Beatrice Urucu

dodonIgor Dodon este nemulţumit şi doreşte referendum. Curtea Constituţională din Republica Moldova a decis, luni, că proiectul de modificare a Constituţiei care prevede în textul Legii supreme integrarea europeană ca orientare strategică a ţării poate fi adoptat de către Parlament, relatează site-ul Radio Chişinău, preluat de Mediafax.

"Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Constituţiei poate fi adoptat după cel puţin şase luni de la data prezentării iniţiativei de modificare a Constituţiei. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus niciunei căi de atac. Intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova", a anunţat Curtea Constituţională.

Autorii iniţiativei, deputaţii din coaliţia majoritară de guvernământ, au propus modificarea a două articole din Constituţie.

Astfel, articolul 1 (al.3) din Constituţie poate fi înlocuit cu: "Republica Moldova este un stat de drept, democratic, orientat spre spaţiul valoric european în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate".

Totodată, se propune introducerea unui nou articol 8, după cum urmează: "(1) Integrarea europeană a Republicii Moldova reprezintă obiectivul strategic de dezvoltare a ţării. (2) Procedura de aderare a Republicii Moldova la tratatele constitutive ale Uniunii Europene se stabileşte de Parlament prin lege organică".

În acelaşi timp, deputaţii propun completarea preambulului Constituţiei cu următorul aliniat: "Respectând aspiraţiile de integrare europeană a ţării şi promovând orientarea Republicii Moldova spre spaţiul valoric democratic european".

Republica Moldova are un Acord de Asociere cu Uniunea Europeană din 2014.

Toate acestea l-au nemulţumit pe preşedintele Igor Dodon, care doreşte organizarea unui referendum înainte de introducerea "integrării europene" în Constituţia ţării.

"Numai poporul este în drept să decidă în chestiuni atât de importante cum ar fi introducerea integrării europene ca normă în Constituţie. De menţionat că această iniţiativă, conform legislaţiei, poate fi votată doar după 6 luni şi voi face tot posibilul să nu se ajungă la adoptarea acesteia de către Parlament de legislatura actuală", a declarat preşedintele Republicii Moldova, după cum precizează deschide.md.

În schimb, preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, a salutat avizul Curţii Constituţionale. "Singurul model prin care credem noi că se poate dezvolta rapid şi calitativ Moldova este modelul Uniunii Europene. Includerea în Constituţie a obiectivului de integrare europeană garantează un sistem democratic şi cu şanse egale de succes pentru fiecare cetăţean", a spus Candu.

vesti teribile din elvetia despre starea de sanatate a regelui mihai 18593769Ambasada României la Chișinău va deschide o Carte de Condoleanțe în memoria Majestății Sale Defuncte Regele Mihai I al României.

Cetățenii Republicii Moldova care doresc să transmită mesaje de condoleanțe Familiei Regale, sunt așteptați la sediul Ambasadei României, la sediul din Strada București 66/1, în zilele de 15 și 16 decembrie 2017, în intervalele orare 10.00 – 12.00 și 14.00 - 16.00.

În data de 14 decembrie 2017, în aceleași intervale orare sunt așteptați reprezentanți ai instituțiilor publice centrale din Republica Moldova, precum și membrii corpului diplomatic acreditat.

Menționăm că, Guvernul României a decis declararea zilelor de 14, 15 și 16 decembrie 2017 zile de doliu național pe întreg teritoriul României.

24775233 797060373814008 275438322623368562 nZeci de jandarmi participă la o amplă acţiune de reîmpădurire a judeţului Mehedinţi. Vineri, 8 decembrie, efective de jandarmi au participat  la o acțiune de împădurire organizată pe raza Ocolului Silvic Șimian. De asemenea, peste 650 de puieți de salcie au fost plantați de jandarmi în comuna Devesel. Alături de aceștia au participat elevi de la Liceul Teoretic ,,Serban Cioculescu”, reprezentanți Romsilva și ai Ocolului Silvic Șimian.

