș-golgheter. Evoluțiile bune erau mai mereu încununate cu câte un gol, iar în unele cazuri chiar și trei goluri marca pe meci! Era vârful de formă al carierei. Vorba că în orășelul de la granița cu sârbii este un fundaș cu apetit ofensiv a ajuns și la urechile multor cluburi de primă ligă, iar CSM Râmnicu-Vâlcea avea să îl transfere în 1982.  

„După lungi discuții și tatonări, în care cinci luni am rămas fără drept de joc, pasul în prima divizie, visul meu din copilărie, se realiza. Am debutat în Divizia A, sub comanda lui Petre Gavrilă, făcând cuplu de fundași central cu fostul internațional Florin Cheran, într-un meci cu Sportul Studențesc. Am întâlnit marea echipă studențească, cu Iorgulescu, Cazan, Bucursecu, Mircea Sandu... Eu l-am avut în marcaj chiar pe Mircea Sandu. Au fost patru ani frumoși la Vâlcea, în care am evoluat împotriva marilor formații care atingeau apogeul în anii ʹ80, dar îmi îndeplinisem și visul de a fi pe prima scenă a țării. Mai mult, am avut șansa ca vreme de doi ani, din 1982 și până-n 1984, să fiu antrenat de tunarul Ion Oblemenco. Era un om deosebit, un antrenor priceput, care știa ce să ne spună la fiecare în parte și să ne dea doza de încredere. Eu jucam meci de meci și marcam în meciuri importante”, spune cu mulțumire în glas cel alintat de colegi „Căpitanul”.

Pe prima pagină a ziarelor de sport

Ajuns la 59 de ani, nea Florin trăieşte ca acum 30 de ani, atunci când povesteşte meciurile, întâmplările şi momentele de glorie care l-au impus definitiv în galeria celor mai buni fundași din anii de glorie ai Severinului. Nu lasă nimic la voia întâmplării și își spune povestea așa cum a fost, fără înflorituri.

„O amintire frumoasă din perioada Vâlcea a fost la victoria noastră, 2-1, cu Gloria Buzău. Ambele goluri au fost marcate de mine. Unul cu capul și celălalt a fost din voleu, de la 18 m, în care mingea a lovit toate cele trei bare! A fost un joc în care mi-a ieșit totul perfect, atât în apărare, dar mai ales la urcările în atac. Toți m-au felicitat, iar la finalul jocului am fost notat cu 10 de unul din marii cronicari sportivi ai vremii, Radu Urziceanu. Avancronica meciului avea titlul următor: «Udrea, activ și eficace»”, își amintește cu lux de amănunte Udrea.

Ultimul divizionar A de dinainte de ʹ89

Perioada petrecută în Zăvoi s-a ridicat la patru sezoane, Florin Udrea fiind ultimul jucător mehedințean de dinainte de Revoluție care a jucat în Divizia A. Cu vâlcenii și-a îndeplinit visul de a juca pe prima scenă a fotbalului împotriva jucătorilor de legendă ai vremii. Următoarea sa destinație s-a numit AS Drobeta. Revenea acasă, la cea mai iubită echipă din istoria fotbalului severinean, unde avea să își încheie cariera de 19 ani de fotbal la nivel profesionist.  

„La Vâlcea am activat până în 1986, când am revenit acasă pentru a juca la AS Drobeta încă trei ani, în Divizia B. Echipa era foarte iubită, iar la toate jocurile era un număr foarte mare de spectatori ca să vadă echipa asta frumoasă. Pe măsură erau și rezultatele. Devenisem o echipă de temut pentru cei care se băteau la promovare și chiar am fost aproape de a fi în Divizia A, în anul 1989, sub comanda lui Ilie Balaci. Eu nu mai eram jucător, mă retrăsesem în acel an, dar făceam parte din conducerea clubului pe postul de vicepreședinte. A promovat Rapid București, echipă pe care, la Severin, o invinsesem cu 2-1, pe un stadion arhiplin. Din păcate, până la final, am pierdut promovarea în fața giuleștenilor, terminând la patru puncte sub ei. Meritam să câștigăm seria și să intrăm în istorie cu acea echipă superbă a Drobetei...”, spune cu amărăciune în glas vicepreședintele de atunci al AS Drobetei, care îi avea în componență printre alții pe Vali Tița, Vasile Mănescu, Constantin Badea, Bogdan Nițulescu, Ion Palea sau Dan Grăbeanu.