Actiunea se desfăşoară la nivel naţional şi reprezintă una dintre cele mai ample acţiuni de plantare de puieţi din România, prin care se promovează împădurirea suprafeţelor de teren şi protejarea mediului înconjurător.

DSC 0019Catedrala Episcopală din Gyula, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, și-a sărbătorit și ea hramul în ziua de prăznuire a acestui mare și foarte îndrăgit Sfânt al Bisericii Ortodoxe de pretutindeni (6 decembrie 2017).

Cu acest prilej, în locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de un sobor de doi Ierarhi: Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Chiriarhul locului și Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, compus din clericii Episcopiei din Ungaria și clerici din Episcopia Oradiei, din Permanența Eparhială și de la Centrul de Pelerinaje „Basilica Travel”, al Patriarhiei Române, filiala Oradea.

Răspunsurile la strană au fost date cu profesionalism de grupul coral „Sfântul Nicolae” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Timișoara, condus de Părintele Ionuț Ardereanu și venit la Giula cu sprijinul Preasfințitului Părinte Paisie Lugojanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și fost Secretar Eparhial al Episcopiei din Ungaria.

La slujbă au luat parte numeroși credincioși, elevi de la Școala Generală și Liceul Românesc din Gyula, conducători ai unor instituții aparținând comunității românești din Ungaria și oficialități, între care îi menționăm pe Domnul Florin Trandafir Vasiloni, Consulul General al României la Gyula, Domnul Daniel Banu, Consulul General al României la Seghedin, Domnul Tolnai Péter, Vicepreședintele Consiliului Județean Békés (Bichiș), Doamna Maria Gurzău Czeglédi, Directorul Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Gyula, Domnul Gheorghe Cozma, Directorul Oficiului Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Domnul Mihai Cerhati, Președintele Autoguvernării Românești Locale din Giula, Doamna Elvira Ardelean, Primar la Otlaca Pusta, Doamna Eva Iova Șimon, Directorul Săptămânalului „Foaia Românească”, Doamna Delia Covaci, Directorul-Executiv și Redactorul-Șef al Publicației „Cronica” a AȚRU, ș.a.

Slujba s-a desfășurat într-o atmosferă de comuniune frățească românească, iar cuvântul de învățătură a fost rostit la momentul potrivit de Preasfințitul Părinte Sofronie, care a subliniat valoarea universală a Sfântului Ierarh Nicolae și virtuțile prin care s-a făcut iubit de toți creștinii, de diferite vârste, de-a lungul veacurilor, dar mai ales de copii și și-a exprimat bucuria de a reveni din nou în această istorică Catedrală din Giula, închinată Sfântului Nicolae, în care și Preasfinția Sa a primit darul Arhieriei în urmă cu aproape 19 ani, în calitate de cel dintâi Episcop Eparhiot al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria și s-a adresat, de asemenea, cu emoție, căldură sufletească și grijă părintească credincioșilor și preoților pe care i-a cârmuit duhovnicește vreme de mai bine de 8 ani, până a devenit Episcopul Oradiei.

Deoarece nu de mult, în data de 3 noiembrie 2017, Preasfințitul Părinte Sofronie a aniversat împlinirea frumoasei vârste de 50 de ani, precum și 20 de ani de la absolvirea Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, iar la începutul anului 2017 s-au împlinit și 10 ani de când a devenit Episcopul Oradiei, Preasfințitul Părinte Siluan a oferit la final Chiriarhului Oradiei o Diplomă Aniversară, în semn de prețuire pentru activitatea desfășurată în fruntea comunității ortodoxe românești din Ungaria, pe care a organizat-o și a condus-o cu vrednicie mai bine de 8 ani. O altă Diplomă Aniversară a fost oferită și Părintelui Teodor Marc, Consilierul Economic al Episcopiei din Ungaria și Parohul Catedralei, care la rândul său a împlinit 20 de ani de la absolvirea aceleiași Facultăți de Teologie Ortodoxă din Arad, dar și 20 de ani de la hirotonia întru Preot, pe seama Parohiei din Bichișceaba, iar din 2014 devenind Paroh la Catedrala din Gyula.

Ca de fiecare dată, Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae de la această Catedrală a fost împodobită cu florile spirituale de mare preț reprezentate de sufletele elevilor de la Școala Generală din Giula, care sub îndrumarea Doamnei Învățătoare Eva Sabău au pregătit o foarte frumoasă și emoționantă serbare dedicată Sfântului Nicolae, cu versuri și cântece care au evocat viața și învățăturile sale, dar și cu tradiționalele coline românești. Copii au fost răsplătiți cu dulciuri oferite de cei doi Ierarhi.

Preasfințitul Părinte Siluan a adus, de asemenea, mulțumire Bunului Dumnezeu și Sfântului Ierarh Nicolae pentru această sărbătoare de suflet petrecută la Catedrala din Giula, tuturor celor care s-au implicat în organizarea hramului, în frunte cu Părintele Arhimandrit Calinic Covaci, Consilierul Administrativ-Bisericesc al Episcopiei, Maicilor care au pregătit coliva, foarte apreciată de toți cei prezenți și celor care au sprijinit material acest eveniment: Ministerului Resurselor Umane de la Budapesta, prin Fondul de Subvenții, Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Centrului de Documentare și Informare al AȚRU, Autoguvernării Românești Județene a Județului Bichiș, Autoguvernării Românești Locale din Giula, Autoguvernării Românești din Sectorul VII din Budapesta și Liceului Românesc „Nicolae Bălcescu” din Gyula.

Toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească, oferită în sala festivă a Liceului, care a încheiat această frumoasă sărbătoare.

SPECTACOL DE SĂRBĂTOARE

Publicat în Actualitate Joi, 07 Decembrie 2017 08:20 0

24059367 1589940247733049 2909921690370750169 oE vremea Sărbătorilor, iar copiii se bucură mai mult ca oricine de această perioadă! În şcolile din judeţul Mehedinţi au început serbările, iar în sălile de clase răsună colindele. La Şcoala Gimnazială nr. 5 din Drobeta Turnu Severin, copiii au dorit să deschidă sezonul Sărbătorilor, dar şi să marcheze Ziua Naţională, printr-un spectacol inedit. Pentru ca bucuria să fie mai mare au invitat elevi şi profesori de la Şcoala Gimnazială nr. 9, dar şi inspectori şcolari. Îmbrăcaţi în port popular, copiii au cântat colinde, au interpretat scenete şi au încins hore. Părinţii le-au fost alături şi i-au aplaudat îndelung.

Pentru ca acest spectacol să devină un fapt împlinit, copiii au muncit săptămâni întregi, împreună cu profesorii lor. Au fost ore întregi de repetiţii, dar la final au spus în cor că a meritat. Aplauzele şi aprecierea celor prezenţi i-au făcut să fie mândri de şcoala lor. Încântaţi de succes, copiii au promis că nu se vor opri aici şi vor organiza şi alte spectacole, la fel de reuşite.

raan 2Lichidatorul judiciar al RAAN inteţionează să recupereze banii restanți de la populație, pentru agentul termic furnizat în sezoanele trecute. Euro Insol propune încheierea unor tranzacții, cu asociațiile de proprietari, prin care restanțierii să își poată plăti eșalonat datoriile. În caz contrar, lichidatorul judiciar anunță că va demara procedura de executare silită, pentru a-și recupera, în întregime, creanța.