Motive de bucurie și la MinerulMehedinți

Până în anul 1994 a fost vicepreședintele AS Drobetei, iar din 1996 avea să ajungă la Minerul Mehedinți. Aici a activat pe mai multe posturi de conducere, până în 2015, perioadă în care a acumulat și la micuța echipă minieră o serie de amintiri frumoase. Jucători și antrenori cu nume au trecut prin curtea grupării mehedințene, iar rezultatele nu au întârziat să apară.

„Cu Minerul s-au reușit două promovări în Liga a III-a, iar cel mai mare succes a fost accederea în 16-zecimile Cupei României, când am fost eliminați, la penaltiuri, de Internațional Curtea de Argeș. Tot la Minerul și-a făcut debutul ca antrenor, fostul internațional Flavius Stoican, cu care am ratat promovarea de două ori, la mustață, în Liga a II-a. Deși eram o echipă mică, aici au evoluat o serie de jucători din primele două ligi, precum Bobi Verdeș, Cornel Mihart, Liviu Mihai, frații Bar, Cristi Boboescu, Mădălin Mihăescu, Lingurar, Hardău, Cojocari și alții. Cum se întâmplă în țară, din păcate, ne-am desființat, din cauza problemelelor financiare, în returul sezonului 2014-2015. Sper ca să renască o nouă echipă a severinenilor pentru a reînnoda tradiția. Avem o istorie mult prea frumoasă și de aici au plecat și mai pot pleca mari fotbaliști”, este dorința lui Florin Udrea.  

Fundașul-golgheter al anilor ʹ70-ʹ80 nu s-a îndepărtat de fenomenul în care a stat o viață întreagă. Udrea face parte din lotul de observatori de joc ai Asociației Județene de Fotbal Mehedinți, pentru jocurile din Ligile a IV-a și a V-a.

            Grupul coral “Diaconia” al Parohiei Tuturor Sfinților din comuna Floresti, județul Cluj, condus de părintele Decebal Gorea, a susținut un recital de colinde pentru enoriașii români din Budapesta. Concertul de colinde a fost găzduit de biserica Așezământului Monahal Românesc, duminică, 4 decembrie, după oficierea Sfintei Liturghii de către: Părintele Marius Maghearu, parohul Parohiei Ortodoxe Române din Budapesta, Părintele David Pop, superiorul  Așezământului Monahal Românesc din Budapesta și de Părintele Marcel Agrișan, component al grupului coral și paroh al Parohiei Tuturor Sfinților din Comuna Florești, județul Cluj.

       Evanghelia Duminicii a fost tâlcuită de Părintele Marcel Agrișan, care a pus la inimile credincioșilor români din Budapesta, cuvinte ziditoare de suflet, moment întregit armonios și emoționant, în același timp, de minunatele colinde care au răsunat în biserică.

       Cu un repertoriu bogat, Grupul coral “Diaconia” este deja cunoscut de cātre credinciosii din Budapesta, membrii săi susținând în această Capelă, astfel de recitaluri pentru a vesti Nașterea Mântuitorului, și anii 2012 și 2015.
  Aflându-se la cea de-a treia reprezentație, se poate spune că deja s-a format o frumoasă tradiție, lucru apreciat și dorit atât de preotul Marius Maghiaru, Parohul Capelei  cât și de credincioșii din comunitatea românească din Budapesta.

    Grupul coral “Diaconia” a fost înființat în 2009 la ințiativa părintelui Decebal Gorea, cel care îl și dirijează cu profesionalism și dăruire, reușit de fiecare dată să umple de bucurie sufletele credinciosilor români aflați departe de locurile natale.
    În cadrul concertului de anul acesta, au fost interpretate colinde românești a căror frumusețe se regăsește atât în linia melodică, cât și în versurile pline de sensibilitate și lumină. Programul special a cuprins următoarele cântece care vestesc momentul Nașterii Pruncului Iisus:
“Sus la poarta raiului”

“O ce veste minunată”

“Astăzi s-a născut Hristos”
,,La Vitleem colo-n jos", prelucrată de Nicolae Lungu
,,Colo-n sus", colindă armonizată de Sabin Drăgoi
,,Colindul Clopotelor", compusă de Valentin Teodorian
,,Pomuț răzmuratu".
 Concertul s-a încheiat cu colinda ,,Scoală gazdă, dă-mi colac", un îndemn
adresat fiecărui creștin de a-i primi pe toți colindătorii vestea cea buna a Nașterii Domnului și de a-i răsplăti ,,cu-n colac sau cu-n covrig".
    Potrivit tradiției, evenimentul s-a încheiat cu o agapă, organizată de părintele paroh Marius Maghiaru.

Șerbana Kiss-Meiroșu