 

Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare R.A. – in faliment, prin Lichidator Judiciar Euro Insol SPRL propune tuturor Asociatiilor de proprietari din Drobeta Turnu Severin care au debite neachitate catre RAAN reprezentand energie termica ( altele decat cele aflate pe rolul executorilor judecatoresti), incheierea unei tranzactii avand ca obiectplata esalonata a debitului principal restant pe o perioada de 12, 24, 36 de luni in functie de valoarea debitului si renuntarea la plata a penalitatilor datorate de catre asociatie, sub conditia respectarii in intregime a graficului de plati, in conditiile prevazute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

       In masura in care nu se va da curs acestei propuneri pana cel tarziu in data de 31.01.2018, Regia Autonoma pentru Activitati Nucleare prin lichidator judiciar Euro Insol va demara procedura de executare silita in vederea recuperarii in intregime a creantei ( debit principal, penalitati, cheltuieli de judecata, cheltuieli de executare).

MESAJUL AMBASADEI SUA LA MOARTEA REGELUI MIHAI

Publicat în Actualitate Miercuri, 06 Decembrie 2017 20:01 0

regele mihaiTrecerea la cele veșnice a Regelui Mihai a impresionat întreaga țară, dar și reprezentanții diplomatici ai altor state, în România. Reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii la București au transmis un mesaj de condoleanțe poporului român.

 

Ambasada Statelor Unite ale Americii transmite condoleanţele sale poporului român la moartea Majestăţii Sale Regele Mihai I al României.

Rolul său în victoria din cel de-al Doilea Război Mondial şi serviciile sale aduse Forţelor Aliate au fost recunoscute de Guvernul Statelor Unite ale Americii care, în 1946, i-a acordat Majestăţii Sale Legiunea de Merit.

Patriotismul Majestăţii Sale Mihai I, dragostea sa pentru România şi dăruiea sa pentru poporul român vor dăinui permanent.

PROGRAMUL FUNERALIILOR REGELUI MIHAI

Publicat în Actualitate Marți, 05 Decembrie 2017 19:49 0

regele mihai i Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară, miercuri, 13 decembrie. Trupul Regelui va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş iar slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeş, în noua Catedrală, se spune într-un comunicat al Casei Regale.  

 "Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. Slujba de înmormântare va avea loc la Catedrala Patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeş, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Începând de miercuri, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile", transmite Casa Regală a României.

Potrivit sursei citate, condoleanţe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/.

"Toţi cei care doresc să depună flori, jerbe sau coroane sunt invitaţi să o facă, începând de mâine, la Palatul Regal din Calea Victoriei, în faţa intrării principale", spune Casa Regală.

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a precizat, marţi, pentru Mediafax, că trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară cu un avion militar, el menţionând că atât MApN cât şi MAI se vor implica în buna desfăşurare a ceremoniilor legate de înmormântarea fostului suveran. "Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus în ţară cu un avion aparţinând ministerului Apărării, dar acest lucru nu se va întâmpla astăzi (marţi, n.r.). Atât ministerul Apărării, cât şi ministerul de Interne, se vor implica în ceremoniile care vor avea loc. Detaliile ceremoniilor urmează a fi anunţate întâi de Casa Regală", a precizat Fifor pentru Mediafax.

Începând de mâine, cărţi de condoleanţe vor fi deschise simultan la Castelul Peleş, la Palatul Regal din Calea Victoriei şi la Palatul Elisabeta. Ele vor fi la dispoziţia publicului timp de 40 de zile. Condoleanţe pot fi transmise online la adresa http://www.familiaregala.ro/mesaje/

INVITAŢIE LA LECTURĂ

Publicat în SERBIA Marți, 05 Decembrie 2017 19:34 0

cerbiciaRomânii din Serbia se pot bucura de apariţia unui nou număr  al revistei de actualitate, cultură şi istorie a românilor din Serbia „Glasul Cerbiciei”. Ultimele trei numere (15‐17) au fost tipărite cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni  şi editate de organizaţia obştească  Românii Independenţi din Serbia. Revista se distribuie gratuit în  ţară  şi străinătate, poate fi descărcată  gratuit de pe pagina de Facebook a asociaţiei, respectiv poate fi citită gratuit în format PDF pe siteul – www.ris.org.rs. Ca  şi celelalte, acest număr se evidenţiază  prin bogăţie  şi informaţii, diversitate, prin  ţinuta ştiinţifică  deosebită.  Şi de această  dată  echipa a reuşit să aducă cititorilor materiale inedite semnate atât de publicişti consacraţi, dar  şi debutanţi. În cele 40 de pagini pot fi citite articole de actuatate, cultură, istorie, literatură, artă, spiritualitate, destin românesc, demersuri cu succes, etnografie  şi patrimoniu cultural, incursiuni pedagogice, analize şi concluzii. În acest număr semnează: Dr.Dorinel Stan, Prof. dr. Univ. Mircea Măran, Călin Iorga, Maria Păuţa Gaşpăr, Mircea Rusnic, Natalia Stan şi Ion Miloş. Între articolele din acest număr al revistei, amintim: Un zugrav de elită  – Vasile Deaconul de la mănăstirea Srediştea Mică, Demersurile Asociaţiei RIS au stopat desfiinţarea Cancelariei Locale din Grebenaţ, Protocol de colaborare a RIS‐ului cu Asociaţia Studenţilor Timoceni din Timişoara. De asemenea, la capitolul istorie, cititorii pot descoperi românii din Serbia care au scris pagini de istorie, pandurii (vikingii) Banatului şi Ultimul haiduc al Banatului. Interesante sunt cercetările lui dr. Dorinel Stan – Primele manuale româneşti elaborate în Serbia şi Biblioteca Populară. La secţiunea „Românii din Timoc, consemnăm un articol de actualitate despre Vlăhism. În paginile dedicate culturii, Ion Miloş  ne propune – Cultura minoritară  şi/sau majoritară? Maria Păuţa Gaşpăr vine cu noi detalii despre zborul lui Aurel Vlaicu la Vârşeţ(1912). La capitolul”Dacii”, se sublinează filonul dacic stăbun al românor. Numărul se încheie cu prezentarea Societăţii cultural‐artistice din Omoliţa în primele două  decenii postbelice. Aşadar, revista Glasul Cerbiciei sau Vocea Românilor din Serbia, vine la sfârşit de an cu o formulă vie şi inedită în spaţiul publicistic al comunităţii istorice româneşti din Serbia

A MURIT REGELE MIHAI

Publicat în Actualitate Marți, 05 Decembrie 2017 14:43 0

mihaiA murit Regele Mihai! S-a stins din viaţă, astăzi, la ora 13,00, la vârsta de 96 de ani, la locuinţa sa din Aubonne, Elveţia. În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică, şi tot atunci a anunţat că se retrage din viaţa publică. Anunţul morţii a căzut ca o bombă pentru toţi regaliştii, care au simţit că odată cu Regele pleacă o parte a istoriei noastre.

Regele Mihai a murit, marți, a anunțat casa regală. Decesul majestății sale a fost pronunțat la ora 13.00. Regele a murit la reședința sa privată din Elveția. ”La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța sa Regală, Principesa Maria. Trupul neînsuflețit al regelui Mihai I va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei. lujba de înmormântare va avea loc la Catedrala patriarhală. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală”, a anunțat un comunicat al Casei regale.

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil. A fost unul dintre puţinii foşti şefi de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu). Grav bolnav, Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică pe 2 martie 2016, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României. Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a Majestăţii Sale, care a fost supus unei operaţii chirurgicale. Diagnosticele puse de echipa medicală au fost: “carcinomepidermoid metastazant”şi “leucemie cronică”. Majestatea Sa a urmat un tratament complex şi solicitant, care l-au împiedicat să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere. Regele Mihai I a decis să transmită următorul mesaj:

"În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern. Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei."

Plecarea Regelui din această lume simbolizează încheierea unei epoci, care a însemnat prosperitate pentru România. În cursul zilei de miercuri, 6 decembrie, Familia Regală va face public programul funeraliilor.

TV Privesc.EU Live

Parteneri

12659700 10208246691941340 2019297651 n

logo4

 

zorile bucovinei

 

Radio Cernauti

 

sigla BucPress

 

tae b1